luni, 21 mai 2007

Haide sa ne acordam ... c-avem aripi, dar nu zburam

Ora 21:08 - terasa, mici, bere, cetateni, alegatori si vreo 5 "spartani" galagiosi ce sarbatoreau castigarea campionatului.

"Ce facem, mergem odata, ca incepe? Hai, bea-ti berea-aia" am concluzionat eu o lunga discutie despre rezultatul referendumului, despre situatia tragica de la Steaua si despre cate si mai cate.
In fata mea, putin lipsit de chef, dar fericit de rezultatul referendumului, se afla prietenul (si nicidecum calugarul) Vasile, cunoscut in general sub numele de Laurentze! (da, cu semnul exclamarii ... e un fel de vocativ permanent).
Ne-am dat intalnire la o bere ieftina pe la 19:00, lucru ce nu l-a impiedicat sa intarzie o ora si jumatate. Ne-am propus sa mergem intr-un club sa vedem un concert sustinut de doua formatii, o trupa din Moldova si una din Bucuresti.
"Nu-ncep astia la fix" spuse Vasile cu aerul ca si daca incep nu-i o paguba mai mare decat berea nebauta si lasata pe masa. "Stai sa termin si eu berea..."
Platim si iesim

Ora 21:27 - autobuz 311 ... atat

Ora 21:36 - Coada Calului, imi verific un card pe care primesc bani doar de la UCMR

"Tare prost se mai vinde muzica mea", constat eu citind soldul afisat pe ecran.
Intr-o tara in care 11% din cetateni asculta muzica clasica si doar 2% jazz, nu ar trebui sa ma mai mir.

Ora 21:51 - club, ceva lume, o fata si un baiat ne imbie cu biletele lor proaspete

In timp ce achizitionam 2 buc. bilet, clasa I, fumatori, aflam cu surprindere ca vedetele serii, intrucat au avut ceva probleme cu vizele se vor lasa asteptate ... pana data viitoare, asa ca au fost inlocuiti de trupa ............ (aici ar fi trebuit sa scriu numele acesteia daca l-ar fi stiut cineva dintre organizatori, cei de la bilete, sunetist, barman, etc.)
Achizitionam o bere, o vodca si un Pepsi si mergem cuminti la locurile pe care le-am gasit in stanga scenei.
Se aude bine, nu se vede mare lucru (nici nu era mare lucru de vazut: trei tineri cu ochii inchisi care trag tare de chitari si tobe).
Cand spun ca se aude bine, ma refer la faptul ca, din punctul de vedere al instalatiei de sunet, nu erau probleme. Ea (instalatia) reda perfect cele ce se intamplau pe scena.
Pana la "Come As You Are" (Nirvana), nimic.
La "Come As You Are" (Nirvana), ..... tot nimic.
Dupa care a inceput ca nimicul sa devina violent, dar nu ca intensitate cum te-ai astepta si nici ca viteza. Nu. Violenta venea dintr-o dezordine a notelor ca o rascoala a corzilor chitarei ce nu vroiau cu nici un chip sa mai faca parte din acelasi acordaj. Calamitate acustica este o comparatie blanda pentru ce ne-a fost dat sa auzim.
"Lasa-i Gogule!", zise partenerul meu "...ca asa-i regulamentul la punk - nu acordezi chitara si pace"
Se termina o piesa.
Surpriza! Chitaristul se acordeaza.
Incepe urmatoarea piesa.
Chitaristul s-a acordat gresit.
Ma duc sa mai iau o bere si ma gandesc in sinea mea "oare nu as putea parafraza o zicala celebra care ar deveni astfel: Nu exista muzica proasta ci doar ascultator care n-a baut destul? Nu cred, totusi. Cred ca este un pic fortata". "Doua beri, te rog!"
Ma intorc la loc. Situatia se agrava. Peretii pareau ca se schimonosesc si ei odata cu timpanele mele din care, din clipa in clipa asteptam sa tasneasca un jet fierbinte de sange.
Chitaristul se agita sa se acordeze in timpul piesei. Pe strofe era chitara. strofele erau dragute. Parca nu apartineau aceluiasi cantec. "Hai noroc!"
Si, cioc berile, bagadam tobele si bleang vleang chitara aia, saraca de ea, ca tare a mai chinuit-o si odata cu ea si pe noi.
A urmat bis-ul, care a fost marea surpriza a serii, intrucat nimeni din public nu parea a fi entuziasmat de spectacol si o pauza binemeritata de urichile mele destoinice.
Ne pregatim de un cap de afis de conjunctura care s-a prezentat intocmai.
Instrumental totul era ok de datat aceasta (falsurile erau studiate si incep sa-i dau dreptate colegului Vasile), problema (care de fapt nu a fost nici o problema)consta in faptul ca in ciuda dimensiunilor impresionante ale vocalistului, vocea se ascundea timid intr-un gat congestionat si parea agatata de omulet, nevrand parca sa fie aruncata prin grilajul microfonului. Din pacate au trecut doua piese pana sa ma prind de limba in care autorul gandurilor nastrusnice ce-i amnima pe acei oameni, a ales sa si le exprime. Engleza. "Cheers!"
Pe cat de repede au terminat de cantat, pe atat de putina lume mai ramasese. Acum sa fim seriosi, intr-o duminica seara nu stai pana la ora 1.00 sa te chinui.
Am plecat spre casa meditand la rolul acordajului intr-o relatie armonioasa intre artist si publicul lui.

