marți, 9 decembrie 2008

Votare! Hai la vot!

Dragii mei, voi tot cei ce ati votat sau nu ati apucat sa votati pe 30 noiembrie, va astept sa va exercitati dreptul constitutional aici unde puteti, prin forte proprii, sa schibati ceva in Romania.
Va promit ca, in cazul in care voi castiga, va voi fi vesnic recunoscator si va voi face o melodie frumoasa. Multumesc anticipat

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Timisoara cea frumos primitoare

Iata-ma in situatia ca la aproape o saptamana de la revenirea din weekend-ul de jazz si voie buna petrecut, cu fruncea sus, sau pe masa, in primitorul oras Timisoara, sa va impartasesc din impresii.
Azi si aici vor fi poze, mai limpezi sau mai neclare, mai graitoare sau mai abstracte, dar putin altfel fata de cele pe care omul le face in mod obisnuit la o plimbare printr-un oras cu cladiri asa de frumoase. Vom vedea mici unghiuri de vedere ale unui oras ce traieste desi pare cam gol.
Povestea celor petrecute acolo o gasiti aici, la HotCity si nu o voi relua, dar iata, cele cateva poze frumoase, zic eu, facute prin Timisoara de prietenii mei Simona Ilincariu si Vlad Dusu, carora le multumesc pentru acceptul de a le publica.












luni, 1 decembrie 2008

LA MULTI ANI ROMANIA SI FELICITARI!

... pentru ca ai votat cu dreapta in situatie de criza si pentru ca ti-ai dat un parlament istoric: fara Ion Iliescu si fara Vadim Tudor.
Suntem pe drumul cel bun.
Haideti ca se poate!

joi, 27 noiembrie 2008

miercuri, 26 noiembrie 2008

Un vis ...

marți, 25 noiembrie 2008

joi, 20 noiembrie 2008

Cred ca ...

(comentariul Antoanetei de la postul precedent mi-a starnit aceasta idee, pe care am ales sa o asez intr-un post nou, pentru ca se refera la atceva)

... toata viata traim uitandu-ne, unii doar inainte, altii doar inapoi si altii doar in prezent. Ar fi bine sa le impletim cumva. Un om care tinde sa se uite mai mult inainte, la un moment dat isi va da seama ca, pe langa experienta, multa energie ii poate veni din trecut, exact atunci cand are mai multa nevoie de ea.
Un alt razboi care trebuie castigat este cel cu modestia. Ea, modestia, nu face decat sa atarne ca doua bile de plumb de aripile tale si, cand te uiti in urma si vezi ca e chiar nejustificata, atunci chiar ca trebuie sa te debarasezi repede de ea. In arta, mai ales, unde caracterul subiectiv si concurenta acerba sunt la ele pe tarla, modestia este sinucidere curata. Si e simplu: cei ce il iubesc pe artist sau arta acestuia, vor s-o faca si sa fie lasati s-o faca, iar artistul sa primeasca iubirea si recunostinta lor ca pe o ofranda adusa zeilor. Despre cei ce il urasc, nici o grija, ei o vor face oricum.
Pe de alta parte, asa cum poporul spune ca "lauda de sine nu miroase-a bine", nici eu nu pledez acum pentru o desantata autoapreciere, pentru ridicarea unui piedestal nefondat si nesfarsit. Luciditatea in autoevaluare, aprecierea justa a realizarilor, a neimplinirilor, dar si a conjuncturilor in care acestea s-au petrecut, fara urme de modestie, dar si fara umflarea unor baloane de sapun, este esentiala intr-o evolutie frumoasa si sanatoasa.

Poate ca acestea, ca si multe altele de pe acest blog, sunt considerate platitudini, lucruri stiute deja de toti. Intrebarea care ma framanta este: La ce iti foloseste sa stii un lucru daca nu stii sa il folosesti?

miercuri, 19 noiembrie 2008

Inca o dorinta mi se indeplineste

Mi se intampla ca mai toate dorintele sa devina mai repede sau mai tarziu realitate. Dezvoltarea ideii ar fi una complexa si, poate, pe multe pagini, dar trecand in revista dorintele mele importante de-a lungul timpului, stau si constat ca ... mai toate s-au indeplinit total sau partial, cu efectul scontat sau, dimpotriva, aducandu-mi multe batai de cap.
Enumerand cat de cat, pot spune ca am ajuns sa cant, de acolo am ajuns sa cant pe scene pe care mi le-am dorit, in festivaluri sau evenimente la care visam doar sa particip, mi-am cumparat instrumente muzicale la care nici nu indrazneam sa ma gandesc, dar pe care, seara la culcare, imi doream sa le gasesc in camera langa pat, in locul "lopetii", cand urma sa ma trezesc.
Am intemeiat cele mai interesante si indraznete trupe din Romania: Party Poopers (1995), Baba Novac (1999) si Butterflies in My Stomach (2005). Am facut muzica, am ascultat-o la radio, am scris muzica de dans contemporan si film, mi-am regasit numele pe generice de film la cinematograf.
Pe de alta parte, am fost patron de club de jazz, patron de carciuma la mare, autor de emisiuni de radio, organizator de concerte si chiar al unui festival de jazz, am calatorit, in principal am facut turism muzical (de exemplu, l-am vazut pe Sting in Bucuresti, Budapesta, Viena si Amsterdam).
In meseria mea de baza am facut tot felul de lucruri frumoase (voi face un post special cu asta), iar acum, pentru ca mi-am dorit asta, lucrez destul de putin si de specializat.
In dragoste, dar si in viata sexuala (atunci cand cele doua nu au coincis), am trait cele mai frumoase momente, iar cele mai deosebite fantezii erotice nu-mi sunt straine. Am cunoscut femei extraordinare care mi-au schimbat viata si mi-au facut-o minunata. Se poate spune ca am avut noroc ... poate, dar eu cred ca e mai mult decat atat.
Provin dintr-o familie care, in prima parte a vietii mele a fost destramata, dar la varsta de sase ani, impreuna cu mama mea, mi-am "ales" un tata nou care mi-a fost si-mi este cel mai bun si cel mai drag din lume. El este chiar mai mult decat mi-as fi dorit sau visat. Aici cred ca am avut chiar mult noroc.
Pot spune ca pana la varsta de 35 de ani nu am facut cate mi-as fi dorit sa fac, dar cred ca as vorbi cu pacat. Este drept ca de fiecare data iti doresti mai mult si ceea ce a trecut tinde sa nu mai conteze.
Cred ca e bine ca, din cand in cand sa mai facem cate un CV si sa reflectam la el. Este posibil sa gasim lucruri interesante pe care le-am facut si care merita toata atentia.

Dupa toate astea, faptul ca voi aparea duminica la ProTv, la emisiunea mea favorita, Apropo TV (detalii aici), ar putea parea un lucru meschin, o miza mica. Va spun ca nu e. Cand ti se indeplineste un vis, oricat de mic ar fi, bucura-te de el cu toata fiinta ta. Numai asa vei stii sa te bucuri cum se cuvine si de lucrurile cu adevarat importante si nu le vei lasa sa treaca neobservate si sa se cuibareasca stingher in CV-ul tau prafuit.

sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Hai la Timisoara Jazz Fest !



