vineri, 25 decembrie 2009

SOS Piticul

Un pitic atat de mic
Facea baie-ntr-un ibric
De sapun s-a-mpiedicat
Si piticul s-a-necat

Vai, vai ce pacat,
Ca piticul s-a-necat!

Este una din poeziile copilariei (mele). Nu stiu cati o mai cunosc sau cati o spun copiilor lor.
Mi-am amintit-o zilele trecute si  mi s-a parut destul de "sangeroasa" pentru varsta frageda la care mama mea se chinuia cu mine sa ma convinga sa stau cuminte in cada sa ma spele.
Stateam si ma gandeam daca nu s-ar putea gasi un final mai avantajos pentru saracul pitic, macar acum de Craciun.
Are cineva vreo idee?

joi, 24 decembrie 2009

miercuri, 23 decembrie 2009

La Cinema

"Asta seara ... film de groaza ... la cinema" este un refren din The Rocky Horror Show, musical in care am avut onoarea sa cant si pe care l-am revazut cu placere azi dimineata infofolit in plapuma. Versul mi-a amintit imediat ca sambata am fost la Cinema, unde nu a fost vorba de niciun film de groaza ci de unul drag mie. Aievea.

Aievea au lansat sambata la The Ark, cel de-al doilea album, intitulat Cinema.
Locul ales pentru concert a fost extrem de inspirat, totul aratand de parca vedeam o filmare dintr-un concert de pe Mezzo. Sunetul dificil, in conditiile unor intense reverberatii produse de uriasele suprafete vitrate si de omniprezentul beton armat, a fost totusi imblanzit de Utu Pascu, unul dintre cei mai buni ingineri de sunet de pe la noi.
Nici in forta, dar nici prea delicat, nici prea tare, dar nici extra chill, cei cinci aievi, asezati oarecum intr-un cerc, privindu-se si schimband zambete si energii pozitive, au reusit sa ne tina intr-o atmosfera extrem de placuta si relaxanta, aidoma vizionarii unui film frumos. Apropos de vizionare, trebuie spus ca peste tot erau ecrane pe care se puteau urmari proiectiile lui Gontz, extrem de inspirate si coerente cu materialul sonor si cu delicatetea vocala a Martei.

Un pic emotivi si destul de retinuti in comentarii, Vlaicu & Co au prezentat materialul unitar si direct, lasand muzica si imaginile sa ne povesteasca gandurile lor.
La final, asa cum au spus, Aievea au facut cadou albumul publicului posesor de memory stick.
Marturisesc ca nu impartasesc aceast gest, fie el si cu titlu de cadou de sarbatori si, asa cum ii spuneam si lui Cristi "Electric Brother" Stefanescu, cred ca exista o diferenta intre a constata existenta pirateriei si a o incuraja. Tocmai ei, artistii, ar trebui sa lupte contra pirateriei.
In orice caz, respect dorinta lor de a avea fiecare dintre voi acest cadou de Craciun si va indrum spre site-ul trupei de unde puteti descarca gratuit albumul Cinema, incepand din 24 decembrie.

Pana atunci va las cu o mostra Aievea:

marți, 22 decembrie 2009

A fost si nu a fost degeaba

Inca de prin luna august am remarcat teasing-ul facut de organizatorii concertului lui Tudor Gheorghe, prin centru, constand in mici stickere cu inscrisul "Degeaba?"
M-am gandit la asta ceva timp si raspunsul meu este: nu a fost degeaba.
Nu a fost degeaba in primul rand pentru ca azi ne putem exprima dubiile pe care altadata ne era teama sa ni le imaginam. Este un fapt ca unii oameni traiau mai bine atunci, altii au senzatia ca ar fi trait mai bine pe vremea aceea. Este dreptul lor sa o creada si sa o spuna. Dreptul lor, insa, tine de ce a fost dupa, asa ca iata inca un motiv ca n-a fost degeaba.
Putem discuta si despre mancare, bautura, distractii, confort, lux, turism si cate si mai cate, dar ele nu sunt decat un tablou al normalitatii, din pacate utopic in acele vremuri. Ce mi se pare foarte important este ca, desi au trecut (greu) douazeci de ani, iar lumea se pregateste sa-l citeze (fara sa-l inteleaga prea bine) pe Silviu Brucan, s-au facut lucruri importante si pasi "hotarati" in directia majoritar acceptata a fi buna - cea a Occidentului.
Astfel, Romania a invatat alegerea democratica si alternanta la putere, alternanta care nu inutil a fost insotita in majoritatea evocarilor de adjectivul "pasnica". Romania s-a indepartat in mod constient si coerent de Rusia si a reusit, cu ceva hopuri, sa devina o tara NATO si membra a EU.
Romania a invatat dezbaterea politica, chiar daca, de multe ori politicienii ce o practica sunt sub orice critica.
Romania se mai zbate inca sa deprinda treaba cu dreptul la proprietate si sa-si faca putin curat in camera cu justitie si in pivnita cu coruptie, dar o oarecare raza de speranta ar putea razbate prin norii timpului scurs, ce pare infinit in raport cu graba noastra de a recupera viata irosita de comunism.
Nu vreau sa par naiv sau exagerat de optimist, dar cred ca se poate intelege ce inertie poate avea un popor, numeric destul de mare, care, in 50 de ani de comunism, a ramas fara repere morale si culturale (si asa destul de tarziu aparute in istoria lui).
Nu stim exact ce si cum s-a petrecut acum douazeci de ani si nici cine este responsabil sau cine a fost autor, instigator, martor sau infractor. Stim ca poporul roman a vrut asta si a iesit de buna voie in strada, cu pretul vietii, dar cu sperantasuflet si lumina in priviri. De aceea cred ca se poate considera ca a fost si revolutie pe langa mult prea vehiculatele variante de lovitura de stat, variante ce nu pot fi negate cu totul.
Si nu a fost degeaba.

joi, 3 decembrie 2009

Cred ca ...


Faptul ca stii ca noua pereche de chiloti rosii si urati, se va murdari dupa un timp, nu ar trebui sa te faca sa nu-i schimbi pe cei murdari de pe tine. Tine de igiena

Democratie, rau ne mai pedepsesti!

Cred ca un popor de ticalosi, de curve, de puturosi, de hoti si de inculti, ca al nostru, nu ar fi putut fi nicicand mai corect reprezentat in "marea finala" a turului 2 al alegerilor prezidentiale, ca acum.
Succes, domnule  Presedinte, oricare iti va fi numele! Incearca sa nu iti bati joc prea mult de tara asta si mai ales de noi cei putini, cei pe care ne vei reprezenta, chiar daca noi nu am dorit sa o faci dumneata.
Nu uita, domnule Presedinte, ca, in tarisoara asta, in Romania, cum spunea si Nenea Iancu, dumneata esti cel dintai.
Democratie, rau ne mai pedepsesti!

vineri, 27 noiembrie 2009

BiMS (din nou) la Clubul Taranului


Si  iata ca in ultima vreme mai mult cant decat scriu, asa ca ... sa ne vedem cu bine la Clubul Taranului pe 3 decembrie. Veniti ca va fi excelent!

joi, 26 noiembrie 2009

ZUMzet e la Crosssroads

ZUM LIVE
JOI 26 noiembrie la 100 CROSSROADS

BabySwamy voce,
STOb bas,
Laurentze! tobe
Dr. Zumbee clape

vor avea grija sa-ti iasa seara strasnica.
Poftiti in laborator !





iata si o mostra de ZUM:

joi, 19 noiembrie 2009

... de ziua ...asta

19 noiembrie este, printre altele si Ziua Cercetatorului si a Proiectantului. De foarte multi ani, inca inainte de a sti de aceasta sarbatoare din Romania, inca de pe vremea in care vopseaua mea de proiectant inca nu dadea semne de uscare, am cunoscut un om ce mi-a acaparat o buna parte din atentie si sentimente. Mi-a acaparat chiar si acesta sarbatoare, fiind el insusi nascut pe 19 noiembrie, a transformat-o in prilej de baute, discutii, povesti frumoase, auditii muzicale si cate si mai cate ...

Azi este 19 noiembrie. Voi bea singur de anul acesta si voi fi trist sa sarbatoresc Ziua Cercetatorului si a Proiectantului fara a-ti mai putea spune "La Multi Ani, prieten drag!"
Si, desi n-am apucat sa scriem cartea aia sau sa proiectam cine stie ce nebunie ... sunt trist pentru ca n-am apucat sa-ti spun cat te iubesc ... La Multi Ani in sufletele noastre, prieten drag si ... precis ne vom revedea.

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

marți, 10 noiembrie 2009

... cu ZUM in Tribute

Asta seara, de la ora 21:00, voi fi live la Tribute (cal. Victoriei 118) impreuna cu cu trupa ZUM.

Iata si o mostra:



enjoy!

one of my favorites ...

joi, 5 noiembrie 2009

Cred ca ...

… singuratatea este acel moment in care imaginea ta nu se mai proiecteaza pe un suport uman. Ca si cand nu ai avea umbra. Constientizarea eului devine dificila, iar pericolul clivajului – iminent. Singuratatea nu este pericolul de a nu mai auzi voce omeneasca prin preajma, ci acela de a nu-ti mai auzi propriul glas. Indiferent cat de tare vei striga, cat de disperat iti va fi urletul el va ramane mut. Te vei opri atunci brusc, cuprins de o panica a celui pierdut, un sentiment ce parca revine peste ani, din copilarie, de atunci de cand te-ai pierdut de mama ta in magazinul infinit, unde mii de picioare alergau haotic spre tine, evitandu-te in ultima secunda, iar tu incordat de frica mergand fara sens inainte.
Singuratatea are intotdeauna timp pentru tine. Ea iti paraziteaza cele mai mari placeri si cele mai multe ganduri. Sta adesea la masa cu tine si cu cei mai buni prieteni ai tai, o simti pretutindeni, dar o poti vedea numai cand te barbieresti, soptindu-ti la ureche: “Buna dimineata!”.
Ai inercat s-o ignori, s-o respingi, s-o indepartezi. Ti-ai contemplat agenda stufoasa. Te-ai inconjurat de si mai multa lume. Dar ei ii place asa. Pentru ca ea este cea care se simte bine printre oameni. Pasiunea ei cea mai mare este sa-ti zambeasca din pozele de grup. Cele din liceu. Cele din facultate. Din tabere, de la mare, de la petreceri … cele de ziua ta.