Acum veti zice ca fie am baut prea mult, fie sunt rau si ca uit ca si eu am fost mic, etc etc.
Nu uit nimic si nu uit nici macar ca atunci cant eu eram la inceput, am cunoscut un om care m-a invatat sa nu incep sa cant fara un acordaj si nu din grija pentru urechile celorlalti, ci pentru a le obisnui pe ale mele cu diferenta dintre muzica si zgomot.

Ora 2.34 - Bulevardul Magheru, Scala, colt, doua fete ... se apropie doi baieti .... in uniforma ... jandarmi. Discuta. In rest ... muzica strazii

sâmbătă, 12 mai 2007

STELIŞTI - HAI SĂ NE TREZIM!!!

"Am ales această formă de protest pentru că ultimele acţiuni ale lui Gigi Becali au terfelit imaginea unui club care, de-a lungul anilor, s-a remarcat prin rezultate şi onoare. Manifestările domnului Becali au pătat imaginea celui mai mare club din România"

"Noi am fost un club cu prestanţă, cu demnitate. Când a rămas în afara cupelor europene, Steaua nu s-a înscris în Cupa Intertoto, căci era nedemn pentru o fostă campioană a Europei. Sub «zodia oerului», Gigi Becali a ridicat fularul marii rivale, Dinamo. Să se ducă şi să depună jurământ în Ştefan cel Mare. Ca suporter al echipei Steaua, mă simt jignit de comportamentului lui Becali."

* Până când ne vom mai lăsa călcaţi în picioare de acest cioban?

* Câte jigniri vom mai accepta din partea acestui agramat?

* Cât îl vom mai lăsa să batjocorească emblema clubului nostru drag?

* Unde sunt mândria şi orgoliul nostru?

* Oare nu ne-am săturat de minciună+hoţie+prostie+ameninţări şi alte mizerii marca «oier»?

* Până când??? Cât??? De ce???

* Pentru imaginea, orgoliul şi viitorul echipei noastre hai să spunem STOP incultului!"

preluat din Prosport

vineri, 4 mai 2007

Se cauta imblanzitor de crocodili

... sau poate s-a gasit deja .... gata imblanzit

Zilele acestea, inca un om de treaba a parasit corabia, fiind mai curand aruncat peste bord ca un les de o forta centrifuga invizibila, dar atat de previzibila, declansata atunci cand acesta a dorit sa urneasca "monstrul". Ce astepta Tudor Giurgiu de la acest rigid perfect cand vine vorba de evolutie? Este Tudor Giurgiu un martir sau, mai degraba, un utopic asa cum singur spune?

Cred ca principala lui realizare la sefia TVR-ului este aceea de a fi colorat placut portretul atat de sumbru pana acum al PDG al TVR. Sigur, imi veti spune ca nu asta trebuia el sa faca.
Corect. Asta a putut el sa faca si ma tem ca nu e putin lucru.

As dori sa amintesc cateva din figurile negre ale fostilor capi ai TVR-ului, pentru a incerca sa intelegem uriasul pas inainte facut de TVR prin faptul ca a tolerat implantul Tudor Giurgiu un an si opt luni. Aceste umbre ale trecutului au purtat nume ca Paul Everac, Razvan Theodorescu, Emanuel Valeriu sau Valentin Nicolau.
Daca la parcurgerea acestor nume, nu vi s-a ridicat parul pe ceafa, va rog sa nu dati importanta acestor randuri.