Festivalul de Jazz Timişoara
28-30 NOIEMBRIE-SALA ION VIDU TIMIŞOARA

A treia ediţie a Festivalului de Jazz Timişoara , se va desfăşura anul acesta în perioada 28-30noiembrie, la sala Ion Vidu din Timişoara.

Anul acesta vor concerta muzicieni mai tineri, însa în egală măsură ca valoare cu cei mai în vârstă.

Vineri 28 noiembrie

1) Pedro Negrescu Trio
2) Cristi Soleanu - NEW YORK QUARTET (Lucian Ban,John Herbert,Erich McPHERSON)
3) Bobo Stenson Trio(Anders Jormin,Jon Falt)

Sâmbătă 29 noiembrie

1)Misha Alperin (Norvegia)
2)Erlend Krauser Band(Dixi Krauser,Doru Apreotesei,Ştefan Eggert)
3)Avishai Cohen Trio (Mark Guiliana,Shai Maestro)
4)Elevation-SUA (Abraham Burton,Lucian Ban,John Herbert,Nasheet Waits)

Duminică 30 noiembrie

1)Nicholas Simion Band (Ryan Cardiaux,Florian Weber,Martin Gjakonovski,Jonas Burgwinkel)
2)Anouar Brahem-Le Passage du Sahar. (Francois Couturier,Jean Luis Matinier)
3)Eivin Arset Group (Audun Erlien,Erland Dahlen)
4)Puppini Sisters-Anglia

Prezintă Florian Lungu-moşul veşnic tânăr.
Producător.Organizator- Marius Giura, Fundaţia Culturală Jazz Banat

via Feeder

vineri, 14 noiembrie 2008

BiMS @ Tarani


photo by Transpa

mai multe aici

miercuri, 12 noiembrie 2008

Cred ca ...

... oamenii te vad cand tintesti jos, pentru ca ai capul plecat

luni, 10 noiembrie 2008

Cred ca ...


... a vorbi si a scrie corect ar trebui sa fie o preocupare zilnica a fiecaruia, asa cum este, sau ar trebui sa fie, de pilda, spalatul. A vorbi si a scrie corect sunt notiuni elementare de igiena intelectuala. Nu poti emite pretentii de a fi luat in serios, atata vreme cat nu vorbesti si nu scrii corect, pentru ca aceste doua ingrediente sunt de fapt mijloacele prin care iti exprimi gandurile, iar daca ele nu sunt corecte, sunt premize ca si gandurile tale sa fie usor decalibrate.

joi, 6 noiembrie 2008

miercuri, 5 noiembrie 2008

Asa si nu altminteri.

A inceput campania electorala in Romania de ceva timp si fiecare dintre noi este implicat in vreun fel, fie direct, fie emotional, fie prin eforturi suplimentare de a sta departe de politica, acum cand ea iti intra in casa, in casuta postala, iti da de mancare si de citit pe strazi, iti da de gandit (fara sa urmareasca asta) la cat de multa nevoie au ei de tine o data la cativa ani si la cum se poarta dupa.

Asa cum am scris in motto-ul pe care il voi pstra pe durata intregii campanii, eu voi anula votul. Asta pentru ca:
  1. PSD - niciodata! ... spunea cineva;
  2. PD-L este un partid de impostori si de oportunisti, un partid de inculti (surprinzator sa vezi ce calitate umana indoielnica este in acel partid) si nu in ultimul rand un partid condus abuziv de Traian Basescu si sustinandu-l, sustii incalcarea legii. In plus, PD-L vine (si asta se vede) din trunchiul FSN, de unde vinde si PDS, iar PSD - niciodata!
  3. PNL, care este partidul a carui doctrina o sustin, acum nu imi poate oferi decat o alianta amarata cu PSD, iar PSD - niciodata!
  4. Nu vreau sa mai votez impotriva cuiva. De fiecare data am facut-o si recunosc sincer ca nu am avut nici o bucurie. De fiecare data ajungea sa-mi para rau de vot si ma incalzeam cu ideea ca, daca ar fi iesit celalalt, ar fi fost mai rau.
Problema de ordin tehnic, ce ma va impiedica sa anulez acest vot in mod practic, va fi aceea ca in ziua votarii eu voi fi la Timisoara, iar, din cate am inteles, noua lege electorala nu imi da dreptul sa votezi decat daca stau acasa.
Coincidenta stranie care ma urmareste este aceea ca pe data de 10 decembrie 2000, ziua turului doi al alegerilor prezidentiale (mai tineti minte acea zi de doliu a alegerilor democratice in care s-au intalnit ion iliescu si corneliu vadim tudor?), eram plecat din Bucuresti si tot la Timisoara.
Nici atunci nu am putut vota, desi mi-as fi dorit din tot sufletul sa-l votez pe multumitorul minerilor in detrimentul stadioanelor pline de detinuti politic. Motivul a fost unul cat se poate de banal: imi uitasem buletinul la Bucuresti.
Jur ca n-am facut-o special. La vremea respectiva eram atat de speriat incat credeam ca ar putea conta si un vot.
Al meu.
Acum nu mai sunt asa de convins.
Pentru ca votul meu fie nu conteaza atat de mult ca numaratoarea lor, fie cel investit cu el il va folosi drept hartie igienica timp de patru ani fara o luna, cea de la campania electorala urmatoare.
Ca urmare, mai mult ca sigur nu voi vota acum si probabil nu voi mai vota pana in momentul in care sa existe un candidat caruia sa doresc din tot sufletul sa-i dau votul meu, avand incredere ca ar putea face tot ce ii sta in putinta sa ma reprezinte.
Poate nu voi mai vota niciodata.

marți, 28 octombrie 2008

Eu am intrat in campania electorala!

Da si va anunt pe acesta cale ca sustin boicotarea votului.
In cele ce urmeaza va voi prezenta (sper sa aveti rabdare) punctul de vedere al unui confrate muzician, venit via e-mail. Este un mesaj lung si usor disperat, dar extrem de adevarat si pe care il sustin. Mi-as dori sa ai rabdare sa-l citesti, asa ca toarna-ti o cafea si ... lectura inteligenta iti doresc:

I HAVE A DREAM…..


Nu e ABBA , nu e Martin Luther King, nu e decat o dimineata cetoasa si rece intr-un anotimp cald si generos cu razele soarelui. Nu stiu care. Pana o sa reusesc sa-mi misc mainile si picioarele din amorteala, incerc sa-mi aduc aminte ce am visat si ce e realitate.

