Postul cu nr. 100

... da, dar nu sarbatorim, pentru ca avem treaba

Vreau sa va recomand tuturor un articol, din care am extras (in stilul atat de drag mass-mediei romanesti) urmatorea idee:

<... Geloase pe tot mai răspîndita şi practicata putere a artei, mass-media incită la ură de artă. ...>

Cred ca ...

... asa cum in Univers este (din constructie) frig si intuneric, iar pentru a fi caldura si lumina este necesar sa arda niste stele, tot asa oamenilor, pentru a nu mai fi slabi, lenesi, hoti si prosti, le sunt necesare niste "lanterne" pe care, ulterior, le vor calca in picioare fara jena.

Cat de jos ridicam stacheta?

Zilele acestea am redeschis televizorul dupa mult timp in plin scandal ICR versus poporul roman si mi-am amintit gluma aceea veche a lui Mircea Crisan: "... si toti strigau ... cat de jos?..."
La fel ma intreb acum, cat de jos putem merge?
De dragul alegerilor, in numele celor multi (votanti spera ei), politicienii se fac de ras continuu. Asa se explica si iesirea pe post a lui Adrian Paunescu, care poate fi suspectat de orice, numai de prostie nu, facandu-se de ras, "in numele legii", evaluand arta dupa un nou criteriu: corespunde sau nu legii ICR. Este incredibil ca un poet (nu discutam acum valoarea acestuia) sa aiba o asemenea abordare (in mod evident stanjenitoare si pentru el catre finalul emisiunii), in direct, la o emisiune ce se adreseaza cozilor de lopata din aceasta tara si care isi permite sa judece public niste lucrari ce depasesc puterea de intelegere a telespectatorului model.
De dragul audientei si tot in numele celor multi, o televiziune isi permite sa se compromita intr-atat incat sa deraieze evident un subiect pe tarlaua scandalului, avand ca motto ideea tabloidica, conform careia daca un scandal nu exista, el trebuie creat si intretinut pana la urmatorul. Prezenta deloc fermecatoare a Andreei Cretulescu in grila de programe Realitatea TV nu este decat o dovada a lipsei de scrupule in atingerea audientei.
Stateam si ma uitam siderat la o serie de lucrari, in discutie fiind nu valoarea artistica ci natura pornografica a demersului.

Ce s-a desprins din aceasta emisiune?

Ca Andreea Cretulescu si Realitatea TV a gasit "vinovatul" (ICR) inaintea "judecatii", drept pentru care acesta trebuie in mod evident creionat intr-o lumina nefasta.

Ca Adrian Paunescu este aparatorul de neclintit al legii, trecand in barca lipsei de logica de cele mai multe ori. Aici stau si ma intreb ce o fi in sufletul unui om inteligent cand se aude spunand atatea tampenii in direct, numai de dragul uninominalului.

Ca Realitatea TV, cuprinsa de o pudoare nemarginita, a blurat organele nedorite de senator a fi subventionate din sudoarea fruntii poporului astuia de puturosi lasand sa se observe franturi din tablouri, prezentate intr-un medalion si accelerate ca intr-un powerpoint obosit sa alerge la cei zece prieteni carora trebuie sa-l trimiti dupa ce te-ai emotionat nevoie mare. Intrebarea care se pune este, in cazul in care Andreea Cretulescu ar ajunge, dintr-o regretabila eroare, la Florenta si ar trebui sa transmita de langa statuia lui Michelangelo reprezentandu-l pe David .... Realitatea ar blura si acel foarte celebru penis sau ... ar lasa-o pe Andreea sa se oripileze vazandu-l?

Ca Mircea Mihaes este un om ponderat si indulgent (nu raspunde la obrazniciile prezentatoarei), dar ca orice om de bun simt este imediat pus la zid de forta nestavilita a tupeului si a prostiei agresive.

Ca Dan Popescu a venit sa vorbeasca latina gainilor si, adaugand un strop de lamaie, a obtinut reteta sigura de antipatie profunda a telespectatorului furibund, care s-a grabit sa sms-uiasca niste sentimente de profunda sustinere a identitatii si culturii nationale, telespectator pentru care tabloul cel mai iubit este si va ramane "Fata in iarba".