Intr-o buna zi, ti-ai luat inima in dinti si, tremurand, de parca vroiai sa intrerupi cu o banalitate un discurs al unui profesor eminent in fata unui amfiteatru plin, dupa ce te-ai spalat pe ochi, framantand prosopul, ai intrebat:

– De ce …?

Raspunsul nu a venit, dar, cumva, ai inteles ca a venit momentul sa inveti sa-ti gestionezi singuratatea.

marți, 3 noiembrie 2009

Tiptil - inca o provocare



Joi, 5 noiembrie, ora 21:00, la clubul 100 Crossroads debuteaza un nou proiect muzical.
Descendent direct din Roua, dar cu un input feminin remarcabil, Tiptil se va aseza cat de curand in tabelul formatiilor interesante din muzica romaneasca. Vino la concert si nu vei regreta. Va fi o seara in care atat tu cat si noi vom experimenta si tiptil, Tiptil, ne vom prinde in jocul muzicii nebune.



duminică, 1 noiembrie 2009

Candidatul meu bicameral

A inceput campania electorala. In aceeasi zi eu am dat (de tot) televizorul unei prietene. Nu cred ca imi trebuie un canal care sa deverseze laturi la mine in camera.
Sunt decis si nu am nevoie de nimeni sa-mi explice ce si cum sa votez. Nici eu nu fac asta acum, chiar daca asa va poate parea.

Anul acesta, pentru prima data voi vota cu candidatul care ma reprezinta si care imi place mai mult. S-a terminat cu votul negativ sau cel de frica sa nu iasa Vadim sau Becali. Gata.
Eu stiu cu cine votez. Cu cel mai civilizat si mai cinstit dintre ei. Nu va fi nici cioban-golan si nici tribun-nebun. Nu va fi vreun preot, actor-"mostenitor" sau primar-doctor. Nu va fi nici politician si nici fost ambasador si nici nu va fi fost pe vreun vapor. El este decent si discret, tacut si cu mult bun simt. Il veti recunoaste cu siguranta.
Pana una alta trebuie sa va spun ca stiu si la referendum ce voi face.

La referendum voi alege "NU".
Pentru ca imi place democratia cu toate slabiciunile ei, cu tot.
Pentru ca nu-mi place dictatura in stil Alexander Lukashenko.
Pentru ca vreau sa fiu un pic mai aparat cand se adopta prea repede legi pentru unul sau pentru altul.
Pentru ca vreau ca tara mea sa urmeze intru democratie tari precum SUA, Franta, Anglia, Germania si nu China, Israel, Venezuela sau Mauritius.
Pentru ca discreditarea Parlamentului inseamna discreditarea democratiei.
Pentru ca, daca parlamentarii sunt rai, nu inseamna ca trebuie micsorat si (nu mai e decat un pas) desfiintat Parlamentul.
Pentru ca daca vor fi mai putini nu inseamna ca vor fi mai buni, mai harnici, mai treji, mai cinstiti, mai interesati de cei pe care ii reprezinta si, in cele din urma, nici mai ieftini. Precis vor invoca faptul ca, fiind mai putini, trebuie sa munceasca mai mult. Si atunci sa te tii sporuri si mii de rude ajunse consilieri peste noapte.

Si, ca uitasem sa va spun, candidatul meu nu are nume si din cate stiu nici nu s-a nascut inca, deci nu s-a putut inscrie in cursa electorala de anul acesta. Poate peste inca 20-30 de ani?

marți, 27 octombrie 2009

Master of Jazz la IDM

„Stimati spectatori … Sala Palatului (Republicii Socialiste Romania), impreuna cu organizatorii si echipa tehnica a “inginerilor” de sunet, va ureaza bun venit la inca o batjocorire a actului de cultura, in speta a jazz-ului de cel mai inalt nivel.” Asa ar fi putut suna anuntul pornit la megafoane in plin solo de contrabas al lui Stanley Clarke, sambata, 24 octombrie.
Inca de la intrare, atmosfera stranie de targ Europa se face simtita. Printre posete din imitatie si chiloti (trei la zece mii) se puteau zari siluete, in general cunoscute (remarc de ani de zile cam aceiasi oameni prezenti la evenimentele de bun simt), usor jenate si nedumerite de teleportarea nedorita in IDM Basarab.
Bine, fie, am zis si am intrat grabit desi putin indoit despre ce avea sa urmeze in prima zi a festivalului, de la care nu asteptam un nivel calitativ foarte ridicat, dar multa onestitate. Si asa a fost. Totusi, problema primei zile ramane cea a sunetului, pentru ca nu exista eveniment muzical de amploare sa nu fie macelarit de sunetisti. Dupa baraiala oribila din timpul Simfoniei de Brahms, din seara de inchidere a Festivalului „George Enescu”, am sperat sa nu mai aud asemenea gherle tehnice la un asemenea nivel, dar iata, m-am inselat. La primul mare eveniment gazduit de Sala Palatului, incompetenta sunetistilor a iesit la rampa ca Venus din spumele marii, dar de data asta ingrozind lumea cu microfonii dintre cele mai grosolane. De remarcat este ca, asemenea majoritatii cazurilor, dezastrul provine de la o Paradigma binecunoscutului „sunetist” Cristi Zinger. Chiar nu vede nimeni ca oamenii astia au probleme? Cu greu temperati de zambetul nervos al lui Richard Bona, sunetistii au „abandonat” butoanele, lasand sunetul la locul lui si reusind sa straluceasca prin absenta, lasand locul artistilor pe care toata lumea venise sa-i vada. Toata lumea este destul de mult spus pentru ce a fost in prima seara. Sala a fost jumatate goala ceea ce confirma ideea ca festivalul ar fi putut fi comasat in doua zile, mult mai rentabile. La partea a doua am plecat, motivele fiind genul muzical abordat de Elaine Elias, dar si pianul dezacordat pe care ilustri organizatori au obligat-o sa cante. La iesire, din partea ziarului Cotidianul ... o carte.
In cea de a doua zi sa reintamplat un superconcert cu niste oameni adusi parca din visele noastre frumoase, direct pe scena din Bucuresti de catre Chick Corea. Stanley Clarke, in mod special m-a interzis cu prestatia lui. Acestia doi, impreuna cu fostul lor coleg de la "Return to Forever", Lenny White, au amintit lumii de inceputurile fussion-ului si ale jazz-rock-ului. Pacat ca oamenii mult prea entuziasmati si mult prea putin experimentati in auditia de jazz au intrerupt, in multe momente nejustificat, firul improvizatiei cu aplauze inoportune. Mi-a placut in mod special varianta propusa de celebrul trio pentru "I Mean You" a lui Thelonious Monk.
A treia zi a reprezentat si varful festivalului cu doua programe greu de imaginat, cu atat ai greu de descris in cuvinte. Personal am fost socat de free-jazz-ul propus de Branford Marsalis intr-o maniera extrem de moderna si totodata puternic ancorata in lumea si spiritul lui John Coltrane. Cu un tobosar supranatural, un basist exact si un pianist fabulos, quartet-ul a inpresionat prin forta si viziune, prin atitudine si valoare.
Partea a doua, cu Mike Stern, Dave Weckl, Randy Breker si Chris Minh Doky a fost asa cum o asteptam. O demonstratie de virtuozitate, de forta, de volum si de mai putina muzica. Valoarea incontestabila a muzicienilor a palit in spatele unui program bazat pe un fussion electric destul de demodat. O muzica pe care mi-as fi dorit-o in urma cu multi ani, ea ajungand un pic cam tarziu, nu m-a impiedicat, totusi sa o savurez cu o oarecare nostalgie, dar si cu regrete ca prima parte a serii imi parea din ce in ce mai greu de repetat.
Fara indoiala, festivalul a fost un succes, cu toate gafele (unele impardonabile) ale organizatorilor, pe care ii incurajez sa o ia de la capat si la anul sa il faca mult mai bine.
Si ca o rezolvare si o vindecare a culturii, propun mutarea oricarui act artistic autentic din monstrul numit Sala Palatului si, in viitorul previzibil, detonarea acestei constructii triste, preferabil in timpul unuia din minunatele concerte de Craciun.

marți, 20 octombrie 2009

Fluturi ... la intersectie



STIU, STIM, CORECT ESTE ... for sale
Nu trageti! Stim ce cantam. Dar nu facem intotdeauna afise
Multumim si va asteptam.

vineri, 16 octombrie 2009

A fost odata bun simt ... a fost si glorie

Pentru faptul că, între anii 1984 si 1987, am putut face parte din legendara echipa Steaua, ma consider un norocos. Tirgumuresanul Bölöni, sosit in Capitala, s-a integrat foarte repede in familia clubului. Simteam inteligenta lucrind peste tot: din biroul lui Alexandrescu, pina in vestiarul jucatorilor. In mod firesc, organizarea perfecta domnea si ea, de la cizmar, pina la cabinetul medical.
Dar mai cu seamă respectul si bunul simt se manifestau de la ingrijitorul terenului pina la Duckadam, de la bucatar pina la antrenorul Jenei, de la suporteri pina la domnul Valentin Ceausescu. Aceste sentimente de stimă reciproca intre club, suporteri si jucatori reprezentau FORTA necesara marii performante.
Da, ma consider norocos pentru ca - datorita si acestei forte - am facut parte dintr-o echipa ale carei rezultate au oferit o picatura de mindrie unui popor intreg ; un popor care, in perioada respectiva, era umilit zi de zi.

Nu am avut ocazia sa cunosc indeaproape conducerea actuala a Stelei. Pina la venirea mea ca antrenor la echipa nationala, in 2000, imi era straina existenta actualului patron. Ulterior, de cel mult trei ori am schimbat citeva fraze cu el. Prima data, cind l-am vizitat pe Piturca - pe atunci antrenorul Stelei - la stadionul Ghencea. Fostul meu coleg a facut prezentarile.
A doua oara, cind, dupa declaratii urite ale patronului la adresa mea, cu ocazia unui trial pe stadionul « Lia Manoliu », Sorin Satmari a incercat sa ma convinga sa dau mina cu "seful".
A treia ocazie... a treia... cred ca nici nu a existat. Sau am uitat-o. E o calitate a mea ca pot uita usor lucrurile neplacute.
De mult se stie ca intre actuala conducere si Bölöni este greu sa obtii un numitor comun. Cu toate astea, sentimentele mele profunde fata de Steaua nu s-au schimbat deloc. Iubesc Steaua, dar Steaua pe care eu am cunoscut-o, nu Steaua de azi!