Incerc sa-mi revin din euforie. Care s-a nascut in urma unei revelatii decembriste.Revolutia. Am trait-o din plin.Se intampla acum 18 ani cand eram la varsta majoratului.La fel ca toti cei din piata palatului, piata universitatii, televiziune sau televizor(!!), am pus punct restrictiilor si am strigat.Nu m-am gandit niciun moment ca pot fi naiv, chiar am crezut in ceea ce s-a intamplat.Am participat din tot sufletul si poate asta m-a aruncat in pragul disperarii la mineriada. Primele semne de intrebare mi le-am pus odata cu spargerea opozitiei in sute de partide, dar asta nu m-a impiedicat sa particip la sustinerea a ceea ce incepuse sa se numeasca anticomunism.La vremea aceea nu puteam sa-mi dau seama prea bine ce inseamna, nu aveam cultura si experienta politica necesara, dar stiam ce presupune:contracararea celor care s-au unit intr-o tagma a innavutitilor sistemului comunist si care prin metode perfide, nepotisme sau interese de grup vor sa puna stapanire pe parghiile ce sunt necesare conducerii unui stat. Banci, comert exterior si interior, companii(in formare prin restructurarea vechiului monopol), imobiliare, terenuri.Si cred ca le-am identificat doar pe cele mai importante.Au urmat mass media si televiziunea.Impreuna cu acestea doua am combatut letargia si nonsanlanta indolenta in care ne afundasera cei 50 de ani. De dictatura.Pana cand mi-am dat seama ca aici se produc schimbari in urma unor interese, necunoscute noua telespectatorilor de rand, si am devenit circumspect. Servilismul desantat fata de cercurile reactionare formate din oameni ce capatau influenta tot mai multa in stat m-a mutat de pe un canal tv pe altul. Presa cumparata de-a lungul vremii o strangeam deja in baloti pentru a face loc unor lucruri mai folositoare. Intentia initiala a fost de a pastra franturi din modul in care ne-am format discernamantul politic si social cu ajutorul evenimentelor petrecute in strada , in campania electorala sau in familie, printre cei cativa intelectuali ce au avut taria de a se implica. Primul sprijin a fost indepartat chiar de la granita, nefiindu-i permisa intrarea pe teritoriul tarii prin tertipuri ce sfidau orice lege din cele ramase neabrogate dupa revolutie. Noroc cu Sarbatorile de Paste.Am strans din dinti si m-am gandit la cutia Pandorei. In care credeam ca voi mai gasi ceva.Prea multa lume se angajase la acest proiect. Circa 15.000 de specialisti.Nu ma socoteam unul dintre ei dar era singura solutie de a nu sta cu mainile in san. Am lipit si afise, am fost in fruntea coloanelor ce cutreierau Bucurestiul in lung si-n lat cu steagul national(gaurit pe galben!), am fost si in comisiile electorale pentru a bara fraudele, nu are rost sa-mi ridic statuie pentru devotamentul si spiritul de sacrificiu(de timp!). Profesorul mi-a trantit capacul pianului peste degete aruncandu-ma intr-un tunel ,de unde nu intrezaream vreo luminita ci dimpotriva, auzeam hohotele de ras amplificate de peretii rigizi, ai celor care odata ajunsi sus s-au dezbracat de blana oii si de caracter. Mi-am impus sa nu ma supar dar n-am reusit. Neastamparul m-a indemnat permanent la combaterea impunerilor absurde.Nu mi-a fost usor dar tocmai asta m-a adus in situatia de a alege intre doua rele.Cu toate ca spiritul de combativitate incepuse sa se clatine serios, conceptia pasivitatii imi crea repulsie. Asa ca oricat de deziluzionat si trist eram, nu m-am putut abtine de a face pact cu dracu pentru a trece puntea. Asta chipurile, impotriva executiilor publice ce ar fi urmat sa se tina pe stadioane si a listelor negre cu intelectuali ,amenintari ce oricum nu si-ar fi gasit sustinatori in zorii noului mileniu. Nici acum nu ma iarta constiinta, dar la momentul respectiv mi s-a parut un gest de-a dreptul patriotic. Facut din pacate intr-un context haotic.Eram la Roma si toti cei de la ambasada panicasera diaspora cu zvonurile aparitiei unei noi dictaturi in cazul in care tribunul castiga.Dupa un sfat ad-hoc cu toti cei care se simteau responsabili, ne-am suit in masini. Drumul prin ceata deasa pana la urnele otravite mi-aducea aminte de intreruperea directului de la piata victoriei cu mazilu pe tanc. Intr-o atmosfera marcata de ironie si talc(inteles!) am dezvirginat speranta. Ce-a urmat n-a fost altceva decat inceputul mascaradei intonata de credulitatea noastra. Oameni ce ar fi trebuit sa curete si sa intretina lumina deasupra crucii detinutilor politici , intr-un gest de penitenta suprema pentru greselile comise asupra acestora de catre membri ai familiei lor, apareau la tv fiind in complicitate cu noul regim si cautau prin orice mijloace oportuniste restaurarea cenzurii si a vechilor obiceiuri tovarasesti..Abuzurile si setea cu care trageau de la “tzeava” nationala cu tot cu nepoti,frati,unchi,gineri si amante, mi-a facut stomacul sa nu mai reactioneze nici la ranetidin(medicament de stomac!). Multi au plecat capul. Altii au plecat . Pur si simplu. Chiar si Congo parea o solutie mai buna decat cele ce se petreceau sub privirile paterne ale cucuvelei. Pentru a doua oara simteam ca ma sufoc. Imi faceam mea culpa pentru faptul ca buletinul imi era plin de stampile de vot pe ultima pagina, iar pe prima trona poza unui tanar ce ,in pofida idealurilor celor ingropati prematur in ’89 ,nu-si putea explica felul in care totul incepuse sa se naruie. Sentimentul de vinovatie crestea proportional cu numarul vilelor si al masinilor de lux ce sfidau-sfideaza majoritatea celor care nu se pricep sa dea tunuri imobiliare sau sa devalizeze banci. Crisparea celor care isi gaseau salvarea in imprumuturi pentru a putea plati facturile, mi s-a transmis si mie, chit ca de bine de rau reusisem sa ma descurc. Lautarii cand nu mai vor sa cante, pun batista pe tzambal. De aici si “linistea” care luase locul talk-show-urilor si a tuturor celor care ar mai fi comentat ceva. Mi se facea parul maciuca numai la gandul ca situatia mi se datora intrucatva si mie, prin faptul ca cei care-si bat joc de banii si viata noastra ,se cred legiferati de biletelul aruncat in urna. Brusc, mi-am dat seama cat de slabi si dezarmati am devenit in fata unei justitii aservite puterii si a marionetelor impuse in posturi cheie. Dreptatea se transformase intr-un fetis. Si noi ne-am transformat. Dar nu ne-am pierdut. Lavoisier. Cu firea !.Se adauga in ghiveciul Conventiei un ardei iute,spalat bine de timp si memorie, si iese un aluat pestrit de culoare galben-portocaliu cu lipici la popor. Pana Dorobantilor de pe vremuri este inlocuita de o suvita rebela pe cap, ce face hazul si reda speranta prin tonul taios si hotarat al carmaciului raspopit. Intre doua rele o alegi pe cea care isi recunoaste trecutul alterat prin declaratia ce-si reclama eternitatea:”Amandoi provenim din acelasi sistem comunist corupt, numai ca eu – fata de tine care stai aici si taci - imi recunosc greseala si incerc sa o corectez printr-o schimbare de mentalitate. Eu mi-am dat seama ca viitorul inseamna altceva. Tu apartii trecutului.” Cam asa imi suna acum vorbele acelea , mai mult sau mai putin redate exact. Un vechi aforism mi-a alinat momentele mai grele din viata. Zice asa : < -Cand casa ti-e in flacari, uiti pana si de cina. – Da:insa te despagubesti, dejunand apoi in cenusa.>. Si chiar asa. De ce n-as mai incerca odata? Ca asa am zis dintotdeauana. Din negurile istoriei noastre am citit cum tradarile si asasinatele se tineau lant,insa de fiecare data aparea un altul care,dezicandu-se de predecesor, lua calul alb intre picioare si ii dadea pinteni pana cadea lat sub povara responsabilitatilor ivite si a obligatiilor fata de clasa conducatoare. Mostenirea grea . Locul cenusii a fost luat de praful starnit cu furie de santierele stradale ce si-au obligat soferii bucuresteni, si-asa isterici la volan, sa faca slalom printre borduri si canale vaduvite de capace. Clauza omului celui mai favorizat s-a confundat cu o cauza. Impotriva unor personaje ce alcatuisera oligarhia. Cuvant desemantizat. La origini era pozitiv. Acum ni s-a oferit dusmanul pe tava, dar nu-l pedepsim pana ce legea nu-si spune ultimul cuvant. Si asta dureaza.In cateva cazuri invinuitul se plictiseste de viciile procedurale si fuge din inchisoare cu toata paza si camerele de supraveghere instalate, alegand tari asa zise de refugiu, de unde da interviuri presei si ameninta cu dezvaluiri. Se mai joaca si ruleta ruseasca cu 322 de gloante din care se scapa, dar cu aura de neinvins sifonata. Se prea poate ca schimbarile climaterice ale planetei precum si subtierea stratului de ozon sa dea de furca savantilor din lumea larga. La noi in tzara, ele au intrat in combinatie cu birurile inventate pe te miri ce, fortand omul din provincie sa se bejeneasca la oras in cautare de solutii materiale ce-i promiteau ca o sa traiasca bine. In sens contrar, cei de la “butoane” puneau mana fara rusine pe terenurile lasate de izbeliste, curatand de copaci si case vechi locul. De aici si pana la marii investitori ce-si fac de cap cu aprobarile pentru un etaj in plus la “modestele” cladiri cu penthouse si piscine suspendate, nu e nicio diferenta. Sunt tentat de multe ori sa cred ca sunt prea exigent. De drept sunt oameni care se imbogatesc si unii care saracesc. Sau capitalismul ar trebui sa fie altfel? 18 ani din viata in noul sistem mi-au fost de ajuns pentru a-mi serba cel de-al doilea majorat. Daca de primul (comunist) mi-a fost foarte usor sa ma lepad in dorinta de mai bine, de asta in care traim nu vom mai scapa fiind precum un computer virusat. Daca nu reusesti sa invingi virusul din calculator cu un program nou, stergi tot. Formatezi. Stergi tot ce se afla in documente :poze, filme, scrieri, si o iei de la capat. Poate chiar cu o varianta de sistem noua. Nu am de ce sa mai intru in polemica cu cineva care inca mai spera in ziua dreptatii pentru ca stiu ca exista naivi incurabili. Sau unelte ale sistemului ticalosit care dau sperante desarte oamenilor in dorinta de a-si pastra pozitiile privilegiate. Nomenclatura. Au reusit, intr-un anume fel spus, sa domine. Au luat pe rand...partide, meetinguri, greve, sindicate, asociatii civice si ligi de tot felul, si le-au pervertit. As zice virusat. Cred ca oamenii nu se imbolnavesc de stres sau de cancer, ci de minciuna si ticalosie, pentru ca este ultima metoda de supravietuire. Atunci cand in jurul tau inselaciunea se ridica la rang de arta. Vad in fiecare zi fetze ingandurate imbracate in culori inchise, ce misuna printre jeep-uri albe si case portocalii. Si am impresia ca asa cum sistemul precedent avea tot interesul de-a nu ne lasa sa gandim,. dandu-ne de lucru 6 din cele 7 zile pe saptamana a cate 8-10 ore pe zi, actualul cauta sa ne umple capul cu griji (facturi mari-salarii mici,datorii la banca, preturi mari la alimente) si probleme false (cine pe cine mai barfeste la tv, dezvaluiri incendiare cu vipuri de mucava, certuri si invinuiri formale intre partide ce colaboreaza de fapt in spatele cortinei). Si toate astea pentru a sugruma din fasa personalitatile adevarate si initiativele lor cu rol benefic pentru o societatate bolnava de scleroza. Cei care-si uita istoria sunt sortiti sa o repete.

