duminică, 12 mai 2013

În dimineaţa aceea


Am întrebat vântul, de ce a oprit norii pe cer,
Dar nu mi-a ştiut răspunde şi totul părea un mister.
Am întrebat atunci timpul, de ce a ţinut soarele-n loc,
Dar a uitat să-mi răspundă, iar eu tot credeam că-i un joc.
Am întrebat fluturele-acela, de ce nu mai dă din aripă?
Nici el n-a putut răspunde, doar un surâs trist şi doar pentru-o clipă.
Atunci doar tu mi-ai rămas ne-ntrebată şi doar tu păreai răspunsul a-l şti ...
Din ochi tăi calzi, cu un zâmbet mi-ai spus:

„S-a făcut linişte-n lume, să mă poţi auzi”



Şi-atunci, mai trist ca niciodată, mi-am certat mintea,
care n-a fost cu mine, când mi-ar fi fost de folos.
Şi pe urechi le-am certat şi le-am întrebat de ce au rămas astupate?
Şi inima, de ce-a-ncetat să mă mai bată şi să m-alerge noaptea toată?
Dar toate părţile din mine-mi spun:

„Noi, ştii doar că nu putem vorbi,
În schimb, am făcut linişte ca tu să o poţi auzi”