Cu citeva saptamini in urma, am declarat la televiziune ca nu sunt de acord cu o conducere care sifoneaza blazonul Stelei. Ce fel de sef de club este acela care-i jigneste laolalta pe Alexandrescu, pe Jenei, pe Iordanescu, pe Lacatus, pe Balint ori pe Hagi ? Dar simbolul cel mai important, calcat astazi in picioare, se numeste "Miscarea Steaua"!
"Am cumparat echipa, nu o vind, fac ce vreau cu ea!"- astfel isi justifica excentricitatile proprietarul echipei.
Dar scoala de gimastica romaneasca nu apartinea orasului Deva sau antrenorului Karoly, ci era proprietatea intregului popor. Tiriac si Nastase nu erau numai mindria Federatiei Romane de Tenis, ci mindria NOASTRA, a tuturor. Şi Gatu, si Birtalan, si Patzaichin, si Iolanda Balas, si Dobrin... si altii si altii. Toti au fost si trebuie sa ramina in tezaurul sportului romanesc.
Asa stau lucrurile şi cu Steaua!! Nu e o problema ca Steaua apartine unui anume proprietar. Problema este ca proprietarul acestui bun national nu are priceperea si capacitatea intelectuala sa-l respecte si sa-l administreze.
Ce fel de conducere este aceea, care abia peste 7 zile ia atitudine fata de un banner incalificabil, afisat la un meci din cupele europene? Mai mult, mass-media gazduieste zilnic injuraturile si amenintarile venite direct de la « conducatorul suprem ». Cum pot sa inteleg un astfel de comportament? De unde isi ia dreptul patronul sa spuna ca suporterii sint « vagabonzi » si « drogati »? Ce drept are sa puna asemenea calificative o persoana implicata in dosare grave, precum celebrul "Valiza"?

Din 2000, am aflat ca pentru conducerea Stelei sunt un "vagabond". Mai tirziu, am fost calificat drept "jigodie si derbedeu". Mi s-a mai indicat sa-mi tin gura, pentru ca sunt "doar un ungur" si, daca vreau sa vorbesc, sa ma duc acasa, in Ungaria. Dar în cartea mea de identitate, si astazi figureaza ca adresa Tirgu Mures, Str. Köteles.
Insulte si iarasi insulte, puse in valoare de un vocabular iesit dintr-un total intuneric intelectual!!!
Bine, accept ca patronul clubului meu de suflet sa ma desconsidere. Dar n-are niciun drept sa-i desconsidere pe suporteri, pe cei care nu stau in lojele climatizate pe timpul verii, pe cei care infrunta ploaia si lapovita, pe cei care nu detin conturi in banci! Acesti oameni, fara de care fenomenul sportiv nu exista, au o singura avere: dreptul de a visa. Oricit de proprietari ati fi, NU AVETI DREPTUL SA LE CONFISCATI VISURILE! Eu unul le voi sustine pina in pinzele albe dreptul de a visa.
Nu pot sa nu pomenesc ultima isprava a conducerii Stelei, care a hotarit sa suspende abonamentele de la o anumita tribuna. In viziunea sefului de club, asta e respect "a la 2009"! Am citit ca, in tribuna respectiva, au dreptul sa intre doar copiii si posesorii de diploma. OK ! Copil nu mai sunt, dar diploma am! V-am mai spus ca sunt un norocos. Eu pot sa intru la meci.
Permiteti-mi insa o ultima intrebare: de ce nu se aplica aceeaşi regula si in loje?

Ma astept, ca de obicei, sa se abata asupra mea avalansa binecunoscuta de murdarii. Nici o problema, pentru ca nu degeaba sunt norocos: cu timpul, m-am imunizat! Asa ca nu ma deranjeaza.
Dimpotriva.

Cu tristeţe, Ladislau Bölöni

(via ProSport)

vineri, 25 septembrie 2009

miercuri, 23 septembrie 2009

Afara, afara, de ... peste tot?






Revolutie sau campanie de imagine?
Reactii spontane sau sabotaj?

Nu pot sa nu ma gandesc la toate variantele, acum cand, deodata, o lume intreaga striga "BECALI AFARA DIN GHENCEA!". Fara niciun dubiu, situatia este justificata, de taierea vlastarului sperantei ce incoltise in sufletul rupt in bucati al fiecarui suporter. Pentru ca umilintele la care au fost supusi Hagi si Lacatus, au fost umilintele Stelei, iar umilrea Stelei inseamna umilirea suporterului. Sa se fi trezit oare orgoliul si spiritul de dreptate in milioanele de simpatizanti si sustinatori ai Stelei? Sa se fi umplut paharul in momentul inlaturarii omului ce a reinventat eleganta, bunul simt si verticalitatea intr-un club unde Evul Mediu pare a fi infinit?

Intr-adevar, Cristiano Bergodi a (a)dus cu sine un suflu de rafinament si clasa, nemaintalnit la Steaua din vremea lui Emerich Jenei.
Era firesc, pe undeva, ca aceasta atitudine si aceasta atmosfera creata sa clatine butoiul de nitroglicerina din creierul gol al patronului si ... BUUUM!!!!

Totusi, Becali a facut constant rau Stelei. De ce tocmai acum? De ce atata lume? De ce in Olanda, America, dece la Romanian Open Tenis? Putin cam ciudat. Si presa este extrem de solidara ...
Sa fie vorba de o organizare, de actiuni concertate?
Scopul ar putea fi unul nobil, de inlaturare a dictatorului, dar nu cred ca numai atat ar misca lucrurile. Discreditarea Stelei, denigrarea patronului si presiunea pusa pe acesta pot duce si la o diminuare a pretului cu care ar putea cineva cumpara echipa. Foarte bine! - ar adauga orice suporter infierbantat. Eu atat spun: Sa ne fereasca Dumnezeu sa ajungem sa-l regretam pe Becali!

Dar daca Becali isi face campanie de imagine in Europa?

Si nu uita tu, rapidistule, tu, oltene sau tu, banatene ... chiar si tu, dinamovistule ... oricat de mult ai uri Steaua, e bine sa nu te bucuri de raul ei, pentru ca asistam la un cancer al sportului romanesc care poate metastaza oricand in Giulesti, Banie, Timisoara sau Stefan cel Mare, iar daca Steaua se va desfiinta ... urmeaza si celelalte.

(credit photo: ProSport)

luni, 21 septembrie 2009

Cred ca ...

... fiecare dintre noi poate gresi. Poate chiar si repeta greseala pana o va afla. Cred ca e dreptul fiecaruia sa ne arate ca poate sa revina, ca poate sa repare, ca poate merge mai departe ... Cred.

vineri, 18 septembrie 2009

Pestele spada a tocat micii

Dupa o saptamana de la revenirea mea din concediu, timp pe care mi l-am petrecut cu povestiri si poze de acolo, dar si cu felicitarile, cadourile si berile de ziua mea, inca stau si ma gandesc la locul acela.
Urasc sa fiu de acord cu personajul dubios Mircea Badea, dar, in Zakynthos este aproape paradisul.
Fara doar si poate, exista mii de locuri pe planeta asta unde te poti simtii extraordinar, daca pe o "amarata" de insula gasesti atata varietate de peisaj.
Totusi, ce o face mai buna pe Zakynthos decat pe Mamaia, de ce as alege de o suta de ori sa merg acolo si nu la Neptun?
Avantajele deriva clar dintr-o situare geografica fericita. Daca ai o clima ce iti permite un sezon din martie pana in noiembrie si asta de cand te stii, dezvolti, ca natiune, o anumita aplecare spre a face turism, asa cum nemtii fac automobile, japonezii electronice, francezii parfumuri, romanii branza de miorita. Se spune frecvent, exclamand extatic: "ce apa curata!" si se adauga, cu traditionala detasare fata de cele de acasa care sunt intotdeauna rele, "nu ca la noi...". Da, apa nu este ca la noi, in primul rand pentru ca este o alta mare, cu o salinitate net superioara Marii Negre si, implicit, cu o fauna marina diferita. Marea Ionica este un golf extrem de linistit al Marii Mediterane, in care nu stiu sa curga vreun paraias dulce, nicidecum cei mii de metri cubi de apa ai Dunarii. Este evident ca o mare mica si relativ inchisa cum e a noastra, in care curge cel mai mare fluviu European .... se indulceste pe zi ce trece. Asta desigur nu scuza mizeria de pe plajele "amenajate" de pe litoralul romanesc.
V-as mai povesti despre porturi si golfuri, despre stanci, despre englezii petrecareti, foarte numerosi pe insula, despre mancare, in special despre pestele spada (mai ieftin decat friptura de porc), despre taverne, despre tot ce vezi ca face omul si iese bine, pentru ca e facut cu cap dar si cu suflet si nu cu gandul la portofelul turistului. Dar cel mai mult si mai mult mi-a placut orasul ... Zante. Cu totul special. M-am indragostit iremediabil de locul acela. Nu sunt multe de spus, dar urias de multe de vazut.
Si pentru ca ajung acolo in 1,5 ore, cam jumate din timpul consumat pentru a ajunge la Vama Veche, daca oi vrea la mare voi prefera Zakynthos la anul si, de ce nu si alte insule de prin zona, iar daca voi dori pe balta ....

joi, 10 septembrie 2009

Gata ... cu pauza

Da, stiu, n-am mai scris de mult. Am fost in vacanta si ata nu e neaparat rau. Impresii in postul ce urmeaza (trebuie sa selectez poze si amintiri). Acum vroiam doar sa va salut si sa va spun ca ... "Bine am venit"

miercuri, 8 iulie 2009

Michael n-a murit!