Voi posta in cele ce urmeaza scrisoarea deschisa a demisionarului (primul din istorie) PDG al TVR.

"Dragi colaboratori,

Reciteam aseara SMS-urile primite de la prieteni in vara lui 2005, dupa ce au aflat ca am fost numit PDG la TVR. Georgia imi spunea «Succes! Sper sa reusesti sa clintesti «monstrul» fara sa te schimbe, decat in bine. Curajul tau e mobilizant». Madalina zicea: «Sa-ti dea Dumnezeu putere sa faci lucrurile dupa mintea ta, nu a altora, si intelepciune cat sa poti schimba. Poate reusesti. Succes si sa ramai acelasi ardelean serios». Bebe era mai hotarat: «Nu mai dorim stiri cu accidente si cu Becali, iar Andreea Marin sa nu-si mai tuguiasca atata buzele». Si, peste timp, acum o luna Filip a reactionat la diversele atacuri din presa si mi-a spus ca: «S-a intamplat ca tinta sa fie Tudor Giurgiu. Putea fi oricare alta persoana care sa doreasca schimbarea in esenta a televiziunii publice si spargerea bubelor de puroi. Iti sunt alaturi nu pentru ca e vorba de Tudor Giurgiu, ci pentru ca e unul dintre noi care vrea sa schimbe apa din acvariu».

Lor si multor altora as vrea sa le spun ca demisia mea nu inseamna o renuntare de la lupta sau la niste principii. Plec pentru ca nu mai intrevad vreo posibilitate de a lucra eficient intr-un climat sanatos si de incredere. Pentru ca o anume parte a spectrului politic si-a facut un scop in sine din a incerca sa puna mana pe televiziunea publica. Pentru ca nu vreau sa ma schimb si sa fac trocuri si compromisuri. Din pacate, n-am reusit sa clintesc «monstrul» (i-am facut poate doar o operatie estetica) si nici nu cred ca asta se va mai putea face in viitorul apropiat fara o abordare radicala. In toamna lui 2005 am facut un studiu care urma sa analizeze cultura organizationala a SRTv. Un angajat, nu ii stiu numele, a fost de parere ca «fara o reforma profunda, reala, nu exista nici o sansa de dezvoltare. Reforma ar trebui sa fie totala: desfiintarea SRTv (urmand ca toti angajatii din structurile de creatie si, mai ales, conducere sa fie concediati), urmata de reinfiintarea TVR, pe baze legale noi si eficiente din punct de vedere organizatoric.»

Nu o sa reiau nici sirul succeselor, nici pe al greselilor facute. Vreau sa spun un lucru care poate a lipsit in toata sarabanda articolelor de bilant despre TVR. Daca e sa se fi schimbat ceva cu-adevarat, lucrul asta tine de libertatea de expresie, de totala independenta editoriala a postului public si de un inceput necesar de echidistanta si impartialitate. Cum spunea un amic din TVR: «Pai nu stii cum era inainte, oamenii uita cam repede�» Sumarele stirilor nu mai sunt vizate de «sus», iar invitatii nu mai sunt nici ei "aprobati". Se lucreaza la «liber» (inca), iar daca au mai aparut probleme sau partizanate, ele tin strict de inhibitii, fanatisme sau jocuri de culise ale realizatorilor de emisiuni sau stiri.

Daca e sa imi para rau de un singur lucru, acela e ca nu am reusit in cei aproape doi ani sa stopez birocratia din TVR, o birocratie care ucide creativitatea (atata cata mai e) si solidifica un sistem intepenit oricum in propriile lui metehne. TVR nu va «merge» niciodata atata timp cat preocuparea principala nu va fi «cum sa facem programe mai bune», ci cum sa ne acoperim de hartii pentru ca sa dam bine pentru momentul cand vine «controlul», «comisia», sau mai stiu eu ce. O companie de media nu poate functiona sub aceste tipare si legi, nici macar o televiziune publica. TVR e condamnata, din pacate, sa fie victima propriilor legi de functionare si sisteme aberante in care lucreaza. Si asta pana cand se va gasi cineva (alt utopic) sa o reinventeze.

