vineri, 28 decembrie 2012

... mama lui de Revelion ...


Ca în fiecare an, îţi pui multe speranţe în petrecerea de Revelion. Poate mult mai multe decât în tot anul care stă să vină, pentru că la anuvei avea tot timpul, dar Revelionul aproape că a venit şi tu nu eşti pregătit deloc, chiar dacă te-ai gândit la el de mult timp. Nu ştiu, poate nu faci parte dintre cei care încă din septembrie se tot întreabă (ba îi mai întreabă şi pe ceilalţi) unde şi cu cine fac Revelionul, dar precis, odată cu miile de oferte din facebook, a început să încolţească şi în tine întrebarea. Prin urmare, unde te duci? Cu cine? Cum te îmbraci?
Nimic nu e pregătit.
Poate anul acestă te vei simţi mai bine, poate vei cunoaşte pe cineva, poate nu te vei mai trezi cu dureri oribile de cap şi încercând să-ţi aminteşti ce s-a întâmplat, unde ai fost, dar, mai ales cum ai ajuns acasă. Poate se va sparge ghinionul anul acesta, odată cu paharul pe care îl sacrifici în fiecare an, deşi tu nu crezi în superstiţii.
Îmi vei povesti, cu prima ocazie, cum tu nu eşti prea interesat de acest subiect, cum pentru tine Revelionul este o petrecere ca toate altele, cum nu îi înţelegi pe cei care se agită să-şi rezerve o Poiană, un Bansko, un loc într-un club sau – şi mai rău – într-un restaurant patetic.
Dar până ne revedem şi să povestim, ce faci totuşi în acea noapte?
Trebuie să apară ceva! Ştiu, tu eşti omul improvizaţiei, a ultimei clipe, nu se poate, în fiecare an s-a găsit ceva care, chiar dacă n-a fost strălucit, a mers. Desigur, te-ai săturat de petrecerile obosite de apartament, mai cu seama de cele mascate sau cu tematică – oamenii ăştia n-au nici un pic de imaginaţie!
Pe partea cealaltă, nici să hălăduieşti pe străzi nu e mişto, vei spune, pentru că va fi ori frig, ori plin de beţivi şi petarde, iar la minunatele concerte din pieţe nu poate fi vorba să te înghesui cu toţi maneliştii pentru te miri ce playback obosit al te miri cărei vedete din plastic sau PVC.
Ţi-a mai rămas statul acasă, cu părinţii la televizor, dar care – şi aici voi fi cu totul de acord – este chiar cea mai proastă alegere, aşa că, mai bine te culci şi te trezeşti devreme, singur, în prima dimineaţă într-un an nou în care vei avea tot timpul să te gândeşti şi să faci alegeri înţelepte.

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Vara-i grea, omătu-i mare

Guvernul Ponta II face ordine în legislaţie

 

Pentru ca legislaţia şi, implicit, cetăţeanul să nu mai sufere după influenţa nefastă a regimului Traian Băsescu, Guvernul Ponta II, în spiritul promisiunilor electorale de modificare a cadrului legislativ în cel mai scurt timp, va emite o Ordonanţă de Urgenţă prin care se va abroga învechitul „Iarna nu-i ca vara”, decret prezidenţial de tristă amintire, cu o influenţă nefastă asupra economiei României.
Astfel, de la data publicării Ordonanţei în Monitorul Oficial, iarna va fi exact ca vara.

Despre implicaţiile sociale ale Ordonanţei ne spune câteva cuvinte Vice Prim-Ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, dl Liviu Dragnea:

„Avantajele incontestabile ale Ordonanţei se vor vedea imediat ce ea va fi pusă în aplicare, astfel, niciun cetăţean român nu va mai putea fi obligat să dea zăpada, iar micul întreprinzător nu va mai trebui să irosească proviziile de sare aruncându-le pe jos în faţa prăvăliei. Desigur, cele mai vizibile efecte se vor vedea la nivel macro, astfel factura de întreţinere unde, ne mai fiind nevoie de căldură în calorifere, cetăţenii vor face economii importante. Un mare avantaj al Ordonanţei „Iarna e exact ca vara” este şi anularea dispoziţiei prin care şoferii erau obligaţi să cheltuiască sume nejustificate pentru cauciucuri de iarna. După noile reglementări, toate maşinile vor putea circula pe drumurile publice cu orice tip de cauciucuri. Şi, dacă mai considerăm şi economiile făcute de conducătorii auto pentru că nu vor mai fi obligaţi să-şi procure lanţuri, antigel, soluţie de parbriz şi lopeţi, estimăm o creştere semnificativă a venitului mediu anual pe cap de locuitor ceea ce se va reflecta foarte bine în noile condiţii de trai ale Românilor”