Caut sa termin prin a motiva aceste randuri celui care a avut rabdare pana la sfarsit.

Refuz sa mai merg la vot si indemn pe cei care si-au pastrat perceptia treaza sa faca la fel, pentru ca dintre toate drepturile de contestare a faradelegilor puterii, este singurul care ne-a mai ramas nealterat. Sunt convins ca intrebarea retorica va fi : bine ,bine..si cine va conduce atunci? Simplu ! Cu siguranta ramane un segment coleric al societatii, denumit si , care va participa la vot. Statistica confirma faptul ca media de varsta a acestora depaseste 55 de ani iar sanatatea lor sufera la mai multe capitole. De aici un calcul simplu. In cazul in care numai acestia vor fi prezenti la vot, iar din celelalte categorii ale populatiei se vor duce numai interesatii sau cei platiti, procentul nu poate depasi 15-20%. Iar daca cei care castiga alegerile cu un asa procent de prezenta la vot mai au si tupeul de a se legitima in scaunele puterii inseamna ca in Romania, sistemul de guvernare nu are cum sa mai fie denumit democratie. Dupa cum scrie : Democraţia (în traducere literală "conducere de către popor", din grecescul δημοκρατία - demokratia demos, "popor," şi kratos, "conducere") este un regim politic prin voinţa poporului.

Mergand pe principiul votului, unde cei care aduna cele mai multe voturi sunt declarati castigatori ai alegerilor si formeaza noul guvern, trebuie remarcata o discrepanta. Intre hotararea celor 4/5 din cei cu drept de vot –care refuza votul- de a nu indreptati o guvernare ,oricare ar fi ea si formata din cei prezentati de partide, sa ne conduca si cei 1/5 care cauta cu disperare sa-si aduca protejatii in functii de raspundere. Oare principiul majoritatii, pe fond de vointa politica ,nu ar trebui aplicat si populatiei tarii si nu numai voturilor declarate valide? Mai pe scurt, cand majoritatea nu mai iese la vot (iar 4/5 nu cumva este chiar covarsitoare?) prima intrebare este….De ce? Stupid este ca cei care inca vor sa puna ştampila nu au observat ultima marsavie a parlamentului care a votat validarea votului indiferent de procentul care se prezinta la vot. In disperarea de a preintimpina pierderea imunitatilor obtinute cu mita si minciuni electorale, si-au asigurat prin intermediul continuitatea la „ciolan”. Oricum prin micsorarea numarului celor care voteza, si procentele partidelor tind sa se egalizeze la rezultate, ceea ce va da nastere la coalitii monstruoase. Dar aceste situatii nu sunt facute publice. Numai faptul ca in spatele usilor inchise baronii partidelor hotarasc cu premeditare aceste manevre, lovind de nulitate simbolica votul direct, ar trebui sa-i faca pe oameni sa-si dea seama de insuccesul actiunii lor inainte de a se petrece. Pana la urma votul are un dublu sens. Votezi pentru cineva, impotriva altcuiva. Dar cand vezi ca el este deturnat iar cei care profita ajung sa fie chiar cei impotriva carora ai votat…CE ROST MAI ARE?

