luni, 30 iulie 2007

Inoti si castigi!

Traim intr-o tara condamnata sa reziste in torentul prezentului in situatia in care nu stie sa inoate, nu stie sa respire, nu poate nici macar sa faca pluta, iar mainile ii par mai curand ocupate cu dezlegarea balastului atarnat de picioare. De pe margine suntem, ba amenintati, ba imbolditi, pe la televizor suntem si incurajati. Suntem un popor aflat in plin efort fizic (pentru ca asta ne-a mai ramas la indemana), dar care intelege prea putin incotro se indreapta, cand si unde va ajunge si, mai ales, de ce face asta.
Ar fi foarte greu sa credem ca dupa cei douazeci de ani de corijenta la normalitate, prescrisi de profesorul de ocazie in ale democratiei, vom fi complet sanatosi si gata sa ne luam la tranta pentru premiul intai cu, de acum, colegii nostri de Europa.
Cred ca ar fi o iluzie care ne-ar face mult rau in momentul in care carnetul nostru de note, monitorizat enervant de ineficient de mai marii Europei, va ilustra, cu chiu cu vai, un mediocru 5 pe linie, cu care nu putem accesa cel mult o scoala profesionala (recunoscuta in intreaga lume) de culegatori de capsuni.
Dar ce am facut noi in acest timp?
Pai,
  • in 22 decembrie 1989 am impuscat niste oameni nevinovati si prea naivi, pentru a pune la loc partidul comunist (esalonul II - cel marginalizat)
  • in 28 ianuarie 1990 am identificat pericolul reprezentat de partidele istorice in ceea ce priveste traficul de droguri si de valuta falsa si am adus minerii si IMGB, (pentru ca, nu?, securitatea nu mai exista :)) sa faca ordine.
  • in 15 martie 1990, am reinfiintat securitatea, deoarece statul roman nu putea tolera ca un cetatean al sau sa fie tratat de niste derbedei iredentisti asa cum a patit-o stimabilul majoritar Mihaila Cofariu.
  • in 20 mai 1990 am ales cu o proportie asemanatoare apei in organismul uman asa cum stiam de la TVR(L) ca trebuie si ne-am linistit: ceausescu n-a fost ultimul presedinte care iubea poporul.
  • in 13-15 iunie am facut curat in tara, incepand cu cloaca de la universitate unde intelectualii ocupasera abuziv strada (ca sa poata ei sa cante si sa se drogheze contra regimului democratic ales) si terminand cu multi alti, de asemenea tineri si intelectuali care au inteles ca nu sunt doriti intr-o tara care are de gand sa munceasca, nu sa piarda timpul gandind.
  • acestea fiind rezolvate, s-a trecut si la cateva "ajustari" ale economiei, cum ar fi: s-a lansat conceptul national "nu ne vindem tara" in cadrul caruia am confiscat valuta, am inceput marea privatizare, flota, au aparut cupoanele, fondurile de intr-ajutorare, aparitii de banci, dezvoltari de banci, devalizari de banci, rezolvari ale unor probleme imobiliare via RAAPPS, aparitii de noi si eficiente trusturi media, moguli, capitalisti putrezi (de bogati), etc.
  • intre timp, poporul cauta teroristi, isi pierdea noptile la sedintele CPUN si zilele la cozi la ziare, primea cupoane, avea senzatia ca metoda MEBO il va face patron, isi baga cupoanele, cumpara blugi din turcia sa mai aiba ce manca, mai iesea pe strazi la cate un miting asezonat cu o salata de greve, vota (la fel de fiecare data, asa cum faci la 6/49 cand joci aceleasi numere), ca veni vorba ... juca la Caritas, 6/49, Bingo, Robingo (aici este momentul in care distractia romanului se muta pe sticla), ceaiul de la ora 5, mihai tatulici, protv, te uiti si castigi, stii si castigi, daruiesti si castigi, dansezi si castigi, manele si castigi, prostsafiinorocsaai si castigi, etc. (si castigi)
Nu trebuie sa fii intelectual (nici nu e bine sa te afisezi ca atare, mai ales daca nu zbori la Neptun cu charter-ul pentru a semna un impresionant contract de editare al unui raport despre comunism care se prefigureaza a fi noua "eterna si fascinanta") pentru a observa o trasatura comuna a punctelor enuntate, si anume, MANIPULAREA CA POLITICA DE STAT PENTRU REDUCEREA PROGRAMATICA A CAPCITATII INTELECTUALE A POPORULUI.
Pana si Silviu Brucan, cand ne facea prosti, facea de fapt o profetie, iar termenul de 20 ani se referea, fara doar si poate, la momentul in care prostia se va instala ireversibil.

In general cred ca suntem pe un val mare, dar e pericol sa ne spargem de dig inainte de a fi aruncati pe eternele plaje ale bunastarii materiale pe care toti o vad ca unica tinta a vietii.
Si, pentru ca reclamele la Zaraza mi se par incredibil de cinice, ii sfatuiesc pe toti acei oameni la care face apel vinars-ul respectiv sa aleaga cartea si nu alcoolul, gandirea si nu protv-ul si ar trebui sa se grabeasca, pana nu incep lucrarile la un nou canal, evident sub deviza mobilizatoare: "GANDESC, DECI .... SAP SI CASTIG!"

miercuri, 25 iulie 2007

No Comment

Comunicat oficial BIMS:
"Datorita unor probleme organizatorice, concertul BIMS de joi, 26 iulie, care ar fi trebuit sa aiba loc La Motoare, in cadrul Festivalului Puzzle, a fost anulat. Organizatorii ne-au anuntat ca au fost obligati sa anuleze toate concertele care ar fi trebuit sa aiba loc dupa data de 24 iulie."