joi, 15 noiembrie 2012

Prin mine însumi

Domnule Antonescu,

Doresc să vă adresez câteva dintre gândurile mele cu privire directă la calitatea dumneavoastră de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
M-am gândit pentru o clipă să renunţ la a vă scrie aceste rânduri, considerând că nu îmi veţi (putea) răspunde şi aş rămâne, cum se zice, cu buza umflată, iar asta m-ar fi supărat puţin. Imediat după, mi-am dat seama că sunt lucruri mult mai importante ca acesta şi care mă supără şi mă afectează mai tare. Şi dacă există şansa de unu la un milion să citiţi aceste rânduri, tot merită efortul.

Provin dintr-o familie cu ştate vechi în simpatie şi susţinere liberală. Am avut apropiaţi care au avut de suferit în acele vremuri pentru convingerile lor politice. (nu sunt sigur dacă n-ar trebui explicat puţin sensul noţiunii de "convingere politică" ... voi reveni)
În luna ianuarie a anului 1990 m-am înscris în "Tineretul Liberal". Nu am activat, pentru ca drumul meu în viaţă am ales să fie altul, dar am stat aproape, am urmărit şi, fiind un adept al liberalismului, am fost un susţinător sincer al Partidului Naţional Liberal încă de pe vremea când politica din România se făcea cu bâta şi lămpaşul.
Întotdeauna am văzut în liberalism singura cale de a (re)aduce România în rândul naţiunilor civilizate şi a statelor moderne. Am crezut şi cred în liberalism şi am apreciat capacitatea acestei doctrine politice de a coagula personalităţi deosebite, oameni care au scris istorie şi care au construit bună parte din respectul de care s-a bucurat România.


Cunosc foarte mulţi oameni dezamăgiţi (unii până la deznădejde) de cele ce se petrec în Partidul Naţional Liberal. Listele de oportunişti s-au mai îngroşat şi, chiar dacă sondajele poate indică vreo creştere, creşterea aceasta (dacă este reală), nu este şi nu poate fi una calitativă în condiţiile propuse.

Dar nu despre oportunişti vreau să vorbesc acum, căci ei sunt omniprezenţi şi, probabil, nu ar exista politica dacă ei n-ar fi. Eu mă declar consternat de acceptarea în partid a unui clovn trist, a unui om cu un IQ sub al unei oi, a unui specimen de cocalar contemporan violent, impulsiv şi total lipsit de valori reale. Este incredibil cum imaginea partidului o puteţi terfeli de dragul a câteva voturi ale unor imbecili, pentru că nu pot fi numiţi altfel cei care votează un urangutan ca gigi becali.
Mi se pare că v-aţi asumat un uriaş risc (care reclamă şi o imensă răspundere) aducând astfel de specimene în partid, pentru că, domnule Antonescu, numai dacă n-aţi băut prea mult zer de oaie nu veţi vedea că v-aţi îndepărtat susţinătorii tradiţionali ai liberalilor, oameni rezonabili, fideli, demni, inteligenţi şi culţi, oameni deschişi noului, curajoşi şi puternici, într-un cuvânt, liberalii.
Sper să ştiţi, domnule Antonescu, să vă retrageţi până nu se va alege din partid cam ce s-a ales de Steaua după venirea "finanţatorului".
Situaţia în care aţi adus Partidul Naţional Liberal mi se pare una limită, iar ea nu va trebui să dureze mult pentru a se mai putea salva ceva. Este incredibil cum au ajuns liberalii să fie "fraţi buni" cu ion iliescu sau cu dan voiculescu. Alianţa aceasta contra naturii, menţinută paranoid şi obsesiv de teama de Băsescu, un om care, în scurt timp, nu va mai reprezenta decât o pagină din istoria României, se va vedea într-o gravă lipsă de identitate, atunci când ţinta urii lor va dispărea de pe firmamentul politic.