Ca, in spiritul electoral ce ne anima finalul de an, parlamentul a si emanat o comisie de "specialisti", toti unul si unul, care sa judece caracterul pornografic si nereprezentativ pentru cultura Romana al demersului artistului al carui nume .... nu s-a pronuntat in emisiune, pentru ca ...., nu-i asa? nu ne pierdem in amanunte! Si iata-ne judecata arta ca pe vremuri, la comisiile de cenzura. Prin evul mediu, artistii sau savantii erau arsi pe rug. Daca nu am fi in uniunea europeana .... nu stiu ce s-ar face artistii astia, ca pe savantii acceleratori de protoni, senatorul Marinescu - Bideu inca ii asteapta cu chibritul aprins.

Ca, asa cum spunea si dl Mihaes, mass-media nu este interesata de fapt de proiectele ICR care sunt de ordinul miilor pe an, ci de scandaluri create din lipsa de intelegere atat a rolului ICR, cat si a artei in general.

Ca televiziunile si presa in general se adreseaza omului de rand pe care il vrea prost (ca in cantecul Sarmalelor Reci) si interactiv.
De ce? Simplu omul sta la televizor - publicitatea merge - politica merge - afacerile merg - noi cu drag privim.

Personal ma intreb: Cat de jos poti merge ca si televiziune? La fel de jos ca un politician? Poate si mai jos ca sa-i prinzi caderea in direct?

De ce cred ca sunt rasist

Pot spune ca am avut o lasagna destul de buna.
Platesc si plec spre casa adancit in "cum sa fac sa ..", "cand s-o rezolva aia ..", "ce-ar fi daca .." si multe din astea.
Fac dreapta pe Iancu Cavaler de Flondor si, in iuresul pasilor ingandurati, dau cu nasul (bine ca doar la figurat) de munti de boarfe (caci mobila sau haine mi-e foarte greu se le zic) aranjate cat de cat pe trotuar, organizate sub forma de "camere de zi", "bucatarii", "dormitoare" (bineinteles nu bai) si acoperite cu folii de plastic prinse pe uluci de gard. Scena era pe cat de insalubra si infioratoare, pe atat de hilara, intru cat "locatarii" stateau fiecare pe prispa lui si vorbeau, sau mai degraba urlau unii la altii, de pe cele doua trotuare.
Ca nu au blocat ei straduta este lesne de intuit, cata vreme stim ca pe acolo trc niste troleibuze cu care nu e bine sa glumesti in nici un fel, dar ce sa se fi intamplat?
Casa (ii spun totusi casa, desi, daca as fi buldozerist si ar trebui s-o pun la pamant, as cere spor dublu de toxicitate) in care locuiau pana acum si in care au tras niste nunti de pomina lunile trecute, era goala, iar prin goala va rog sa intelegeti ca nu mai avea nici ferestre nici usi.
Imi imaginez ca cineva a revendicat si a castigat acea fosta cladire si, date fiind amplasamentul si starea, le va demola sa faca un atat de necesar bloc de birouri.
Intre timp am trecut printre ei, iar sentimentul de compasiune mi-a fost indepartat brusc de o palma a memoriei ce mi-a reamintit salba de scandaluri, nunti, botezuri, cumetrii si curvasaraie ce aveau ca epicentru acea curte. Ma bucur sincer ca pleaca de acolo si sper ca circul de pe strada sa inceteze curand. Intotdeauna mi-am dorit sa nu-i mai vad pe tiganii astia in mijlocul Bucurestiului. Poate de aici incolo nu voi mai fi incordat cand voi trece pe la miezul noptii pe acea strada si nu ma voi uita aiurea, doar sa nu intalnesc o privire imbecila care sa ma intrebe daca sunt smecher. Nu sunt smecher, sunt rasist specializat in tigani.
Da, evident ca ma bucur si sper sa vad cat mai des aceste evacuari.
Toti spunem si ne dorim ca centrul sa se curete odata de sobolanii astia. Lucrurile merg in directia buna, dar destul de lent. Trebuie sa avem rabdare, iar cand ne apuca mila, sa ne aducem aminte de zilele lor bune si sa mai privim o data starea in care au ajuns cladirile pe care le-au ocupat abuziv atatia ani.

PS: Am vrut sa fac poze, dar mi-a fost frica.

Ssssst! ... Dumnezeu se odihneste ...

