luni, 23 aprilie 2012

Gogule, Gogule ... La multi ani, Gogule!

Şi azi, ca de fiecare 23 aprilie, este Sfântul Gheorghe, dar de cinci ani încoace este şi ziua acestui blog, initulat "înţeleg ... nu mai înţeleg". Îi mai spun şi "blogu' lu' Gogu Pintenogu". Nu m-am ocupat eu de el chiar aşa cum trebuie, mai cu seamă de când cu pacostea asta de facebook, dar el a fost cuminte şi ascultător, fiindu-mi la dispoziţie şi grăbindu-se să-mi noteze ideile-mi trăznite, ca un asistent devotat.
Deşi frecvenţa postărilor mele a scăzut dramatic, pot spune că primesc constant reacţii pozitive, ceea ce înseamnă ca Gogu Pintenogu, că înţelege el, au ba, îşi face treaba.
De ziua lui, Gogu a primit unul dintre cel mai frumos cadou. Un confrate muzician are un articol pe care doreşte să-l scrie, dar se teme ca nu va fi luat în serios. Un coleg al său de trupă i-a propus să vorbească cu mine şi să i-l găzduiesc pe blog. M-a bucurat foarte tare şi m-am simţit tare mândru.
Până va scrie cetăţeanul articolul, eu va mai spun LA MULŢI ANI, dragi sfinţi Gheorghe, sub toate variantele în care sunteţi azi cunoscuţi, iar eu mă duc să beau o bere cu Gogu.

joi, 5 aprilie 2012

O sorcova de crini, domnu'? Nu, mulţumesc.

De fiecare data, în preajma alegerilor apare întrebarea legitima a cetăţeanului turmentat: "Eu cu cine votez?". Analizând situaţiile penibile şi, uneori disperate (vezi anul 2000, Iliescu vs. Vadim) la care am fost supuşi, dezamagirile profunde (Constantinescu, Basescu), precum şi eterna lipsă de orizont a oricărui partid "câştigător", te duce, pe bună dreptate, la abandon. Lehamitea se instalează şi, odată cu ea, nepăsarea. Tentaţia de a închide televizorul, de a nu mai citi ziarele şi de a te izola este din ce în ce mai mare şi reprezintă o reacţie firească a omului fără putere social-politică, singura sa "arma", fiind aruncată in derizoriu de acţiunile politice întreprinse de cei pe care i-ai investit, în primul rând cu încrederea ta. Când tot felul de coaliţii contra naturii apar, iar tu, din postura de simpatizant liberal, ajungi să trebuiască să susţii şi să mai şi votezi pesedişti sau şi mai grav, voiculişti, te iei cu mâinile de cap.
Personal, de când Crin a preluat frâiele liberale, eu nu mă mai regăsesc acolo. Partea mai proasta este că eu n-am făcut nimic. Cei care s-au îndepărtat de mine au fost ei, liberalii, căzând pradă unei obsesii şi dând de o parte principii, doctrină, tradiţie, istorie, bun simţ, logică şi inteligenţă, înlocuindu-le cu un singur scop: "jos Băsescu".
Oportunismul, în politică poate fi acceptat până la un punct. Că, vorba lui Farfuridi, "Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi". În cazul partidului cu care am simpatizat până la Crin, nu am pretenţia să ştiu, pentru că nu sunt un intim al formaţiunii politice respective, dar, ca orice om, mi-aş dori măcar să înţeleg.
O coaliţie anormală, aşa cum arată şi se poartă USL, a cărei unic scop politic este "jos Băsescu", mă întreb, ce va face atunci când nu va mai fi Băsescu?
Este destul de previzibil. Dacă vor câştiga (şi vor câştiga, pentru ca PDL-ul este în derivă, iar căpitanul e dispus la multe compromisuri pentru a-şi scăpa pielea), USL se va destrăma pe certuri la împărţirea ciolanului, PSD se va descotorosi de PNL şi a lor televiziune isterică şi, probabil, se vor duce cuminţi la Cotroceni să se împace cu nea Traian şi să reîncerce reasamblarea FSN-ului.
PNL-ului îi vor rămâne nişte scaune în parlament (mult mai multe decât merită), nişte consilii locale, nişte primari, nişte "liberali de tradiţie" care vor fugi din PDL, PSD, UNPR, PC, Antena 1, 2 şi 3, dar, mai cu seamă, şansa unui congres care să readucă pe şine partidul plecat cu sorcova.
Până atunci, cred că zic pas la alegerile generale.
La locale mă mai gândesc.