Pe scurt, domnule Antonescu, vă comunic faptul că eu, ca mulţi liberali de bun simţ, nu voi mai gira cu votul meu nici o propunere venită de la Partidul Naţional Liberal, atât timp cât domnia voastră va face de ruşine acest partid. Este prima dată în viaţa mea când voi face asta şi nu speram să ajung vreodată aici, dar, cu sinceritate vă spun că nici pe gigi oierul nu-l vedeam vreodată în rândurile liberalilor şi încă sper să mă trezesc din acest vis urât.
Nu, nu voi vota cu Ungureanu, nu sunt băsist şi nu mă interesează mizele voastre meschine, dar nici nu vreau ca forumul de discuţii şi idei liberale să fie transformat într-o facţiune a galeriei Stelei, cultura românească să fie reprezentată de obiecte sanitare sau schimbătoare de căldură şi, toate acestea, într-o sfidare xenofobă a tuturor valorilor europene.
Pe vremea când am cunoscut acest partid, era simbolul valorilor democratice europene şi condus de numeroşi oameni sclipitori, având susţinerea unor seniori demni de toată stima. Azi ni se predă un discurs de tip "nu ne vindem ţara", învăţat, învăţat şi iar învăţat de la noul "senior" de cumetrie, ion iliescu.
Îmi pare sincer rău că v-am cunoscut, iar de votat nu vă voi vota.

Anul acesta, votul meu va merge către Uniunea Armenilor din România. Explicaţia va veni într-o postare viitoare, neadresată domnului Antonescu, pentru că, bineînţeles, domniei sale oricum nu-i pasă.
Şi, dacă nu putem să ne batem joc de anumite idei "prin noi înşine", va trebui să-mi văd de treabă şi să continui prin mine însumi.

joi, 26 iulie 2012

Eu cu cine votez? Păi, iata!

Prima data când m-am simţit prost cu votul meu a fost în 2009 când, în ciuda convingerilor mele am pus stampila pe soţul Mihalei (dragostea lui). Mi se părea deja de nesuportat Traian Basescu. La vremea aceea îmi era frică de politica lui, mai ales de cea externa şi, cu precădere în relaţia cu Rusia, aşa că, pentru prima dată am votat PSD. Mi-am dorit atunci să merite efortul şi câteva zile nu mi-am vorbit de ruşine. Bineînţeles că nu a meritat şi am rămas atunci, ca în bancul acela: şi futut şi cu banii luaţi. Nu vreau să-mi amintesc acum condiţiile de atunci, că iar mă supăr (deşi n-am nici un drept) pe "diasporeni", cărora nu-mi permit să le contest opţiunile, ci, mai curând lipsa de informaţie şi contact, lucruri ce au fost demonstrate în repetate ocazii, la fiecare rundă de alegeri, diaspora semnalând o inerţie pe cât de explicabilă, pe atât de frustrantă pentru cei rămaşi să "beneficieze" de votul lor. Nu dezvolt că nu e momentul, poate voi reveni.
Întorcându-mă la Traian Băsescu, trebuie să recunosc faptul că, pe fondul Blitzkieg-ului USL (aşa cum sugestiv a fost denumit în presă), era la un colţ să ma recucerească şi să mă determine să-l cred că el, cinstitul Traian Băsescu, în umilul lui tricou bleu, pe care nu-şi permite să şi-l schimbe, datorită crizei pe care el, căpitanul, a gestionat-o atât de bine, ... bla bla bla ...., cum spuneam, el nu luptă pentru scaun, ci pentru statul de drept şi independenţa justiţiei şi iar bla bla bla ..... şi că să mergem la vot şi să câştige democraţia şi iar bla bla bla ...
În esenţă, ca orice om cu scaun la cap, am simţit şi eu că lucrurile nu se arată prea roz cu o putere care are atâta putere de a lua puterea. Da, schimbarea de putere nu a avut de a face prea mult cu una firească, democratică. Urcarea la hăţuri a lui Victor, Crin, Felix şi ceilalţi mi-a aminitit mult de practicile partidului comunist al anilor 1946.
De aceea eram aproape hotărât să nu girez cu votul meu această mascaradă politică, scremut legală, dar profund imorală, adică să nu merg la vot.
Dar Preşedintele "5 minute" n-a murit. El s-a preschimbat, doar, în Preşedintele "Masăverde" şi, ca prin minune, Băsescu-luptătorul a acţionat brusc butonul balans până la a se arăta în poziţia de Băsescu-scaietele prins cu disperare de tapiseria tronului de la Cotroceni.
- Bă, tu îţi baţi joc de noi? l-am întrebat retoric pe suspendat.
Suceala asta m-a deranjat profund şi la fel de brusc mi s-a arătat că avem de a face cu două mari rele concurente în politica românească. (ele par măcar acceptabile în comparaţie cu celelalte variante, dar despre ele şi poporul lor, povestim altă dată, dacă mai apucăm).
Prin urmare avem două rele care, în "coabitare" generează explozibil, începând de la cursul valutar şi ajungând în cancelariile Europei.
Şi, pentru că noţiunea de coabitare pare imposibilă şi puterea politică, majoritară şi prea abrupt instalată este destul de greu de înlăturat, eu văd ca o primă şi singură soluţie de stabilizare hemodinamică a cursului valutar, dar şi a situaţiei politice şi economice, înlăturarea celuilalt rău - Traian Băsescu.
Pentru el este doar o penibilă şi nedemnă ieşire din/în istorie/decor.
Pentru USL începe o lungă perioadă în care mulţi din ce vor vota DA le vor fi aspri adversari, demonstrându-le că votul DA era unul negativ pentru Băsescu şi, nicidecum unul pro USL.
Pentru noi, românii, începe să fie absolut necesar să demonstrăm că ştim ce să facem cu votul nostru.
Eu voi vota DA:

sâmbătă, 21 iulie 2012

Cloaca desenului animat

Situaţia politică din România acestor vremuri a ajuns total de neînţeles. Cel puţin pentru mine.
Trăim momente de un înspăimântător paradoxal şi lucrurile par să nu se oprească aici. După ce cancelariile europene au fost reduse cu obrăznicie la tăcere, după ce Paiaţa Chucky l-a pârât, în cel mai infantil şi mahalagesc mod, pe "cinstitul" Traian (băiat cuminte şi timid, de la ţară) la profesorul de democraţie de la Washington, după ce Dottore Mickey Mouse ne schimbă zilnic legea referendumului, după cum vrea indi(e)goul domniei sale, după ce Epava-Popeye, care cred ca a cumpărat toate tricourile bleu de la Lacoste, vine şi-şi arată muşchii aruncând acuze de trădare în stânga şi-n dreapta (azi reunite în cel mai nenatural mod), după toate astea ... eu ce fac?
Mă aşteaptă un referendum. Niciodată nu am fost derutat, niciodată nu mi s-a întamplat să nu ştiu cum să mă comport în cabină şi ce să fac cu ştampila.
Am încercat să aflu, să mă informez, să discut, să schimb idei. Televizorul este exclus să mă ajute. Ca o paranteză, aş propune CNA-ului să pună pe "Antene" bulina cu "interzis sub 18 ani", datorită pornografiei ideologice explicite ce se desfăşoară nestingherit acolo.
Din toate discuţiile purtate, constat că este din ce în ce mai greu să porţi o conversaţie decentă, care să nu degenereze, contaminată de afecte şi pasiuni pe cât de intense, pe atât de nejustificate. Oamenii, chiar cei apropiaţi, par tot mai edificaţi, tot mai puţin dispuşi la dialog, la argumentaţie, au tot mai puţin timp şi disponibilitate şi relaxare să asculte şi alte păreri. Invariabil se ridică tonul, se trag concluzii pripite, dar categorice, obligatoriu se folosesc cuvinte din ce în ce mai dure, tuşe din ce în ce mai aspre, pentru ca totul să sfârşească într-o ceartă neplăcută. Atmosferă din aceste zile îmi aminteşte în mod neplăcut de anul 1990 şi de toată acea perioadă în care prietenii sau chiar familii s-au destrămat datorită "dialogului politic" al acelor vremuri. Confirmarea lipsei de evoluţie politică a poporului român este una rece şi fără echivoc.
Protestele din ianuarie 2012 din Piaţa Universităţii, desfăşurate sub ideea fixă "Jos Băsescu", au demonstrat că suntem un popor cu 22 de milioane de probleme, nemulţumiri şi neîmpliniri personale, cărora, din reflexe istorice de depersonalizare, le găsim ca unică sursă în conducător.
Înverşunarea este teribilă şi nu face decât să ne orbească câte puţin, în fiecare clipă.
Este nerezonabil să-l "credităm" pe preşedinte (oricum s-ar numi el) cu toate neajunsurile şi neîmplinirile unei naţiuni. Da, un conducător trebuie să-şi asume o parte din rău, câteodată chiar mai mult decât ar merita, dar până la 22 de milioane de nemulţumiri e cale lungă. şi ar mai fi loc de responsabilităţi.
Cu cât vom putea identifica mai corect (şi mai rapid) cauzele nemulţumirilor noastre, cu atât mai corect vom acţiona, vom vota şi, implicit vom trăi. Până atunci vom continua să depindem de nişte personaje de desen animat, care, în curând se vor bate cu cornete în parlament până va (vom) suna (vreodată) de ieşire.

miercuri, 18 iulie 2012

Cred ca ...

... orice om are capacitatea de a-l determina pe un oricare altul să se îndrăgosteacă de el, fie şi pentru o singură clipă. De aici lucrurile se complică nelimitat.

luni, 23 aprilie 2012

Gogule, Gogule ... La multi ani, Gogule!

Şi azi, ca de fiecare 23 aprilie, este Sfântul Gheorghe, dar de cinci ani încoace este şi ziua acestui blog, initulat "înţeleg ... nu mai înţeleg". Îi mai spun şi "blogu' lu' Gogu Pintenogu". Nu m-am ocupat eu de el chiar aşa cum trebuie, mai cu seamă de când cu pacostea asta de facebook, dar el a fost cuminte şi ascultător, fiindu-mi la dispoziţie şi grăbindu-se să-mi noteze ideile-mi trăznite, ca un asistent devotat.
Deşi frecvenţa postărilor mele a scăzut dramatic, pot spune că primesc constant reacţii pozitive, ceea ce înseamnă ca Gogu Pintenogu, că înţelege el, au ba, îşi face treaba.
De ziua lui, Gogu a primit unul dintre cel mai frumos cadou. Un confrate muzician are un articol pe care doreşte să-l scrie, dar se teme ca nu va fi luat în serios. Un coleg al său de trupă i-a propus să vorbească cu mine şi să i-l găzduiesc pe blog. M-a bucurat foarte tare şi m-am simţit tare mândru.
Până va scrie cetăţeanul articolul, eu va mai spun LA MULŢI ANI, dragi sfinţi Gheorghe, sub toate variantele în care sunteţi azi cunoscuţi, iar eu mă duc să beau o bere cu Gogu.

joi, 5 aprilie 2012

O sorcova de crini, domnu'? Nu, mulţumesc.

De fiecare data, în preajma alegerilor apare întrebarea legitima a cetăţeanului turmentat: "Eu cu cine votez?". Analizând situaţiile penibile şi, uneori disperate (vezi anul 2000, Iliescu vs. Vadim) la care am fost supuşi, dezamagirile profunde (Constantinescu, Basescu), precum şi eterna lipsă de orizont a oricărui partid "câştigător", te duce, pe bună dreptate, la abandon. Lehamitea se instalează şi, odată cu ea, nepăsarea. Tentaţia de a închide televizorul, de a nu mai citi ziarele şi de a te izola este din ce în ce mai mare şi reprezintă o reacţie firească a omului fără putere social-politică, singura sa "arma", fiind aruncată in derizoriu de acţiunile politice întreprinse de cei pe care i-ai investit, în primul rând cu încrederea ta. Când tot felul de coaliţii contra naturii apar, iar tu, din postura de simpatizant liberal, ajungi să trebuiască să susţii şi să mai şi votezi pesedişti sau şi mai grav, voiculişti, te iei cu mâinile de cap.
Personal, de când Crin a preluat frâiele liberale, eu nu mă mai regăsesc acolo. Partea mai proasta este că eu n-am făcut nimic. Cei care s-au îndepărtat de mine au fost ei, liberalii, căzând pradă unei obsesii şi dând de o parte principii, doctrină, tradiţie, istorie, bun simţ, logică şi inteligenţă, înlocuindu-le cu un singur scop: "jos Băsescu".
Oportunismul, în politică poate fi acceptat până la un punct. Că, vorba lui Farfuridi, "Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi". În cazul partidului cu care am simpatizat până la Crin, nu am pretenţia să ştiu, pentru că nu sunt un intim al formaţiunii politice respective, dar, ca orice om, mi-aş dori măcar să înţeleg.
O coaliţie anormală, aşa cum arată şi se poartă USL, a cărei unic scop politic este "jos Băsescu", mă întreb, ce va face atunci când nu va mai fi Băsescu?
Este destul de previzibil. Dacă vor câştiga (şi vor câştiga, pentru ca PDL-ul este în derivă, iar căpitanul e dispus la multe compromisuri pentru a-şi scăpa pielea), USL se va destrăma pe certuri la împărţirea ciolanului, PSD se va descotorosi de PNL şi a lor televiziune isterică şi, probabil, se vor duce cuminţi la Cotroceni să se împace cu nea Traian şi să reîncerce reasamblarea FSN-ului.
PNL-ului îi vor rămâne nişte scaune în parlament (mult mai multe decât merită), nişte consilii locale, nişte primari, nişte "liberali de tradiţie" care vor fugi din PDL, PSD, UNPR, PC, Antena 1, 2 şi 3, dar, mai cu seamă, şansa unui congres care să readucă pe şine partidul plecat cu sorcova.
Până atunci, cred că zic pas la alegerile generale.
La locale mă mai gândesc.