Pana acum am visat frumos….

Vrei sa se transforme in cosmar?

Radu M.Georgescu


sâmbătă, 25 octombrie 2008

De ce cred ca sunt ateu

Pentru ca eu cred ca nu ar trebui sa aiba nimic in comun credinta cu circul.

In fiecare an, in jurul datei de 26 octombrie, peste zona Mitropoliei se asterne circul. Marele circ al unui popor extrem de inapoiat spiritual, care este in stare sa sfasie caldaramul cu buzele si sa faca sleauri mergand in genunchi de dragul unor moaste "facatoare de minciuni".
Astazi, Piata Unirii arata mai cumplit ca niciodata. Piata Unirii din Bucuresti, oricum nu a aratat bine niciodata.
O droaie de credinciosi, care mai de care mai umili, se imbranceau pios pentru un loc intr-un rand interminabil si, pentru mine, total lipsit de sens, sub privirile "agere" ale jandarmilor ce desfasurasera garduri metalice, mai ceva ca la un concert de metale grele, sau la un meci Steaua - Dinamo. Sunt oameni care vin din toata tara pentru acest eveniment, care ar trebui sa-i faca mai buni. Aceste cozi sunt mai mari de la an la an, si par direct proportionale cu cresterea violentei si intolerantei la nivel national. Acesti "credinciosi" pot fi cu usurinta primii care se injura in autobuz, sau se imbrancesc la diverse cozi. Ei fac parte dintr-o majoritate a unui popor, indeobste cunoscut ca fiind de lenesi si hoti. Cu ce devin ei mai buni dupa orele sau zilele petrecute in frig, de obicei, asteptand sa sarute niste oase facatoare de minuni? Cu nimic, probabil, pentru ca valorile supreme ale acestei spiritualitati balcanice sunt minunile icoanelor sau ale moastelor si norocul adus de 6 numere din 49, mai cu seama, daca sf. apostol Ogica le poate prevesti.

Prefer sa fiu ateu, cata vreme credinta intru Hristos inseamna numai circ, bocete, cantece urate si false cantate de preoti, in mare parte afoni, slujbe interminabile, anoste, lipsite de mesaj si care, pana la urma, nu par a-si atinge scopul, acela de a face oamenii mai buni.
Prefer sa fiu ateu, daca nu ma inchin in fata te miri carei biserici, cateodata chiar luand mana de pe volan sau mutand tigara proaspat aprinsa in mana stanga.
Doresc sa raman ateu, daca slujba de inviere, la care refuz sa mai merg de doi ani, a ajuns ca un concert cu Banica jr. (probabil ca se vor face 4 invieri sa prinda toata lumea)
Prefer sa fiu ateu daca Gigi Becali este credincios.
Precis sunt ateu, cata vreme Ion Iliescu se inchina.

Intr-o tara declarata majoritar ortodoxa, cei mai multi oameni stau prin crasme, se imbata, se cearta, se bat dupa care unii se mai si se omoara. Pentru unii se fac mai multe parastasuri decat s-au facut petreceri aniversare in timpul vietii, iar pentru altii biserica este doar o oprire uzuala, in ziua nuntii, intre primarie si restaurant.
In aceste conditii, in mod evident, o amploare deosebita o ia fenomenul sectelor religioase. Din ce in ce mai multe case de rugaciune, din ce in ce mai multi misionari. Este ingrijorator pe de o parte, dar foarte explicabil.
Acestea propun o imagine mult mai salubra, decenta si cat de cat ancorata in prezent. Cel putin asa se vede din afara.
Diferentele de imagine sunt evidente si covarsitor in favoarea sectelor religioase, din pacate. Biserica Ortodoxa Romana este poate cea mai anacronica institutie, ai caror adepti se rarefiaza atat calitativ cat si cantitativ, pentru ca omul de rand, ce simte nevoia unei forme institutionalizate de credinta, este din ce in ce mai atras de misionarii sectelor, iar cei putini ce au cu adevarat credinta in ei, vor prefera introvertirea laturii mistice.
Cred ca Biserica Ortodoxa va pierde teren zilnic, daca nu se va intampla o "minune" aducatoare de primenire.

Prefer sa raman ateu in acceptiunea generala, ramanand fidel, dar si practicant al ideii ca religia este un alt fel de doctrina politica, iar credinta este si trebuie sa ramana o conduita intima a individului, cu cat mai intima, cu atat mai profunda.



Azi, in Piata Unirii mirosea a busuioc si era plin de flori.

joi, 23 octombrie 2008

Ce blog-er sunt eu?

Vreau, in primul rand sa va spun ca nu sunt blog-er, decat in masura in care aceasta denumire se opreste strict la calitatea de detinator de blog(uri).
Cred totusi ca a fi blog-er inseamna ceva mai mult.
Deunazi, am fost criticat ca mi-am neglijat blogul mai bine de o saptamana si am fost ironizat cu: "ce blog-er esti tu?"
Da, l-am neglijat. Intr-o saptamana in care nu am deschis televizorul, ziarul si nici un site de stiri, in care tot ce mi s-a intamplat a fost atat de personal, incat nu-i gasesc loc intr-un spatiu public, in aceasta saptamana nu am avut ce si despe ce sa scriu. In aceasta saptamana am trait. Normal. Prin urmare, n-am avut de ce sa scriu nimic.
Oare asta nu ma descalifica de la statutul real de blog-er? Oare nu ocup eu abuziv si imoral un spatiu public? Oare voi toti care ati trecut pe la mine saptamana asta, in speranta ca poate am mai pus ceva nou, sunteti dezamagiti?
Poate.
Poate ar trebui sa ma gandesc la voi in termeni de audienta? Poate ar trebui sa ma gandesc ca ar fi bine sa mai scriu ca sa .... dar chiar asa ..... de ce scriu? De ce tocmai eu?
Nu, eu nu sunt un blog-er, pentru ca scriu din placere atunci cand am chef. Incerc sa nu invadez spatiul public cu nimicuri personale si incerc sa nu ocup timpul oamenilor cu povestiri de jurnal. Incerc sa nu scriu mai mult decat citesc, desi cateodata am senzatia ca o fac si ... devine periculos.
Sunt extrem de fericit ca veniti pe aici destul de des si destul de multi, dar asta se intampla pentru ca nu am postat prea multe "gratuitati" si voi incerca sa respect asta.
Citatul lui Peter O'Toole, citat care mi se pare cum nu se poate mai potrivit pentru felul meu de a vedea lucrurile, este extrem de aplicabil si in situatia asta. Da este extraordinar sa nu faci nimic extraordinar. Si sa nu trebuiasca sa scrii despre asta .... este chiar extraordinar.

marți, 14 octombrie 2008

Cu Sorin Nainer pe Calea Victoriei ... plecarea de la Carturesti





Libraria Carturesti gazduieste deasupra rafturilor, pana pe 26 octombrie, prima expozitie personala a lui Sorin Nainer. Nu ratati.
... In curand si pe HotCity

duminică, 12 octombrie 2008

Sunt tare frate!