Mi-am dorit foarte mult, poate prea mult pe durata unui an, ca TVR sa se schimbe, sa aiba o alta fata, programele sa ofere altceva, TVR 2 sa fie o alternativa, sa nu se mai ceara spaga la angajari sau la diverse contracte si lista poate continua. Insa, probabil ca TVR-ul trebuie, in opinia multora, sa nu aiba parte de o schimbare radicala si sa ramana asa cum a fost: intepenit in mentalitate, fond si forma. TVR are nevoie insa de investitii majore (multe din ele incepute deja) pentru ca e un post subdotat tehnic, fiind lasat atatia ani in paragina datorita unor interese personale, lipsa de viziune si indiferenta. Lipsa de motivatie pe care o simt vine si din faptul ca in ultima perioada am auzit doar acuze si invinuiri, dar nimic bun despre noul TVR din ultimul an, despre filmele si emisiunile care au inceput sa aiba o alta fata. Sigur ca nu se poate face totul intr-un an si opt luni, sigur ca s-a cheltuit poate prea mult, dar vad ca, pe de alta parte, totul poate fi "daramat" la comanda in timp scurt, la bunul plac al celor care au interes sa vada aceasta "constructie" ca nu reuseste.

Nu am ajuns PDG venind de pe strada sau din industria metalurgica si sunt un om care cunostea bine lumea filmului, a televiziunii sau a publicitatii. Spun asta pentru ca, privind retrospectiv, se pare ca nu e un avantaj in TVR. Deodata esti in pozitia de a sti prea multe, esti prea "destept", ai prea multi prieteni, fosti colegi sau colaboratori si orice eventuala colaborare cu X sau cu Y e perceputa a fi un "aranjament". Am insa convingerea si satisfactia ca demersul meu a fost inteles si sustinut de multi dintre profesionistii adevarati din TVR, oameni cu coloana vertebrala, care si-au imaginat ca poate vom reusi impreuna sa facem treaba buna si sa castigam un pariu ce parea imposibil. N-am reusit, dar le respect eforturile si le multumesc pentru sprijin.

Nu cred ca renuntarea mea va trage TVR in jos pentru ca nu cred in lideri media providentiali. Semnalul de alarma pe care vreau sa il trag tine de sistem si de nevoia de innoire. Generatia, stratul, mentalitatea care nu doreste schimbarea este un sistem mult mai articulat decat il banuim si el se organizeaza in jurul unor aliante obiective, dar nevazute si profunde, bazate pe interese foarte concrete si de anvergura.

Inchei reluand un pasaj foarte actual dintr-un articol scris de Adrian Cioroianu, undeva prin toamna lui 2006. «A murit australianul Steve Irwin, baiatul acela simpatic de la TV, care avea obiceiul cu totul discutabil de a se juca cu crocodili in diverse colturi ale lumii. Cunosc un roman care face exact acelasi gen de cascadorii - si inca (mai) este in viata. Numele sau este Tudor Giurgiu; el e, spuneam, inca sanatos, desi se afla, de vreun an si ceva, intr-un tarc in care se afla multi oameni de treaba, dar si un numar considerabil de serpi, serpoaice, caimani si crocodilute, plus martance si cotoi avand cozi impunatoare (daca intelegeti ce spun!), multi dintre acestia mai veninosi decat lighioanele lui Irwin. Giurgiu e directorul Televiziunii Romane publice. 3000 de perechi de ochi - ale angajatilor sai - sunt fixate pe el. Plus o natiune. Poate se intimpla ca aceste randuri sa cada in fata cuiva din TVR - si n-as vrea sa se supere. Nu vorbesc gratuit. Cu luni in urma am fost membru intr-o comisie parlamentara care a audiat (am mai spus-o, cred) cateva zeci de oameni, parte din ei din TVR. Ce le-a fost dat urechilor mele sa auda depaseste inchipuirea omului comun. Totusi, mai incape un mic sfat catre seful de azi al TVR si catre toti urmasii sai, cati or mai fi in veac: reflectati o clipa la soarta amaratului de australian de care tocmai vorbeam; a devenit celebru fugarindu-se cu crocodilii si a fost omorat de coada saltata a unei pisici de mare».

La noi, la TVR, pisicile de mare au (inca) «ochi albastri»".