... da, n-a murit, asa cum rock-ul n-a murit, Bach este nemuritor sau Punk's Not Dead.
Totusi, cetateanul Michael Jackson a decedat in urma unei probleme cardiace.
Artistul Michael Jackson murise, in acceptiunea mortii unora ca Bach, Mozart, Beethoven, Hendrix, Lennon, Davis, de mult timp. Vreau sa spun prin aceasta ca ARTISTUL nu mai era de mult timp printre noi. Motivele nu conteaza acum.
Acum comemoram ARTISTUL, ingropam corpul cetateanului, dar vindem, in continuare BRAND-ul.
Ma uit la tv si MTV-ul romanesc are drept logo: "M is for Michael".
Televiziunile fac audienta, casele de discuri fac profit, fanii inunda lumea cu lacrimi ... BRAND-ul jubileaza.
Brand vs Artist?

Cred ca ... Michael traieste!

luni, 6 iulie 2009

B'estfest - de la rock'n'roll onest la manele metalice

Nu mai este nici un secret ca Emagic isi propune pentru B'estfest un line-up cu o puternica tenta rock. Ca e indie, britpop, metal, cam tot ce au adus se pliaza pe sufletul de rocker al romanului, dispus sa dea bani multi (mult prea multi chiar) pe nostalgii de liceu.
Organizarea a fost aproape perfecta, iar sunetul mult mai bun ca in anii precedenti, chiar daca tot nepotul masinii de cusut s-a ocupat de asta.
Personal, cel mai mult mi-a placut US3, trecand providential prin Bucuresti, chiar in ziua in care The Klaxons si-au ratacit camionul du scule. Foarte mult mi-au placut si cei de la Motorhead, care, sub celebra: "We are Motorhead and we play Rock'N'Roll" au demonstrat cat de simplu si onest pot sta lucrurile in treaba asta cu rock-ul.
La polul opus as situa cel mai mare (si mai tare) kitsch vazut vreodata live de catre mine.
Man0war, aceasta adunatura de batranei de metaloteca, trasi de fiare si imbracati ca niste pornstar-uri de categorie fetish - BDSM, au facut un spectacol de inspiratie manelistica pe care, oricat s-ar fi luptat generatorul (are si masina suflet si demnitate), nu l-a putut impiedica sa "straluceasca" aidoma lantului de aur atarnat la gatul lui Salam.
Atitudini ca: "sa moara dusmanii mei"
"... They wanna keep us down
But they can't last
When we get up we're gonna kick your ass
Gonna keep on burnin'
We always will
Other bands play Manowar kill
Other bands play Manowar kill",
sau "Eu am bani si am valoare ... moare dusmanii de foame/Eu am bani si am avere ... si masina cu putere" (did Metallica or Iron Maiden had enough power when they play here?) au predominat si, faptul ca Joey DeMaio a reprodus un text in limba romana dictat la casca, nu i-a folosit decat pentru a ne intreba daca Metallica sau Iron Maiden au vorbit si ei romaneste. Ceea ce nu intelege DeMaio de la Clejani este ca atat Iron Maiden cat si Metallica aduc si vor aduce mult mai multi oameni la concert decat 20 de menauori.
Muzical vorbind nu se intampla nimic, dar asta o stiam de mult. Ce nu stiam este ca se poate trage de timp intr-o maniera atat de grava, iar cei care au fost acolo nu cred ca pot numara nici macar zece piese abordate in 2 ore si jumatate (sau cat o fi tinut, ca nu mai stiu)
Stau si ma intreb, ce era in mintea mea in anii liceului cand, intre preferintele mele muzicale de atunci, alaturi de trupe serioase, incadram si Man0war!? Aseara mi-a fost clar ca m-am vindecat.

marți, 30 iunie 2009

Presa ... incolo!

Intr-un articol usor patetic, aparut in Dilema Veche, domnul Teodor Baconsky deplange o situatie de fapt, care oricat de tragica ar parea, ne demonstreaza ca omenirea merge inainte pastrand si ducand mai departe esenta lucrurilor si nu neaparat forma lor.
Afundandu-ma in fotoliul nostalgiei, pot intelege regretele justificate ale unui cititor "pe hartie", fata de iminenta iesire din scena a unor "clasici" ai informatiei si ai informarii.
Dar poate tocmai asta este problema, cea a uzurii unui sistem de a transmite informatia.
Presa scrisa a inceput sa piarda teren inca de la aparitia televiziunii. Era si firesc sa se intample asa. Imagini miscatoare, cu sunet, in direct si gratis ..... Reteta succesului in transmiterea de informatii. Oricat de performanti ar fi corespondentii, oricat de spumosi editorialistii, televiziunea are "live-ul" de partea ei. Televiziunea a transmis in direct aselenizarea, razboaie si revolutii, manifestari sportive si cate si mai cate.
Blogosfera, fata de care autorul are o usoara repulsie, este, alaturi de intreg mediul virtual, doar forma timpului nostru, o norocoasa beneficiara a slabirii presei scrise in lupta sa inegala cu televiziunea. Toate acestea nu reprezinta decat un nou "vehicul" al informatiei, un nou mediu de propagare si nu dezechilibreaza catusi de putin raportul valoare-nonvaloare.
Desigur, informatia poate fi viciata sau nu, dar cred ca asta nu are de a face cu mediul de propagare, ci mai mult cu sursa si aici ii dau dreptate autorului, in ceea ce priveste inflatia de jurnalisti de ocazie.
Poate ca in Romania sa fie de bun augur mutarea in virtual a presei. Spun asta gandindu-ma in primul rand la istoria destul de saraca si mototolita a ziaristicii mioritice. Este posibil ca, in mediul electronic sa se dezvolte o generatie mult mai curata de jurnalisti care, chiar in spatele unor bloguri, forumuri sau id-uri de mess, sa transmita mai curat si mai onest informatia.
Lipsa de decenta si consistenta a presei nu vine ca o consecinta a cresterii traficului pe net, ci, mai degraba a scaderii traficului neuronal al receptorului, situatie la care si ea, presa, a contribuit din plin, inca din epoca hartiei.

luni, 29 iunie 2009

Surpriza cu gume

Aseara am iesit cu un prieten sa faca niste fotografii pe la marginea Bucurestiului.
Cum ploaia si-a facut destul de repede aparitia, stricandu-i amicului "ploile sale", am hotarat ca ar fi potrivita o Cuba Libre in Que Pasa.
Acolo, lume cunoscuta, obisnuiti ai locului, dar si o fata noua la bar. Dupa spusele fetei, acestea erau primele ei "Cube Libere". Era prima ei zi acolo.
Am primit ce cerusem si am constatat ca nu e greu sa iti iasa acest cocktail, fie chiar si pentru prima incercare. Dupa un timp am primit de la fata cate un obiect mic. Ceva ce mi-a amintit de copilarie si de la care imi luasem de mult timp gandul. A fost, cum se spunea adesea pe vremea aceea, "ca un arc peste timp".
Gustul inconfundabil infiorator, cu amareala ce se insinua usor din spatele aromei de "fructe", duritatea, precum si culoarea, nefiresc de aprinsa, mi-au certificat pe loc originalitatea elementului.
Am aruncat-o destul de repede, dar nostalgia acelor vremuri ne-a lansat pe mine si pe prietenul meu in negocieri simbolice ale unui schimb de surprize.



Am mai cerut o Cuba Libre!

(PS: din informatiile fetei, gumele acestea si inca multe alte brand-uri ale vremurilor trecute, se mai gasesc la piata Covasna, din Berceni)

vineri, 26 iunie 2009

R.I.P. Michael

... ai fost un mare artist si pentru ca ...

joi, 28 mai 2009

Britanicul Iniesta si latino-lover-ul Rio Ferdinand

26 Mai 1999, pe stadionul Nou Camp din Barcelona, Manchester United au facut istorie, demonstrand la cel mai inalt nivel ca mentalitatea britanica de a juca la turatie maxima un meci pana la fluierul final este o religie a fotbalistului din Albion. Atunci, pentru cine nu-si aminteste, Teddy Sheringham reusea, in minutul 90+1 sa restabileasca egalitatea, ca la 2 minute, in 90+3, norvegianul Ole Gunnar Solskjær sa aduca o victorie de nimeni sperata in acea seara, o victorie in care poate doar Alex Ferguson mai spera. A fost un miracol?



Dupa zece ani si o zi, Manchester United pierde fara drept de apel o finala cu Barcelona, dupa un meci ce multora li s-a parut a fi anost, dar pe care eu il consider firesc intre doua echipe atat de mri, ce joaca la un nivel unde o imperfectiune de talia micronului poate face o mare diferenta.

Barcelona a invins direct si indirect trei echipe din Anglia in semifinale si finala. Au invins tocmai datorita acestui spirit britanic de neinchipuit la un Iniesta care a crezut pana in ultimul minut ca poate trage spre poarta scortosilor de la Chelsea. Iniesta a crezut si a inscris. Barcelona a ajuns in finala unde a jucat mai pragmatic. Pentru ca asta a facut dierenta. Pragmatismul catalanilor versus suficienta Manchesterilor. Increderea cu care cel mai marunt om de pe teren a lovit balonul cu capul si a inscris in poarta celui mai inalt om de pe teren si de langa cel mai poet aparator al meciului, indragostitul Rio Ferdinand.
Ce putea face Pep Guardiola la debutul sau ca antrenor?
Sa schimbe echipa? Sa schimbe tactica de joc?
Multi sunt tentati sa spuna ca ar putea oricine sa antreneze o echipa cu atatea stele in teren. Problema e ca si adversarii au constelatii similare si atunci?
Atunci vine un om cu har si le da cheia psihologica a victoriei, cu care ei castiga eventul in Spania si Liga Campionilor. O fi simplu?
Acesti oameni sunt rari. Unici, chiar.
Performanta Barcelonei este in primul rand performanta "britanicului" Josep Guardiola.

marți, 26 mai 2009

Fuzioneaza ... de aici!