"Sunt tare si mi-am tunat papucu' ... sa moare lumea ... io-te-l-ai! I-am pus fare da Golf si eleron, ca stii ca la viteze d'alea da peste 300 chilometri pa ora, te ridica ... stii? Si i-am pus d'asta sa am stabilitate"
Cred ca asta mi-ar spune daca l-as intreba pe proprietar cu cat o da? Dar eu, din fericire nu cumpar masini. Ii doresc succes, daca o vinde, dar nu cred ca o va vinde ca e prea misto ... nu?




joi, 9 octombrie 2008

De ce cred ca sunt misogin

Plec intr-o zi de acasa intr-o graba greu de descris in cuvinte. De fiecare data am de inchis trei usi, iar pentru asta folosesc patru chei. Acestea patru, impreuna cu cheia de la cutia de scrisori, cea de la lantul de bicicleta, cea de la sala de repetitie si cea de la poarta de la sala de repetitie alcatuiesc ciorchinele pe care il car zilnic dupa mine si pe care acum cu greu il mai gaseam in viteza aia nebuna prin dezastrul din camera.
Era ora 16.30, la ora 16.30 aveam o sedinta importanta prin zona Garii de Nord si, pentru acest motiv, m-am hotarat sa-mi incalec bicicleta, nadajduind ca va razbi traficului infernal si va limita proportiile intarzierii. Cobor.
Afara, o intreaga simfonie a traficului ma asteapta sa ma "bucure" cu disonantele ei halucinante. Motoare care torc asemeni unor tremolo-uri interminabile de contrabasi, avand scapari de expresie individuale, haotice, tin parca o pedala sumbra claxoanelor aleatorii, ce mi se arata ca niste alamuri fara sens, ce sfideaza irevocabil, atat bagheta firava a unui dirijor inexistent, dar mai cu seama auditoriul intamplator.
Incerc sa ma strecor prin fum si zgomot, ajungand la o intersectie blocata. Dau sa trec printre masinile blocate si fac stanga prin fata uneia care incetinea sa se aseze in coloana interminabila, cand, de o data, un tignal asurzitor vine din spatele radiatorului acelei masini care statea deja pe loc.
Un claxon inversunat cum nu am mai auzit de mult. Am oprit si m-am intors vanat de suparare si sperietura, cand, spre stupoarea mea, constat ca la volan nu era un cocalar abject, cu un X5, cu numar de .... (a se completa spatiul liber cu indicativul judetului "favorit"), ci o doamna, aparent respectabila, bine ascunsa intre doua varste si cu o ura in ochi demna de un lider de galerie (de fotbal sau subterana. La alegere). Stimata doamna, pastrand geamul lateral inchis, se napustea cu botul in el, asemeni unui doberman uitat in parcare la Mall, probabil injurandu-ma de mama focului pentru ca am indraznit sa exist ca biciclist in aria ei de comprehensibilitate.
M-am dat jos de pe bicicleta si m-am indreptat usor spre ea, injurand-o si eu, asa cum n-am injurat niciodata o femeie si refuland violenta prin toti porii. Imi venea sa o scot prin parbriz si sa ii pun dintii pe bordura (a se urmari scena similara din American History X), dar .... la ce bun sa faci asa ceva? Dar ea de ce face asa ceva? Dar toti participantii la trafic de ce emana atata violenta? Oare acea interminabila simfonie a disonantelor si a zgomotelor sa ne faca atat de rau?
Gratuitatea si lipsa de sens, pe de o parte si furia, pe de cealalta, cu care a claxonat acea femeie, mi s-au parut iesite din comun si absolut ingrijoratoare.
Nu stiu daca s-a facut un studiu serios, dar cred cu tarie ca cele mai dese actiuni pe care le fac femeile la volan sunt uitatul in oglinda (pentru aranjarea fardului, desigur) si claxonatul.
Pedaland in continuare, mi-a trecut prin cap ca ar fi frumos, dar mai ales sanatos, daca intr-un viitor cod rutier ar interzice claxonatul pentru femei. Dupa care m-am gandit ca sunt cam misogin si am abandonat ideea.
Astazi cred ca sunt misogin si de aceea ma "tratez" (sau poate m-au ajuns niste blesteme ale unei soferite) scriind si la Hotcity, care este un site de cultura urbana feminina. Va astept acolo sa vorbim despre muzica si fluturi in stomac. Cand ajungeti, sa nu spuneti nimanui ca sunt misogin.

sâmbătă, 4 octombrie 2008

La vernisaj, birjar!

joi, 2 octombrie 2008

Fotbal si bere - combinatia perfecta?

Marti seara, bodega, barbati zgomotosi, proiector, meci, Steaua, Fiorentina, fum si bere. Multa bere si si mai mult fum.
Ma asez la masa rezervata din timp, dupa ce in prealabil salut tot ce aveam de salutat. Pe drum acostez o bere pe care o invit sa-mi tina companie un timp.
Prin fum si discutii aprinse, arbitrul reuseste sa fluiere inceputul partidei. Usor usor, toate comentariile tintesc ecranul ala mare si il injura din cand in cand.
In plina desfasurare a atacului stelist, ceva din dreapta imi atrage puternic privirea. Nu, nu e Banel Nicolita. Mai in dreapta. Nu, nici tusierul de pe marginea terenului, nici publicul ... mai in dreapta, langa ecran, in colt la masa aia.
Nu rezist si arunc o privire, cu riscul de a rata o deposedare a lui Radoi.
Sunt cutremurat de ce vad. Este pentru prima data cand ceva imi rapeste atat de virulent atentia de la un meci.
Atata delicatete, atata erotism in jocul cu fumul de tigara, in mangaieri discrete dar atat de frumoase. Si ochii aceia ... ca barbat nu pot sa nu recunosc ca mi-as dori ca asemenea privire sa-mi fie adresata. Nici o sansa. Lumea lor era doar a lor. Se priveau in ochi, se mangaiau radeau discret, sorbeau din vinul rosu si erau departe de noi toti. Un colt de paradis in acel colt al camerei inundate de ocari si fum. Mult fum. Si fumul lor, cu care se jucau atat de frumos ...
Am tras cu ochiul mai tot meciul, de fapt nu prea am vazut mare lucru din el, pentru ca atata dragoste vezi foarte rar si e bine sa te incarci daca poti cu lucruri frumoase. Privind, parca nu mai auzeam nimic altceva decat respiratiile lor usor anticipate. Un tunel de liniste si armonie se deschidea catre coltul acela al camerei. Senzatiile au fost teribile. Discrepanta cu lumea exterioara lor facea sentimentele mult mai puternice si senzatiile mai intense. Au mai cerut o cafea si nota. S-au ridicat discret si au plecat. Erau atat de frumoase!...

Am inteles de la amicul meu ca meciul s-a terminat 0-0. Asta nu e rau, nu?

luni, 29 septembrie 2008

Postul cu nr. 100

... da, dar nu sarbatorim, pentru ca avem treaba

Vreau sa va recomand tuturor un articol, din care am extras (in stilul atat de drag mass-mediei romanesti) urmatorea idee:

<... Geloase pe tot mai răspîndita şi practicata putere a artei, mass-media incită la ură de artă. ...>

Cred ca ...

... asa cum in Univers este (din constructie) frig si intuneric, iar pentru a fi caldura si lumina este necesar sa arda niste stele, tot asa oamenilor, pentru a nu mai fi slabi, lenesi, hoti si prosti, le sunt necesare niste "lanterne" pe care, ulterior, le vor calca in picioare fara jena.

sâmbătă, 27 septembrie 2008

Cat de jos ridicam stacheta?