Oamenii dintotdeauna au cochetat cu joaca de-a Dumnezeu, fie ca au vrut, fie ca asa a fost sa fie, pentru ca o neliniste creatoare zace latenta in fiecare suflet.
Actorii, acesti admirabili creatori de personaj, sunt cei mai buni interpreti ai lui Dumnezeu. Poate lor ar fi mai bine sa ne spovedim, iar ei, cu harul lor nemarginit sa ne binecuvanteze.
Cand un artist prin forta sa reuseste sa se apropie de Creator, nu poti sa nu te inchini si sa-i multumesti acestuia pentru minunea la care esti partas.
Dar Stefan Iordache pare sa fi fost mai mult de atat. Stefan Iordache a fost chiar Dumnezeu.
Cand Dumnezeu se hotaraste sa devina pentru un timp pamantean, el nu poate fi decat cel mai iubit dintre acestia.
Stefan Iordache a plecat pentru ca Dumnezeu s-a hotarat sa se intoarca la ale lui treburi. Pentru Stefan Iordache nu este valabila uzuala "Dumnezeu sa-l odihneasca!"
Stefan Iordache se odihneste.

O dimineata ... doua dimineti

Decorul matinal, tipic unei zile de sambata, ma surprindea putin. Parca, desi era plin de masini, care isi incepusera forfota (Oamenii astia n-or avea somn? E ora opt!), nu era atat zgomot si parca nici praf. Praful asta ... E asa de mult praf in Bucuresti ca, intr-o zi n-o sa mai putem deschide ochii. Dar acum venea un aer proaspat de vara in putere, vara ce nu se da batuta cu una cu doua in lupta ei eterna cu eleganta toamna.
Soarele secera parca turnul Foisorului de Foc, reflectandu-se in geamurile acestuia si suparand soferii care, stand la semafor, nu stiau care cum sa-si mai aseze aparatorile in fata ochilor.

Am zabovit putin in fata casei, uitandu-ma la privelistea oferita de piata asta agitata. Din telefonul meu, ce odihnea pe stalpul din beton al portii, rasuna vocea minunata a Veronikai Harcsa ...

La rotiseria de langa mine activitatea este neintrerupta de mai bine de trei ani. Oamenii astia nu au avut inchis nici o seunda de cand au pornit afacerea. Au trecut sarbatori, revelioane, santiere de renovare, gripe aviare ... sunt infailibili.

- Buna dimineata vecine! Mi se adreseaza unul din baieti, udand trotuarul cu furtunul. Asa devreme te-ai trezit sau acum ai venit acasa? Dar ce s-a intamplat? Plangi? .... Aoleu, te-a parasit iubita?
- Din contra, as spune, nu m-a parasit nimeni, nu s-a intamplat nimic, dar ma uitam la porumbeii aia de pe antena din varful Foisorului, ii vezi? Si ascultam muzica asta frumoasa ... si lumina asta de dimineata ... Sunt foarte fericit ... Nu crezi ca ar fi un motiv suficient sa te emotionezi si sa iti dea lacrimile?
- Vecine, mie-mi dau lacrimile de la fumul asta de la masinile astea, de la praf ... nu de la porumbei, pai ce-a facut, a dat cu lacrimogene ca pe Dinamo ca sa imi dea lacrimile? Si, in afara de asta eu n-am timp sa ma uit dupa porumbei, cum ar fi sa ma gaseasca sefu udand trotuarul cu ochii la porumbei? Ha ha ha, pai nu m-ar pune in patru labe sa-l frec cu periuta de dinti .... "Na, porumbei iti trebuie tie ....!"
- Uite, aia cred ca e porumbita, vezi, aia care a zburat incolo, iar ala ... da, ala e porumbelul, uite cum s-a dus dupa ea acolo pe casa aia ... Hai mai omule ca e perfect. E un moment ... parca deschizi ochii intr-o alta lume ... te incarci cu frumusete ... si lumina asta ...
- Vecine, da-te asa un pic sa descarce si baiatu' puii aia! Merci.

Bine am venit

.... cu totii pe acest blog. Bine v-am gasit, pe aici, pe la concerte, pe forumuri si pe oriunde va place sa cunoasteti lucruri noi, muzici noi, oameni noi ... si, de ce nu ... pe noi. Azi deschidem acest blog ... (fugi acolo pentru continuare)

Putin cate putin ... se muta tot Bucurestiul