Este posibil ca unii sa fie de acord. Altii sa se amuze. Unii chiar il voteaza. Altii il injura de fiecare data. Pe mine incepe nu ma mai surprinda nimic din ce face sau zice Gigi Becali. Deja nici cel mai negru scenariu din capul meu nu mai pare nerealizabil, ba mai mult, a doua zi imi pare o dulce vara posibila in imposibilul viitor.
Ca suporter al echipei tale nimic nu poate fi mai umilitor decat evolutia acestui cancer ce a devorat echipa, istoria si gloria acestui club. Spunea un suporter intr-un ziar de sport: "mi-as sustine echipa si in divizia B, numai sa se joace pe teren".
Zilele acestea, acest fara de Dumnezeu - pretins crestin conducator de club, nascoceste fuziunea Stelei cu Unirea Urziceni. Consecinta dorita de Gigi: Steaua in Liga Campionilor.
Adica, indiferent cat esti de prost, daca ai bani si-l cumperi pe destept te numesti academician. De ce nu si doctor si inginer. Parca n-au trecut decat 20 de ani. Cam cat zicea Brucan. Dar se pare ca el a pierdut niste detalii la vremea aceea.
Adica, eu sunt mare manelist, fuzionez cu Alexandru Tomescu si, de ce nu, sa ma ia in turneul Stradivarius. Nu?
Stau si ma intreb de ce isi doreste o echipa din Romania sa se faca de ras in fiecare an? Ei chiar nu-si dau seama de cat de tare sterg cu noi pe jos marile echipe?
Teme de gandire (ce-i aia maaaa?) pentru Gigi:
  1. o fuziune cu Manchester United ti-ar putea aduce direct trofeul Ligii Campionilor plus titlul in Anglia;
  2. o fuziune cu All Blacks te-ar ajuta sa te extinzi la antipozi (au si aia oi) si ai putea sa spui ca Steaua a redevenit echipa "vitezistilor";
  3. o fuziune cu U2 sau AC/DC ti-ar creste considerabil incasarile pe Ghencea;
  4. o fuziune cu Barak Obama ti-ar aduce automat si titlul de cel mai puternic razboinic al luminii de pe planeta si ai castiga si la popularitate, plus ca l-ai scoli si pe Zmarandescu in CIA;
  5. in fine, o fuziune cu Dracu' poate ... poate asa!

marți, 19 mai 2009

Lincool zilei

In calitate de cetatean doritor de un oras mai liber, mai curat, mai placut uscat, va recomand doua link-uri, ocazie cu care atac in forta o noua rubrica a blogului: "Lincool zilei"

http://2lazylegs.blogspot.com/
http://bike-culture.blogspot.com/

sâmbătă, 16 mai 2009

sâmbătă, 9 mai 2009

Prietenul la ... criza se cunoaste



De criza financiara vorbesc. Se spune ca e fabricata, ca e a americanilor, a europenilor sau a intregii lumi, ca e si a romanilor, ca nu e a Romaniei, ca e doar in imobiliare si in industria auto, ca arta va supravietui, ba chiar va avea de castigat, ca se va termina, cel mai devreme in 2010.
Se spune, se crede, se pare, se presupune, se spera, se speculeaza.
Pana una alta, viata, desi merge inevitabil inainte, merge cam nasol.
Nasol ne merge tuturor, cel putin celor pe care ii cunosc. Asta iti da pe de o parte un sentiment ciudat de liniste, gandindu-te in sinea ta: "nu-i de la mine, e de la criza, asa ca sa asteptm sa treaca". Ceilalti iti spun: "Fa ceva!".
"ce sa fac?" zici tu, nestiind incotro s-o apuci. Pentru ca daca ai stii, ai fi facut deja, iar ceilalti nu mai apucau sa iti dea sfaturi pe care nici ei nu le urmeaza.
In fiecare moment istoric, politic, economic sau de orice tip, exista oameni care automat, intuitiv, visceral, fac ceva si speculeaza momentul. Daca ii intrebi iti vor explica pompos ca este o intreaga stiinta si bla bla. Aiurea. Oportunitatea asteapta oportunistul. Si pana la urma nu e nimic rau in asta.
Partea frumoasa a crizei, daca e una, este ca oamenii sunt un pic mai apropiati. Povestesc, isi destainuie, se ajuta.
Un avantaj al crizei, daca poate fi considerat asa, este ca iti da timp. Ai timp. De reflectie, de pierdut, de odihna, de tine.
Acum depinde de fiecare cum si-l gestioneaza.

Azi mi-am inceput ziua apeland la cel mai credincios prieten al meu atunci cand vine vorba de bani: purcelul Ghita. Am fost surprins sa vad cat a reusit sa stranga pentru mine ... aproape 130 lei - monede

hai neamule la iarmaroc!!!



Butterflies in My Stomach vor fi live la Iarmaroc

Consulta afisul complet pe blogul formatiei si restul detaliilor pe site-ul evenimentului

joi, 30 aprilie 2009

New Jazz Fest ... AMANAT!

... Adevarat amanat!

iata si scrisoarea primita de la organizatori si ... judecati si voi daca avem de a face cu o criza economica sau ... mai mult decat atat:

Hello

Yesterday it was the Council of Iassy Municipality and the budget for New Jazz Festival wasn’t approved . They said that the reason why the budget wasn’t approved is the Financial Crises that affected the Annual Budget of Municipality and the outlay are restricted until July.

The Council of New Jazz Festival decided that the Festival will not be canceled and should be suspend until October ( 9-11 Octeber 2009 ).

Now that appeared these problems we want you to accept our apologize and ask if your troup can past over it and in order to keep a good relation to participate on 9-11 October.

I will come back with a letter from Municipality Hall where will appear all the reason why they can’t support the Fesitval.

Best wishes and again please accept our apologize .

Rusu Vladimir


joi, 23 aprilie 2009

de Sf. Gheorghe

... doresc "La multi ani!" tuturor purtatorilor acestui nume sau derivatelor lui.

marți, 14 aprilie 2009

Fotbalul romanesc pe patul de moarte

Piturca a fost demis. Era firesc, era de asteptat. Inca nu se stie cine il va inlocui (cel putin pana la ora la care scriu aceste randuri). Era de asteptat si asta. Cat este de firesc, nu stiu, dar imaginea sumbra a fotbalului romanesc justifica intrucatva aceasta tergiversare.
La douazeci de ani dupa schimbarea regimului politic, fotbalul arata ca un barometru al neputintei si degringoladei din Romania. Ne arata, fara putere de tagada, ca, indiferent cati bani ai avea, daca esti prost, incult, mitocan, nesimtit, golan, barbugiu, betiv (lista asta ar putea continua) si daca trecutul tau se masoara in amenzi pe carnetul de militian, oi mulse sau bilete de film vandute la supra-pret, nu vei putea gandi sanatos o afacere cu un club de fotbal si nici nu te vei integra unui sistem bazat pe competitie sportiva si vei incerca din rasputeri sa-l transformi in ceva familiar tie, cum ar fi un targ de vite sau o masa de barbut.

La fel cum, dupa descinderea comunistilor in Romania, clasa politica si intelectualitatea au fost suprimate si "inlocuite" cu niste derbedei prosti si agresivi, la fel s-a intamplat in fotbal, cand acesta a incaput pe manile nespalate ale unor oameni ce nu au calitatea morala de a se ocupa de o INTRECERE SPORTIVA. Este imposibil, ca dupa ce o viata ai fost militian si ai facut manarii pe la Scornicesti, azi sa fii un demn conducator al fotbalului si sa veghezi la corectitudinea lui. Este imposibil sa negociezi corect si cinstit contracte de jucatori, daca singura ta tangenta la cultura trece pe la usa cinematografului, unde vindeai odinioara bilete la specula. In schimb vorbesti la televizor in calitati pe care creierul tau nu ti le poate explica, spunand mai multe cu saliva decat cu vorba. In fie, este oarecum normal ca, dupa ce ai petrecut tineretea in turma, acumuland numai calupuri de telemea si frustrari, sa nu intelegi rostul si valoarea unui antrenor si sa apreciezi jucatorii doar dupa culoarea pielii ( si alea albe ... si alea negre).

Am ajuns, pentru prima data in situatia de a-mi fi rusine cu echipa nationala. M-am mai suparat alte dati, dar acum imi este foarte, foarte rusine. La fel si cu echipa mea de suflet, Steaua. Imi este rusine si de rusinea lui Lacatus. Imi vine sa urlu cand ma gandesc cum un necioplit a fost in stare sa darame toate miturile Stelei. I-a umilit pe Hagi si Lacatus. L-a ispitit si inregimentat politic pe Dukadam. I-a jignit si indepartat de la echipa pe Emerich Jenei, Tudorel Stoica, Dan Petrescu, Gabi Balint, Lita Dumitru, Anghel Iordanescu, Miodrag Belodedici, Ion Voinescu, Ilie Nastase ... Nu va cutremura aceste nume?
Ar fi in stare sa-si adape oile din replica trofeului castigat in 1986. N-ar mai mira pe nimeni.
Este istoria fostului celui mai mare club de fotbal din istoria Romaniei. Acum presa il numeste "cel mai mare brand de fotbal din Romania". Atat stie presa, sa vanda. Atat poate presa: Gigi Becali.
Azi imi este rusine cu ce se intampla acolo. "Suporterii" injura si ameninta pe toata lumea. In fruntea clubului nu se poate vorbi corect limba romana (ce sa te astepti la elaborare de strategii de iesire din criza), iar pastorul este momentan acolo unde ii este locul.
Intrebarea este daca nu ar trebui sa fim toti acoperiti de rusine.
Dinamovisti, macar pentru meciul cu Vasluiul de sambata, daca nu pentru tot ce se intampla si la voi la club!
Rapidisti, olteni, clujeni ..... nu? Nu vi se pare ca e in neregula ceva?

Suntem toti martorii unui cancer fotbalistic in ultima faza. Cu metastaze in loja oficiala, in vestiar, pe banca, in tribune, in redactiile de sport din toata presa, in casele de pariuri si in arbitraj. Poate cea mai acuta se gaseste, totusi, intr-un birou de la UEFA. Acolo s-a refugiat un om care a stat peste fotbalul romanesc aproape cat Ceausescu peste tara asta si cam cu aceleasi consecinte.

Acum, cativa sunt la DNA. Vor mai merge. Sigur. Se va rezolva ceva? In cati ani vor creste la loc generatii de aur de fotbalisti? Toata lumea acuza Steaua ca era o echipa facuta artificial prin concentrarea tuturor valorilor din Romania acelor vremuri. De acord. Pentru ca atuci existau VALORI.
Ce ne opreste azi sa facem acelasi lucru cu echipa nationala sa putem sa batem si noi Insulele Faroe la mai mult de doua goluri?