Zilele acestea am redeschis televizorul dupa mult timp in plin scandal ICR versus poporul roman si mi-am amintit gluma aceea veche a lui Mircea Crisan: "... si toti strigau ... cat de jos?..."
La fel ma intreb acum, cat de jos putem merge?
De dragul alegerilor, in numele celor multi (votanti spera ei), politicienii se fac de ras continuu. Asa se explica si iesirea pe post a lui Adrian Paunescu, care poate fi suspectat de orice, numai de prostie nu, facandu-se de ras, "in numele legii", evaluand arta dupa un nou criteriu: corespunde sau nu legii ICR. Este incredibil ca un poet (nu discutam acum valoarea acestuia) sa aiba o asemenea abordare (in mod evident stanjenitoare si pentru el catre finalul emisiunii), in direct, la o emisiune ce se adreseaza cozilor de lopata din aceasta tara si care isi permite sa judece public niste lucrari ce depasesc puterea de intelegere a telespectatorului model.
De dragul audientei si tot in numele celor multi, o televiziune isi permite sa se compromita intr-atat incat sa deraieze evident un subiect pe tarlaua scandalului, avand ca motto ideea tabloidica, conform careia daca un scandal nu exista, el trebuie creat si intretinut pana la urmatorul. Prezenta deloc fermecatoare a Andreei Cretulescu in grila de programe Realitatea TV nu este decat o dovada a lipsei de scrupule in atingerea audientei.
Stateam si ma uitam siderat la o serie de lucrari, in discutie fiind nu valoarea artistica ci natura pornografica a demersului.

Ce s-a desprins din aceasta emisiune?

Ca Andreea Cretulescu si Realitatea TV a gasit "vinovatul" (ICR) inaintea "judecatii", drept pentru care acesta trebuie in mod evident creionat intr-o lumina nefasta.

Ca Adrian Paunescu este aparatorul de neclintit al legii, trecand in barca lipsei de logica de cele mai multe ori. Aici stau si ma intreb ce o fi in sufletul unui om inteligent cand se aude spunand atatea tampenii in direct, numai de dragul uninominalului.

Ca Realitatea TV, cuprinsa de o pudoare nemarginita, a blurat organele nedorite de senator a fi subventionate din sudoarea fruntii poporului astuia de puturosi lasand sa se observe franturi din tablouri, prezentate intr-un medalion si accelerate ca intr-un powerpoint obosit sa alerge la cei zece prieteni carora trebuie sa-l trimiti dupa ce te-ai emotionat nevoie mare. Intrebarea care se pune este, in cazul in care Andreea Cretulescu ar ajunge, dintr-o regretabila eroare, la Florenta si ar trebui sa transmita de langa statuia lui Michelangelo reprezentandu-l pe David .... Realitatea ar blura si acel foarte celebru penis sau ... ar lasa-o pe Andreea sa se oripileze vazandu-l?

Ca Mircea Mihaes este un om ponderat si indulgent (nu raspunde la obrazniciile prezentatoarei), dar ca orice om de bun simt este imediat pus la zid de forta nestavilita a tupeului si a prostiei agresive.

Ca Dan Popescu a venit sa vorbeasca latina gainilor si, adaugand un strop de lamaie, a obtinut reteta sigura de antipatie profunda a telespectatorului furibund, care s-a grabit sa sms-uiasca niste sentimente de profunda sustinere a identitatii si culturii nationale, telespectator pentru care tabloul cel mai iubit este si va ramane "Fata in iarba".

Ca, in spiritul electoral ce ne anima finalul de an, parlamentul a si emanat o comisie de "specialisti", toti unul si unul, care sa judece caracterul pornografic si nereprezentativ pentru cultura Romana al demersului artistului al carui nume .... nu s-a pronuntat in emisiune, pentru ca ...., nu-i asa? nu ne pierdem in amanunte! Si iata-ne judecata arta ca pe vremuri, la comisiile de cenzura. Prin evul mediu, artistii sau savantii erau arsi pe rug. Daca nu am fi in uniunea europeana .... nu stiu ce s-ar face artistii astia, ca pe savantii acceleratori de protoni, senatorul Marinescu - Bideu inca ii asteapta cu chibritul aprins.

Ca, asa cum spunea si dl Mihaes, mass-media nu este interesata de fapt de proiectele ICR care sunt de ordinul miilor pe an, ci de scandaluri create din lipsa de intelegere atat a rolului ICR, cat si a artei in general.

Ca televiziunile si presa in general se adreseaza omului de rand pe care il vrea prost (ca in cantecul Sarmalelor Reci) si interactiv.
De ce? Simplu omul sta la televizor - publicitatea merge - politica merge - afacerile merg - noi cu drag privim.

Personal ma intreb: Cat de jos poti merge ca si televiziune? La fel de jos ca un politician? Poate si mai jos ca sa-i prinzi caderea in direct?

sâmbătă, 20 septembrie 2008

De ce cred ca sunt rasist


Pot spune ca am avut o lasagna destul de buna.
Platesc si plec spre casa adancit in "cum sa fac sa ..", "cand s-o rezolva aia ..", "ce-ar fi daca .." si multe din astea.
Fac dreapta pe Iancu Cavaler de Flondor si, in iuresul pasilor ingandurati, dau cu nasul (bine ca doar la figurat) de munti de boarfe (caci mobila sau haine mi-e foarte greu se le zic) aranjate cat de cat pe trotuar, organizate sub forma de "camere de zi", "bucatarii", "dormitoare" (bineinteles nu bai) si acoperite cu folii de plastic prinse pe uluci de gard. Scena era pe cat de insalubra si infioratoare, pe atat de hilara, intru cat "locatarii" stateau fiecare pe prispa lui si vorbeau, sau mai degraba urlau unii la altii, de pe cele doua trotuare.
Ca nu au blocat ei straduta este lesne de intuit, cata vreme stim ca pe acolo trc niste troleibuze cu care nu e bine sa glumesti in nici un fel, dar ce sa se fi intamplat?
Casa (ii spun totusi casa, desi, daca as fi buldozerist si ar trebui s-o pun la pamant, as cere spor dublu de toxicitate) in care locuiau pana acum si in care au tras niste nunti de pomina lunile trecute, era goala, iar prin goala va rog sa intelegeti ca nu mai avea nici ferestre nici usi.
Imi imaginez ca cineva a revendicat si a castigat acea fosta cladire si, date fiind amplasamentul si starea, le va demola sa faca un atat de necesar bloc de birouri.
Intre timp am trecut printre ei, iar sentimentul de compasiune mi-a fost indepartat brusc de o palma a memoriei ce mi-a reamintit salba de scandaluri, nunti, botezuri, cumetrii si curvasaraie ce aveau ca epicentru acea curte. Ma bucur sincer ca pleaca de acolo si sper ca circul de pe strada sa inceteze curand. Intotdeauna mi-am dorit sa nu-i mai vad pe tiganii astia in mijlocul Bucurestiului. Poate de aici incolo nu voi mai fi incordat cand voi trece pe la miezul noptii pe acea strada si nu ma voi uita aiurea, doar sa nu intalnesc o privire imbecila care sa ma intrebe daca sunt smecher. Nu sunt smecher, sunt rasist specializat in tigani.
Da, evident ca ma bucur si sper sa vad cat mai des aceste evacuari.
Toti spunem si ne dorim ca centrul sa se curete odata de sobolanii astia. Lucrurile merg in directia buna, dar destul de lent. Trebuie sa avem rabdare, iar cand ne apuca mila, sa ne aducem aminte de zilele lor bune si sa mai privim o data starea in care au ajuns cladirile pe care le-au ocupat abuziv atatia ani.

