Il invidiez pe Victor Piturca.
Sincer, il invidiez.
Citesc acum un interviu in care acesta promite ca va plati sampania in care se vor imbaia "copii lui" la hotel.
Este absolut normal sa iti doresti sa sarbatoresti un succes ce incununeaza o munca de ani si ani.
Cand am inceput, eram in liceu si, impreuna cu cativa colegi, am gasit niste fiare si am schitat prima cosmelie.
Dupa asta, am descoperit cuburile. Lego, Formo, etc.
Am construit un castel destul de frumusel, dar au venit copii si mi-au spus ca lor nu le e prea clar ce se intampla si ca ar fi bine sa folosim materiale autohtone (chirpici?) pentru a fi mai expliciti.
Am cautat sa fac un chirpici, dar am preferat florile paielor si argila ..... balegii.
Am cladit o moara, ce a tocat cat de cat, a "dat frumos" in peisaj, ba chiar i-au facut astia si o poza. Ce mai poza! Au vazut-o cativa. Mi-au zis ca-i misto. Inca imi mai zic, cand ma mai prind.
Intre timp am cunoscut pe cineva, care m-a lamurit (nu i-a fost usor), intr-un final, ca cele mai rezistente si durabile materiale de constructie sunt visele, senzatiile, sentimentele si aripile de fluture.
Din pacate, am aflat ca mai terbuie ceva la aceasta combinatie.
Chiar il invidiez pe Victor Piturca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu