luni, 17 ianuarie 2011

Un nou început

... de an. Planuri, speranţe, energii mobilizatoare.
Gândul cu care am pornit in 2011 este mai mult o speranţă că acesta va fi mai bun ca 2010. Pentru prima dată m-am gândit la asta. Multă lume îţi urează sec şi oarecum standard: "Să ai un an bun!".
Pentru prima dată mi-l doresc pe acel an mai bun. Continuând, am concluzionat ca nici măcar nu ar fi greu să fie mai bun, la cât de trist a fost 2010 pentru mine. Am concluzionat repede, nedorind să-i dau anului de ales şi obligându-l, practic, să intre pe făgaşul bun. Nu vreau să mă gândesc la alternativă. Câteodată, parcă, nu mai doresc să tot cântăresc alternativele. Simt că mă frânează.
Şi scrisul ăsta cu diacritice (poate observaţi că, pentru prima dată, scriu în limba româna), recunosc, mă încurcă puţin, dar pe el îl voi suporta şi "căra" în cârcă, pentru că, pâna la urmă, asta este limba româna.

... de săptămână. Soare, planuri, concerte, probleme administrative.
M-am trezit devreme, să mă pot bucura de întreaga zi. Am început-o cu două duşuri reci, dar nu în baie, pentru că acolo am apă caldă, ci unul telefonic, cu banca - neinteresant, iar al doilea pe facebook, unde am văzut prima dată în viaţă cum este să te beştelească cineva pentru muzică. Mi-ar fi plăcut să-i spun critică, dar nu este decât subiectivism, incultură şi o doză inexplicabilă de răutate.
În mod sigur, Butterflies in My Stomach nu este cea mai tare trupă şi asta în primul rând pentru că nu ne-am propus. Noi, membri trupei, dorim să ne exprimăm artistic aşa cum ne place nouă, iar asta nu trebuie să coincidă cu gusturile tuturor. Este pe cât de nefiresc, pe atât de improbabil ca un artist să fie plăcut în unanimitate.

Aş dori să subliniez că este pentru prima dată când suntem (voi păstra termenul) beşteliţi public, de către un cetăţean care nu ne cunoaşte (chiar dacă eu şi el, surprinzător, avem 39 de prieteni în comun pe facebook, iar cu Butterflis in My Stomach are ... 136), iar aceasta mie îmi pare că e de bine (nu cred că trebuie să mai argumenteze cineva importanţa publicităţii negative).

În aceste condiţii, mă consider îndreptăţit să cred că Butterflies in My Stomach a ajuns la un nivel superior, cel puţin din punctul de vedere al notorietăţii şi al interesului publicului. Şi dacă remarc şi faptul că, după un dialog fabulos între Cătălin Ştefănescu şi remarcabilul regizor Peter Greenaway, cetăţeanul cu beşteleaua (este că aţi şi uitat de el?) a avut de comentat doar despre prestaţia trupei Butterflies in My Stomach ... e un bun început de an.