PS: va recomand cu caldura acest articol

joi, 2 aprilie 2009

Piturca dixit ...

"Nu s-a întâmplat nimic, doar am pierdut meciul. Am avut meciul la discreţie, dar nu am mai reuşit să ne revenim şi să ne impunem. Era normal să vină şi acest recul după Campionatul European, ştiam că va veni. O analiză vom face în perioada următoare. Vom vedea dacă mai sunt şanse matematice. Speranţa moare ultima, chiar dacă suntem supăraţi. Viaţa merge înainte. Jucătorii nu m-au nemulţumit, au dat totul, dar nu s-a putut mai mult."

"Eu nu-mi dau demisia, nu ştiu cine sunt persoanele care îmi cer asta. Am dat foarte multe autografe aici, iar dacă oamenii nu sunt de acord cu mine, nu trebuie să se comporte astfel. Faptul că au venit la meci în număr mare este normal, asta trebuie să facă."

"Reconstrucţia trebuie să se facă treptat şi să vină la naţională cei mai buni jucători. Toată lumea vrea calificări, nu poate fi vorba de răbdare. Dacă ar fi mai mulţi jucători precum Cristi Tănase, i-aş convoca. Probabil se va bucura alt selecţioner de evoluţiile lui"

"Vom vedea dacă mai sunt şanse matematice, pentru că aşa este stipulat în contractul meu. Nu am nici un obiectiv personal, am un contract cu FRF. În orice caz vreau să spun că nu îmi dau demisia, pentru că nu sunt la cheremul nimănui. Nu poate nimeni să mă facă să îmi dau demisia. Am obţinut o calificare după opt ani de zile, eu sunt Victor Piţurcă, să nu uitaţi asta. Eu am jucat patru-cinci finale la cel mai înalt nivel, am calificat echipe ale României de trei ori şi nu cred că merit un asemenea tratament. Toată atmosfera, minciunile din presă, au afectat foarte tare jucătorii, iar concentrarea de la acest nivel a lipsit. Astfel se explică aceste greşeli copilăreşti"

No comment!

miercuri, 1 aprilie 2009

Iti pasa de orasul tau?

Parlamentul se pregateste sa respinga ordonantele OUG 114/2007 si OG 27/2008 - singurele care ar putea proteja DREPTUL TAU constitutional la un mediu sanatos, spatii verzi, aer curat, si care ar putea apara ORASUL TAU de constructii abuzive!

Vino sa sustii votarea acestor ordonante ca legi!
O actiune la nivel national, duminica, 5 aprilie, intre orele 12.00 si 14.00.


Bucuresti: intrarea in Parcul Herastrau (dinspre metrou Aviatorilor)
Cluj-Napoca: Piata Stefan cel Mare (in spatele Teatrului National)
Brasov: Primaria Brasov
Targu Mures: Bdul. Cetatii (langa intrarea in Cetate)
Invitam si alte orase sa se alature actiunii!



Duminica, 5 aprilie, intre orele 12.00 si 14.00, avem ultima sansa de a ne opune evacuarii noastre din propriul oras!

duminică, 29 martie 2009

Briliantul si ghinionul generatiei de tinichea

Aseara am asistat la inca un meci, care ne-a aratat, mai clar decat poate intelege Mircea Sandu, ca in acest moment Romania nu mai conteaza in fotbalul european. Nu mai contam pentru ca nu avem rezultate, dar de ce nu avem rezultate?
In primul rand, intr-un mediu viciat si corupt, unde jucatorii, uitand profund menirea umila a sportivului, aceea de a se intrece prin forte propri pe terenul de sport, facand spectacol si bucurand oamenii, se bat doar in salarii indecente si masini de lux. Acest mediu, patronat de 20 de ani de Mircea Sandu, usuca tot ce inseamna valoare si promoveaza tot ce e blatuibil si aranjabil.
Numai in aceste conditii, un barbugiu nesimtit si total lipsit de simtul realitatii, putea accede in functia de selectioner. Pentru ca, din pacate, Victor Piturca este selectioner, adica cel care se ocupa si urmareste jucatorii la echipele lor si decide care merita si care nu sa joace la echipa nationala.
In aceste conditii, Victor Piturca, inzestrat cu o inspiratie divina (vezi Dorel Stoica - fundas central) si cu o consecventa (vezi eternizarea cuplului de inapti fotbalistic: Codrea - Cocis) demna de o cauza mai buna. Piturca nu este bun de selectioner, antrenor, maseur, medic, carator de targa si orice vreti. Piturca nu e bun de nimic. Asta a aratat-o cu varf si indesat de ani de zile. Numai Mircea Sandu nu vede asta.

In alta ordine de idei, nu avem jucatori. Pentru ca a pune 11 oameni in teren nu inseamna ca aia sunt neaparat jucatori. Uitandu-ma aseara mi s-a edificat ca oamenii astia, dupa ce ca iau o gramada de bani, nici nu se pricep la meseria asta. Eu nu ii inteleg pe patronii lor care le cresc salariile si ii ridica in slavi. Nu asa ar trebui sa joace niste oameni care se ocupa cu aceasta meserie dintotdeauna. Daca ii intrebi ceva, vorbesc ca niste oligofreni (nu degeaba se spune ca vorbesti ca un fotbalist) si ai tendinta sa ii scuzi ca zici ca n-au facut scoala. Asa e, dar nici fotbal se pare ca n-au inteles.
Nu puteai sa nu observi aseara ca sarbii atacau schematic, cu creierul pornit, iar cioflingarii astia ai nostri se napusteau, se imbulzeau, se tavaleau, iar toate ocaziile erau rodul hazardului si, de cele mai multe ori au esuat lamentabil.
A fost totusi un moment de fotbal autentic in care am vazut geniul si talentul nelimitat al lui Mutu. Vorbesc de primul gol romanesc. Cel al lui Marica, unde a avut si el o contributie importanta cu acea executie precisa si frumoasa, dar ... nimic nu se compara cu pasa geniala data de Mutu. A fost unul din acele rare momente incarcate de magie, momente ce ne amintesc de mari jucatori ai generatiei de aur, dar in primul rand de Hagi. Pentru aceste picaturi de extaz, merita sa vezi o porcarie de meci.
Ma doare sufletul pentru echipa nationala, care a ajuns ciuca batailor. Daca nu ma insel, pana acum, in aceasta grupa, nu am castigat decat cu Insulele Faroe. Insa mai rau imi pare de Mutu care, desi poate oricat de mult, nu are cu cine juca. Este cel putin un mare ghinion sa fii atat de bun intre atat de multi prosti.
Aceasta poate fi dovada de netagaduit ca, in 1994, intreaga echipa era de o valoare apropiata lui Hagi si, de aceea, ei au reusit sa-si capete renumele de Generatia de Aur.

Dar asta a fost odata, aproape ca niciodata.
Despre viitor ... rezumatul si comentariile de dupa vorbesc de la sine

sâmbătă, 28 martie 2009

Thorazine alaturi de mine

Prototipul de contrabas electric Thorazine, realizat special pentru mine de Cristi Cretu, incepe sa prinda forme. Va voi tine la curent cu evolutia lucrarilor, in speranta ca la New Jazz Fest il veti putea vedea si auzi.
Multumesc Antim Construct pentru suport tehnic si lemn de calitate.



miercuri, 25 martie 2009

luni, 23 martie 2009

Pentru ca este important

... si pentru ca organizatorii de la New Jazz Festival, desi fac o treaba minunata, nu inteleg ca o pot inmormanta daca ii pastreaza caracterul de eveniment local si nu o promoveaza la nivel national, pentu ca au aparut informatii oriunde, numai pe site-ul oficial www.newjazz.ro nu, mai mult, acesta nici nu functioneaza la ora la care scriu aceste randuri (si asta tine de vreo doua saptamani).
Festivalul de la Iasi risca sa ramana in anonimat iar eu nu doresc asta, asa ca, benevol si dezinteresat, imi voi pune blogul la dispozitie pentru promovarea evenimentului.

Voi incepe prin a posta niste link-uri utile spre a sti cetateanul unde se duce sau ce ar putea pierde daca nu o va face.

Erik Truffaz - Franta
www.eriktruffaz.com
www.myspace.com/truffaz

Cei care au fost la Masters of Jazz in octombrie 2008 la Bucuresti stiu deja la ce sa se astepte. Pentru ceilalti ...




Bugge Wesseltoft - Norvegia
www.buggesroom.com,
www.myspace.com/buggewesseltoft



Parov Stelar & Band - Austria
www.parovstelar.com
www.myspace.com/parovstelarband



Xaver Fischer Trio - Germania
www.xaverfischertrio.de
www.myspace.com/xaverfischertrio



Skalpel – Polonia
www.skalpelsound.com
www.ninjatune.net/ninja/artist.php?id=98



Singas Project – Ungaria
www.singasproject.com
www.myspace.com/singasproject



Despre trupele romanesti intr-un post viitor

vineri, 20 martie 2009

BiMS la New Jazz Festival ...

... din nou si ... in ce companie ....

detalii gasiti pe blogul trupei



va asteptam acolo!

joi, 19 martie 2009

Pentru Radio-Copiii vostri


Radio Romania organizeaza un concurs de PRESELECTIE pentru Corul de Copii Radio. Sunt asteptati elevi cu varsta intre 8 si 13 ani - fete si 8 si 10 ani - baieti. Concursul va avea loc duminica, 22 martie a.c., ora 10:00, la sediul institutiei din str. Temisana nr. 31.

Corul de Copii Radio – unul dintre cele mai vechi coruri de radiodifuziune din lume – este locul in care educatia muzicala, disciplina, imaginatia si creativitatea copiilor sunt valorificate in manifestari de inalta performanta artistica, pe scene de concert din tara si strainatate.

Ansamblul, care a primit in 2004 titlul de AMBASADOR Cultural al Uniunii Europene, a sustinut sute de concerte a capella sau vocal-simfonice, sub baghetele celor mai recunoscuti dirijori din tara si strainatate.

In urma cu doua saptamani, ansamblul a participat la punerea in scena a tragediei ESTHER de Jean Racine pe muzica originala a lui Jean-Baptiste Moreau, alaturi de elevii din anii terminali ai Liceului Francez „Anna de Noailles” si ansamblul baroc Collegio Stravagante. Aceasta a reprezentat a doua punere integrala in scena a tragediei, de la scrierea sa, in 1689.

