luni, 23 aprilie 2007

De azi, a aparut inca unul care ocupa niste spatiu pe un server ca sa nu spuna mare lucru. Dar acesta este oare scopul?

Sunt din ce in ce mai multi cei care scriu, posteaza fotogarfii personale sau celebre, sustin sau combat trenduri, campanii sociale, etc. sau pur si simplu incearca sa-si impartaseasca opiniile, senzatiile, intampalrile. Cele mai multe sunt citite doar de prieteni sau poate nici atat. Nu conteaza foarte mult pentru cel ce scrie. Persoana in cauza traieste mirajul unui mic ziar online la care este deopotriva redactor –sef, fotograf, reporter si … cititor.

Suntem foarte preocupati cu blogul personal sa mai avem timp sa-l citim pe al altuia. De ce se intampla toate astea?

Sa fie oare nevoia de comunicare?


Traim intr-o epoca a beep-urilor si a mobilului ce a reusit sa transforme convorbirea dintr-una de curtoazie (“ce mai faci, ….”) intr-una de localizare si sincronizare (“Unde esti, ai ajuns? Sosesc si eu in 3 minute”), intr-o perioada in care epistola a ramas in istorie si in literatura, fiind aproape total inlocuita cu e-mail-ul si messengerul unde cuvantul de ordine este viteza, prescurtarea si, obligatoriu, un zambet :). Cutia mea postala este folosita pentru facturi si materiale promotionale (apropos, nu exista o lege a spam-ului si pentru hipermarket-urile care imi invadeaza cutia postala?).

In aceste vremuri vorbim mult si comunicam putin sau mai deloc, timp in care acumulam noi si noi informatii si senzatii pe care simtim nevoia sa le impartasim cuiva, poate avem nevoia de o parere sau pur si simplu sa mai facem loc altor “intrari”. Dependenta de computer si de intrenet, neobservata din pacate de cea mai mare parte a utilizatorilor, ajunge sa fie greu de suportat pentru altii. Sesizarea unei eventuale stari de criza, a unui posibil blocaj, precum si nevoia de comunicare reala, ce sta la baza unei dezvoltari comportamentale normale a individului social, se manifesta acum (culmea, tot pe internet) printr-o abundenta a acestor blogg-uri. Nu vad nimic rau in asta, dar, de undeva din spatele intregii povesti, parca simt un miros de fum

In orice caz, am “starnit” acest blog din dorinta de a afla sau, cel putin de a ma apropia de aceste lucruri, nicidecum pentru a da vredicte sau solutii pentru ca pur si simplu nu le am.