miercuri, 25 ianuarie 2012
Cred că ...
... ajungi, în viaţă, în situaţia paradoxală în care străinii să-ţi aprecieze calităţile, în vreme ce apropiaţii se mărginesc doar să-ţi reproşeze defectele şi o fac cu mai mare înverşunare, cu cât îţi sunt mai dragi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
totul e să nu pui la suflet. să ştii întotdeauna că cel ce e lângă tine te oglindeşte şi atunci îşi vede propriile greşeli.
şi îţi sunt mai dragi pentru că e un ajutor, paradoxal.
Strainii te apreciaza la inceput pentru ca nu te cunosc dar pe masura ce ei, strainii, iti devin apropiati si incep sa te cunoasca mult mai bine si sa iti spuna pe sleau ce gandesc. De fapt ei trebuie sa te adore la fel ca pe un dictator nervos :).
Nu alex, îngăduie-mi să-ţi spun că nu ai înţeles izvorul nemulţumirii mele. Nu doresc să fiu adorat. Cu atât mai puţin nu sunt un dictator (în aceste vremuri, observ, că oamenii au cam uitat ce înseamnă, cu adevărat, un dictator).
Mâhnirea mea provine din uşurinţa cu care intră în cotidian, în firesc, în "by default", calităţile unui om şi cât de simplu şi de normal, cred unii că e să fii "special", sa fii "unic", să fii, de fapt, acela ce a stârnit interesul, apoi admiraţia, chiar invidia unora, culminând cu iubirea, adoraţia, dacă vrei, pentru ca, într-un final, să dispară în rutina socială.
"Noi ştim că performerul performează, asta este treaba lui, dar să nu facă nici cea mai mică greşală, că îl doborâm. ... Paştele mă-si de reacţionar!" :))
?"Paştele mă-si" e cu 2 i.
emil, ce bine ar fi daca ai pune baga toate comentariile.
daca as pune sau as baga? :)
sunt toate comentariile
Trimiteți un comentariu