Ultimele proiecte ale corului : AMADEUS, MOS CRACIUN.RO, ADIEMUS, STRALUCIRILE APEI si AMPRENTE, au situat ansamblul la granita dintre arte (muzica, teatru si dans). Cu acesta din urma, Corul de Copii Radio a participat la Simpozionul Mondial de Muzica Corala de la Copenhaga – Danemarca, in luna iulie 2008. Prezenta Corului de Copii Radio in cadrul simpozionului a marcat prima participare romaneasca din istoria evenimentului.


Relatii la:

dirijor, Voicu Popescu
tel: 0722 353 191
fax: 0318 150 631
e-mail: voicu_popescu@yahoo.com

luni, 9 martie 2009

Vroiam sa-ti mai spun ca ...

Indiferent daca ai scoala sau nu, chiar daca ai bani sau nu, fie ca gresesti sau nu, viata ta, pe care o masori in ani, depinde in mod evident de secunde. Cum o secunda, in anumite conditii, poate inseamna ani ... putem diviza la milisecunda timpul petrecut in fata macazurilor din viata ta. In aceste conditii, putem oare sa nu gresim?

Draga Bogdan,
As vrea sa-ti spun ca, desi aveam multa treaba cu tine, pot sa te mai astept ... cam cat vrei tu.
Stii, de obicei, mut postul tv cand e o stire proasta, de exemplu un reportaj despre un accident tragic de circulatie ... Acum, din pacate, nu gasesc telecomanda. Te rog din suflet sa mi-o aduci cand te intorci.
Cu drag si dor,
Bujor

miercuri, 25 februarie 2009

Cred ca ...

... Muzica este ca o femeie.
Ea a fost inventata demult. Azi se tot imbraca si se tot fardeaza in diferite stiluri, care mai de care mai vintage, care mai de care mai avangardist. Unele raman goale si cu tente extrem pornografice, altele, din contra, invesmantate excesiv, sunt din ce in ce mai greu de patruns.
Unii apreciaza mai multe stiluri de muzica, altii preferand sa ramana fideli unui singur gen sau chiar artist, secatuindu-l pe acesta din urma de toata energia creatoare ce i-ar putea-o darui intr-o relatie atat de stricta.
Unii se rezuma sa o critice din fotoliul lor, altii se implica si isi dedica viata si libertatea ei. Unii nu pot trai fara muzica, considerand-o ca un drog, altii nici macar nu o baga in seama, parasind-o in peisajul sonor cotidian.
Muzica este frumoasa, este mare, este culta, este usoara, este populara, este lunga, este agresiva, este falsa, este calda, este sexy, este de consum, este galagioasa, este complicata, are tonuri si semitonuri, are acorduri si disonante, are ritm, este ciudata, este etno, este urbana, este vugara, este veche, este obsedanta, este buna sau este proasta.
Are tot doua melodii, doua armonii si un ritm, dar este datatore de senzatii si poti sa-ti pierzi capul dupa ea.
Muzica a facut istorie. Muzica misca oamenii, apropiindu-i sau separandu-le drumurile.
Muzica este coloana sonora a universului. Ascult-o!

duminică, 22 februarie 2009

Cred ca ...

"Ce nu intelegi poate capata orice sens iti doresti" - Chuck Palahniuk

miercuri, 18 februarie 2009

Trasee cotidiene



Alexandru Andries - Ce dimineata frumoasa

Cea de mai sus este, pentru toata lumea, o (binecunoscuta, sper) melodie a lui Alexandru Andries. Eu am mers mai departe si am instalat-o in telefon ca alarma de dimineata.
Cu toate acestea, oricat ar fi de frumoasa si gingasa melodia, trezirea comandata este si va ramane cosmarul noptii precedente si prima catastrofa a zilei ce sta sa inceapa.
Prima calatorie a zilei este in memoria mea, incercand sa gasesc raspuns la intrebarea:
"Pentru ce trebuia sa ma trezesc?"
Drumul ma duce in mod constant la masinaria de facut cafea, apoi in baie. Periuta de dinti are aceleasi miscari de peste 30 de ani. Au fost mai multe periute, evident. Ele au cunoscut nenumarate tipuri de pasta de dinti, ba chiar, de-a lungul anilor au venit si au plecat diversi dinti, dar traseele periutei sunt neschimbate.
Daca ma barbieresc, incep intotdeauna din dreapta, iar cand fac dus, mana imi intinde gelul intotdeauna pe acelasi drum. Incui usa. Sus ... de doua ori. Jos de doua ori.
Cobor in statie. Peste cam tot atat timp cobor iar in statie. Cealalta. Mereu aceeasi cealalta.

Intr-o institutie mare, cu multi angajati, cea mai mare problema este salutul. Pe unii ii stii, pe altii ii intuiesti. Pe unii nu-i cunosti, dar ii vezi zilnic. In aceleasi locuri si ipostaze.
Jumatate de zi ii saluti "de bucuria revederii", iar cealalta schimbi curtoazii in speranta apropierii ramasului bun "pe maine". Se poate intampla sa saluti pe cineva de mai multe ori, iar pe altii sa-i saluti o data la doua zile, chiar daca pe toti ii vezi zilnic. In aceleasi locuri si ipostaze. Spunand aceleasi glume in aceleasi interpretari.

Un traseu important este cel al internetului cotidian, al link-urilor. Intotdeauna, cand te relaxezi la birou, intri pe aceleasi site-uri. Cam in aceeasi ordine. Daca vei fi atent vei vedea ca, de-a lungul a doua-trei zile citesiti cam acelasi continut, expus, interpretat si reinterpretat.

Eu fac parte din traseele mele. Pe ele incerc din rasputeri sa le variez, sa le transform in unicate. Ma simt uneori ca un sofer de troleibuz, disperat de repetabilitatea rutei si care a dat jos captatorii (remember Marilena de la P7) si goneste pe strazi laturalnice. Senzatia este extrem(de dubioas)a.
Mi-as dori sa pot lua cu mine in troleibuz persoane, fapte, idei, dar mai cu seama as vrea sa ma iau pe mine mereu, cu tot ce fac, cu tot ce creez, cu tot ce scriu.
As lua si acest blog.

marți, 17 februarie 2009

Dar ce blog frumos rasare ...

Zilele acestea este mare forfota cu RoBlogFest-ul, aceste Eurovision al blogatilor din Romania.
Ca de fiecare data, eu aflu ultimul de cate un eveniment de tipul asta, eveniment-concurs la care, initial as dori sa particip. Poate dintr-un instinct al competitiei, pe cat de primitiv pe atat de neverosimil pentru felul meu de a vedea lucrurile.
Dar cum stau ele, lucrurile?
Din punctul meu de vedere, lucrurile stau, de cele mai multe ori exact asa cum le aseaza cei mai multi. Pe undeva e normal in democratie ...
Daca te uiti in topul blogrilor din Romania de doare capul instantaneu. Daca, dintr-o plictiseala totala te apuci de citit bloguri din top 10 (desi am un favorit acolo ... pe Tolo), vei constata imediat de ce sunt asa de vizitate.
Blogurile sunt, cum spuneam atunci cand l-am pornit pe acesta, niste ziare personale, o forma de jurnalism intim si direct, cu frecvente nuante de "apartament". Ele pot fi tabloide, de sport, atacand politica dinauntrul sau din afara ei, literare, de fotografie, muzicale, de timp liber, filosofice, de calatorie, etc.
Exista un top numit ZeList, care iti furnizeaza si un script pe care, introducandu-l pe blogul personal, iti afiseaza pozitia in respectivul top (ceea ce este ok), dar adauga si remarca: "sunt mai tare decat .... % din blogeri".
Continuand analogia cu ziarul tiparit, trebuie sa remarc faptul ca si "Libertatea" se lauda ca e cel mai tare.

duminică, 15 februarie 2009

De azi, ROUA e sus, pe blogul ei


Dragii mei,
astazi se lanseaza in spatiul muzical o noua formatie.
Numele ei este ROUA Detalii despre trupa, cu ce stie ea si poate, precum si prima piesa, intitulata CER DE CATIFEA, se pot gasi pe www.rouamusic.blogspot.com
sau pe
www.myspace.com/rouamusic

pentru orice nedumerire, parere, sustinere, adresati-va cu incredere la rouamusic@gmail.com

de asemenea, tot pe blog vom putea discuta si comenta aceasta aparitie inedita in muzica romaneasca

enjoy!

sâmbătă, 14 februarie 2009

Mai e o singura zi ...

Asa cum scrie aici ... mai e o singura zi pana ce o noua trupa se va lansa in muzica asta bezmetica.
Fiti cu ochii pe ROUA si n-o sa va para rau!

miercuri, 11 februarie 2009

Se poate diSTINGe?

Nu ascund cititorilor mei si nimanui, de altfel, ca sunt un fan al lui Sting.

Muzica sa, ca a fost creata in perioda The Police, ca a fost dupa, ca a fost punk, rock, jazz sau, mai nou, preclasic, ca a fost compusa de el sau nu, a reusit sa ma miste atat emotional cat si fizic, fiind artistul pentru care am calatorit cel mai mult. Pot spune ca l-am vazut pe Sting in 5 concerte in 4 capitale europene, ducandu-ma special in Amsterdam, in Viena si in Budapesta. A patra ar fi Bucurestiul, europeana doar cu numele pana una alta, locuitorii ei, in mare parte demonstrand si aseara, in multe randuri, ca ar mai avea de aprofundat la capitolul educatie si cultura. Dar, acum cultura este pentru toata lumea la liber, in limitele numarului de bilete.
Apropos de bilete, ele chiar s-au vandut repede, in ciuda faptului ca au fost destul de scumpe. Foarte multa lume a fost luata prin surprindere si a ramas pe dinafara. Afara unde misunau, ca de fiecare data, aceiasi tigani biletari, dar care nu prea au avut spor, datorita prezentei ferme a BGS-ului care si-a fcut treaba asa cum ar trebui sa si-o faca toti de fiecare data.

Am intrat.