vineri, 2 martie 2012

Pe la gazetă

În numărul din luna martie al revistei BeWhere, a apărut un interviu realizat de Patricia Marinescu, cu subsemnatul. Ce a ieşit ... puteţi citi aici.

Tot eu, am fost invitat să scriu editoriale pe teme muzicale şi nu numai, de către cei de la hailaconcert.ro, cărora le mulţumesc pentru încredere.
Primul articol îl puteţi citi aici.

Cam atât pentru moment, dar nu intenţionez să mă opresc prea curând.

Şi încă ceva .... pentru Lincool zilei vă propun un concert excepţional Avishai Cohen.
Enjoy!

marți, 14 februarie 2012

Viitorul sună Negru

Într-un an în care mă pregătesc să "sărbătoresc" 6 ani de greaţă organică pentru tot ce înseamnă antenele şi trustul "de presă" Intact, aseară, în bodega unde mâncam, am avut "plăcerea" de a urmări pe tv, dezvoltarea de forţe malefice ale Antenei 3.
Printre nămeţi, Ciutaci, corespondenţi ninşi, Gâzi şi o sumedenie de declaraţii apocaliptice reproduse pe burtieră, mi-a sărit în ochi o reclamă care m-a infiorat. Se referea la IMA (Intact Media "Academy"), iar în reclama respectiva (tv-ul era pe mute, aşa ca nu auzeam şi mesajul vorbit) era Dan Negru care bolborosea ceva şi vreo trei randuri de studente, alese parcă pentru o prezentare de modă, îi zambeau umed, cu mutre de proaste, din contra-plan. (presupun că filmarea era făcută la castingul pentru emisiunea cu blondele)
M-am chircit efectiv, când, la revenirea cadrului pe maestru, pe burtiera a aparut: Dan Negru - formator.
Priveam siderat şi îmi reveneau în minte imagini din spoturile de prezentare ale emisiunilor lui, cu domnul formator urlând ca un apucat la lumea care aplauda şi zbiera la rândul ei, cu manelişti scălămbăindu-se într-un amestec grotesc de bucurie mimată şi energie subvenţionată şi mă întrebam cum de a fost posibil să se ajungă în această situaţie. Ce s-a întâmplat cu emisiunile de televiziune? Unde sunt realizatorii lor? Cine sunt aceşti măscărici şi cum de stăpânesc ecranul de atâta amar de vreme?
Nu numai că asemenea mizerii domină spaţiul media de ani de zile, aducând populaţia consumatoare la cel mai acut stadiu de îndobitocire şi, bineînţeles, manipulare, dar, mai nou, creatorii acestui vacarm, au devenit şi vor fi repere pentru generaţiile următoare.
Mi-am întors ochii de la plasmă, mi-am aprins o ţigară şi, relaxându-mă, am realizat că asta e de făcut. Este ultima şi, implicit, singura soluţie. Opreşti definitiv televizorul. Dacă nu te uiţi la televizor, Dan Negru nu va mai fi formator. Măcar de opinie.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Cred că ...

... ajungi, în viaţă, în situaţia paradoxală în care străinii să-ţi aprecieze calităţile, în vreme ce apropiaţii se mărginesc doar să-ţi reproşeze defectele şi o fac cu mai mare înverşunare, cu cât îţi sunt mai dragi.

Pentru prietenii mei, toboşarii

 Este unul dintre cele mai tari scurt metraje despre muzică, dar mai mult despre oamenii care o fac.
Vizionare plăcută!

Patrice Leconte - Le batteur du bolero
    
  Vezi  mai multe  video    din   diverse