Inauntru lume multa. Multa multa, dar total noua. Mi s-a intamplat ca la majoritatea concertelor sa vad cam aceiasi oameni. "Uite-l si pe ala! ... Ia uite, a venit si cutare! ... Putea sa lipseasca si X? ... " imi erau fraze obisnuite in hol si in sala inainte de stingerea luminii. De data aceasta m-am simtit ca si cum as fi fost in alt oras, ba chiar in alta tara. Se vorbea mult limba engleza in jurul meu si, usor usor, au inceput sa-si faca aparitia "marimile". Ion Tiriac sr. insotit de 3 (cred) badigarduri, Toader Paleologu, Robert Turcescu cu a sa Oana Sarbu, Gianina Corondan ... cam atat am vazut. Au mai bifat evenimentul si muzicieni de marca ai Romaniei, cum ar fi Nicu Alifantis, Tino Furtuna (Holograf), Aurel Moldoveanu (cautati pe YouTube, daca nu stiti cine e), Margineanu, precum si cuplul Narcisa Suciu - Raresh Totu. Or mai fi fost si altii, dar eu nu i-am remarcat.

Trecand la concert, acesta a avut un puternic caracter dual si nu sunt inca sigur daca mi-a placut sau nu mi-a placut, daca am asistat la un moment de inalta tinuta artistica si de un nivel cultural remarcabil, urmat de un moment de megalomanie-balci-targ de bere, in fine, daca Sting ar reusi sa-si dea seama de semnificatia zicalei romanesti: "Lucrul amestecat miroase a cacat".

Ce vreau sa spun cu asta?

Pai vreau intai sa remarc si sa laud initiativa lui de a promova o muzica deosebit de frumoasa, compusa de John Dowland (1563 - 1626), dar care este foarte rar auzita de catre urechea umana comuna, care ureche, de multe ori prea infundata de beat-uri de house sau orice altceva, se declara invinsa sau macar ranita de sonoritatile atat de speciale ale lautei. Urechea romaneasca, pe langa toate acestea, mai stie ca lauta = Tudor Gheorghe. In acest context, Sting alege sa uzeze de carisma si numele sau si purcede prin lume alaturi de miraculosul lutist (nu lautar) Edin Karamazov, fost elev al lui Sergiu Celibidache.
Impreuna reusesc nu numai sa iti aduca in suflet atmosfera de sfarsit de secol XVI, dar te face sa-ti doresti sa asculti muzica si sa traiesti in acele timpuri. Pentru aceasta Sting a studiat atat stilul de canto al vremii, cat si cantatul la lauta. Acesta din urma n-as aprecia ca i-a izbutit, dar vocal vorbind a fost perfect. In alta ordine de idei, consider ca este greu sa-i tii piept, cantand cu lauta, lui Edin Karamazov. Trebuie sa mentionez si corul Stile Antico format din opt voci teribile (un bas cum nu am mai auzit de mult), care a contribuit decisiv la reusita concertului. Sau, mai corect, a primei parti.



Pentru ca a urma si o a doua.

Recompensa pentru cei ce oricum se foiau si se intrebau, probabil, in sinea lor: "Dar ce se intampla? Ce-i cu muzica asta? A inebunit Sting? Unde e Roxanne? De ce nu canta Shape Of My Heart sau celelalte piese ale lui? Ce dracu caut eu la concertul asta cu lautele astea de cacat?
Partea a doua, Sting a gandit-o ca pe o extindere a omagiului inceput pentru John Dowland la diversi compozitori britanici, printre care si el.
Ha ha ha, ce ne-am mai ras la gluma asta!

Gresite mi s-au parut amestecul, nu atat de muzica, cat de stare si de mesaj, dar si inoportunitatea orchestratiilor unor piese ale sale, fortate parca sa accepte lauta si obligandu-l pe Edin Karamazov sa improvizeze ceva sa nu stea degeaba pe scena.

Am cazut de sus, dintr-o stare de gratie cu greu cucerita printre oameni plictisiti si nervosi, printre pozari de ocazie care nu s-au oprit din fotografiat, desi scena a fost teribil de statica.
In spatele meu era un copil de 7-10 ani venit cu parintii. Fotografia neincetat si vecina din dreapta, al carei aparat scotea niste sunete absolut enervante. Tragea cadru dupa cadru al unui concert vazut mai mult pe ecraul LCD. In stanga, in picioare (eram la capat de rand) era o blonda, draguta, dar cu un telefon ce nu scapa nici o miscare de pe scena si puncta grosolan cu un sunet digital ce imita declansarea mecanismului unei camere traditionale. De ce oare or pune producatorii de telefoane aceste sunete sau, de ce nu ai optiunea de a le scoate?
Sala a explodat, realmente, la auzul primelor acorduri (de lauta) ale piesei Fields Of Gold. Era un strigat de eliberare, era bucuria unui copil ce ajunge, in sfarsit, la desert dupa ce a fost obligat de parinti sa manance ciorba si tocana. Sala Palatului se dezlantuise, publicul primise, in fine, ce isi dorea de cand si-a luat bilet. "Gata cu porcariile!" si-au zis unii, vazand ca urmeaza piese comestibile.
Every Breath You Take, Roxanne, Fragile deja le-a cantat cu chitara.
Ma simteam ca la un foc de tabara. Ba nu. Era ceva din atmosfera Cenaclului Flacara. O chitara si mii de voci. Lipsea vocea groasa care sa sopteasca versurile.
Poate ca asta este tributul care trebuie platit pelerinajului culturii prin locuri virgine. Poate ca ego-ul lui Sting nu-l lasa sa se culce seara, pana nu-si canta din opera sa. Poate ca oamenii ar fi fost complet nefericiti daca n-ar fi fost si jumatatea lor in acest spectacol. Poate ca asa e peste tot. Poate ca artistului i-ar scadea vanzarile si, implicit cota, daca ar dezamagi lumea. Poate ca lumea nu ar mai veni la concerte, iar el nu ar mai fi un artist mare. Poate, de aceea, nu si-ar mai putea permite si acte de cultura autentica, iar noi (exista si un noi mic) nu ne-am mai bucura de miracolul muzicii.
Poate de aceea nu stiu ce sa cred despre spectacolul de aseara.
Poate ca e mai bine sa vad jumatatea mai plina a concertului.
Poate ca da.

sâmbătă, 7 februarie 2009

Ia biletu' la Labyrinth, neamule!!!

Mai sunt trei zile si mai aveti timp sa va ganditi. Iata o piesa din albumul "Songs from the Labyrinth", asa cum va fi si pe 10 februarie la Sala Palatului.
Imi doresc din tot sufletul ca cei care merg acolo sa stie exact ce vor vedea, intrucat nu e un concert obisnuit cu Sting si nu va fi sim
plu de urmarit.

Nu doresc sa jignesc pe nimeni, vreau doar sa va atrag atentia si, daca nu va e pe plac, sa aveti timp sa vindeti biletele, care nu au fost deloc ieftine. Cunosc oameni interesati sa achizitioneze un bilet la acest spectacol, asa ca voi permite, in premiera pe acest blog sa dati anunturi legate de acest subiect.



PS: eu am bilet, dupa cum se poate observa

vineri, 6 februarie 2009

Fluturii isi schimba parul ...

Dragii nostri,
acum cand mai avem atat de putin pana la marele moment in care atat de asteptatul album Butterflies in My Stomach va sta in mainile voastre si, speram, in inimile voastre, ne-am gandit sa ne schimbam infatisarea virtuala si sa o facem mai atractiva pentru voi.
In acest mod simplu, lansam invitatia-concurs catre toti cei ce stiu sa faca site-uri frumoase si extrem de functionale sa ne prezinte o propunere pentru noul site Butterflies in My Stomach.
Castigatorul il va face si se va bucura, printre altele, de stima si consideratia noastra.
Asteptam propuneri de layout pe bimsromania@gmail.com sau contact@butterflies-in-my-stomach.ro
Toate layout-urile vor fi publicate pe blogul formatiei (bineinteles cu acordul vostru explicit scris in mail) si le vom vota impreuna

vineri, 30 ianuarie 2009

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Cibelle ... ma belle

iata ce am descoperit:

Se numeste Cibelle, este din Brazilia, dar locuieste in Londra.
Muzica ei este speciala, ea o numind-o Tropical Punk.
Astept pareri

Green Grass


Punk Da Periferia

miercuri, 21 ianuarie 2009

si iata-ma din Nou

Dupa multe zile de lene si somn revin dorindu-va sa aveti un an interesant si sa va simtiti bine, ori de cate ori veti trece pragul acestui blog.

Am vrut sa incep in forta, pe 2 ianuarie, exprimandu-mi nemultumirea asupra faptului ca in Romania oamenii nu stiu sa faca bani de pe urma sarbatorilor, dupa o seara petrecuta in frig in cautarea unui club deschis.

Am vrut sa ma revolt privind situatia politica (guvernul Boc, Elena Udrea, Vulpea, Oprea, Nica, Dragnea si, ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra Ion ... Pardon! ... Traian Basescu).

Am vrut sa scriu despre simulacrul de concurs la care v-am solicitat ajutorul si la care acum, spasit, va rog sa nu mai votati, intrucat cresteti aiurea un trafic al unei companii ce doar se lauda ca ajuta.

Am vrut sa va povestesc impresii personale despre diferite subiecte vazute.

Am vrut, de pilda sa va ilustrez cateva grozavii, marca "Piedone", vazute pe teritoriul sectorului 4, cu care, cei ce trec pe acolo poate s-au obisnuit sau le sunt indiferente.

Am vrut sa fac multe, dar niciunul din aceste subiecte nu m-a facut macar sa ma asez in fata computerului.

Totusi ceva mi-a placut intr-atat incat am hotarat sa incep anul asa:

Azi, pentru prima data in viata am vrut sa fiu cetatean american si nu pentru ca Barack Obama este al 44-lea presedinte si primul de culoare si cate si mai cate. Nu.
Vorbele care m-au umplut de respect pentru aceasta natiune, indeobste blamata si/sau invidiata, le-am citit azi in editorialul lui Cristian Tudor Popescu din Gandul, intitulat Obamerica.

Ele sunt urmatoarele:

In America sunt multe lucruri rele, dar nu exista nici un lucru atat de rau incat sa nu fie invins pana la urma de ceea ce e bun in America.“ - Bill Clinton

That's makes my day!