PS: Am vrut sa fac poze, dar mi-a fost frica.

duminică, 14 septembrie 2008

Ssssst! ... Dumnezeu se odihneste ...

Oamenii dintotdeauna au cochetat cu joaca de-a Dumnezeu, fie ca au vrut, fie ca asa a fost sa fie, pentru ca o neliniste creatoare zace latenta in fiecare suflet.
Actorii, acesti admirabili creatori de personaj, sunt cei mai buni interpreti ai lui Dumnezeu. Poate lor ar fi mai bine sa ne spovedim, iar ei, cu harul lor nemarginit sa ne binecuvanteze.
Cand un artist prin forta sa reuseste sa se apropie de Creator, nu poti sa nu te inchini si sa-i multumesti acestuia pentru minunea la care esti partas.
Dar Stefan Iordache pare sa fi fost mai mult de atat. Stefan Iordache a fost chiar Dumnezeu.
Cand Dumnezeu se hotaraste sa devina pentru un timp pamantean, el nu poate fi decat cel mai iubit dintre acestia.
Stefan Iordache a plecat pentru ca Dumnezeu s-a hotarat sa se intoarca la ale lui treburi. Pentru Stefan Iordache nu este valabila uzuala "Dumnezeu sa-l odihneasca!"
Stefan Iordache se odihneste.

sâmbătă, 13 septembrie 2008

O dimineata ... doua dimineti

Decorul matinal, tipic unei zile de sambata, ma surprindea putin. Parca, desi era plin de masini, care isi incepusera forfota (Oamenii astia n-or avea somn? E ora opt!), nu era atat zgomot si parca nici praf. Praful asta ... E asa de mult praf in Bucuresti ca, intr-o zi n-o sa mai putem deschide ochii. Dar acum venea un aer proaspat de vara in putere, vara ce nu se da batuta cu una cu doua in lupta ei eterna cu eleganta toamna.
Soarele secera parca turnul Foisorului de Foc, reflectandu-se in geamurile acestuia si suparand soferii care, stand la semafor, nu stiau care cum sa-si mai aseze aparatorile in fata ochilor.

Am zabovit putin in fata casei, uitandu-ma la privelistea oferita de piata asta agitata. Din telefonul meu, ce odihnea pe stalpul din beton al portii, rasuna vocea minunata a Veronikai Harcsa ...

La rotiseria de langa mine activitatea este neintrerupta de mai bine de trei ani. Oamenii astia nu au avut inchis nici o seunda de cand au pornit afacerea. Au trecut sarbatori, revelioane, santiere de renovare, gripe aviare ... sunt infailibili.

- Buna dimineata vecine! Mi se adreseaza unul din baieti, udand trotuarul cu furtunul. Asa devreme te-ai trezit sau acum ai venit acasa? Dar ce s-a intamplat? Plangi? .... Aoleu, te-a parasit iubita?
- Din contra, as spune, nu m-a parasit nimeni, nu s-a intamplat nimic, dar ma uitam la porumbeii aia de pe antena din varful Foisorului, ii vezi? Si ascultam muzica asta frumoasa ... si lumina asta de dimineata ... Sunt foarte fericit ... Nu crezi ca ar fi un motiv suficient sa te emotionezi si sa iti dea lacrimile?
- Vecine, mie-mi dau lacrimile de la fumul asta de la masinile astea, de la praf ... nu de la porumbei, pai ce-a facut, a dat cu lacrimogene ca pe Dinamo ca sa imi dea lacrimile? Si, in afara de asta eu n-am timp sa ma uit dupa porumbei, cum ar fi sa ma gaseasca sefu udand trotuarul cu ochii la porumbei? Ha ha ha, pai nu m-ar pune in patru labe sa-l frec cu periuta de dinti .... "Na, porumbei iti trebuie tie ....!"
- Uite, aia cred ca e porumbita, vezi, aia care a zburat incolo, iar ala ... da, ala e porumbelul, uite cum s-a dus dupa ea acolo pe casa aia ... Hai mai omule ca e perfect. E un moment ... parca deschizi ochii intr-o alta lume ... te incarci cu frumusete ... si lumina asta ...
- Vecine, da-te asa un pic sa descarce si baiatu' puii aia! Merci.

vineri, 12 septembrie 2008

Bine am venit

.... cu totii pe acest blog. Bine v-am gasit, pe aici, pe la concerte, pe forumuri si pe oriunde va place sa cunoasteti lucruri noi, muzici noi, oameni noi ... si, de ce nu ... pe noi. Azi deschidem acest blog ... (fugi acolo pentru continuare)

vineri, 5 septembrie 2008

sâmbătă, 30 august 2008

Leucocyte ESTe printre noi

LEUCOCYTE


Iata un video de pe ultimul (se poate spune si "cel mai recent", dar stim ca este ultimul) album Esbjorn Svensson Trio, intitulat Leucocyte.

Cautati-l! Merita! Reprezinta, culmea, un inceput nou, o noua orientare muzicala a grupului. Ultima ...

luni, 25 august 2008

Sziget festival -- mai la rece

Stiu ca am intarziat un pic, dar poate ca e mai bine asa, putem (pot) judeca mai limpede cele petrecute acolo, asa ca ... sa dam drumul la aerul conitionat si .... Sziasztok!!!

Trebuie sa spun din capul locului ca, pentru prima data (e drept si in urma unor discutii aprinse cu prietenul meu ... un pic mai in varsta:) m-am simtit usor "peste" media de varsta a publicului sosit acolo cu treburi in ale distractiei, medie care si ea, saraca, scade vertiginos de la an la an ... asta ar fi alt subiect, dar nu ma pasioneaza foarte tare.

As remarca, in ciuda tuturor statisticilor gazdelor, ca nu a fost atat de multa lume, cum ma asteptam, ba chiar mai putina ca in 2006 (ultimul Sziget la care fusesem). Cu toate acestea, nu ar putea trece neobservata cresterea comunitatilor franceza si italiana, in detrimentul celei germane, ca sa dam doar un exemplu.

Pe plan organizatoric as remarca foarte multe negative si unul pozitiv. Incepand optimist, as mentiona paharul de bere Arany Aszok ce anul acesta a crescut la 0,6 l. Dintre porcarii, as aminti doar: Internet free, dar fara genti sau borsete - gazduirea lor = 200 ft; lipsa sponsorilor - atat Durex, cat si alte companii au cam disparut din asocierea cu Sziget, iar asta a condus, printre altele la lipsa prezervativelor free, a posibilitatii achizitionaii de cartele de telefonie mobila locala si a multor jocuri si evenimente, odinioara organizate de acestea; piscina inchisa;

Scopul vizitei mele la Sziget este, in fiecare an, unul legat de latura muzicala a festivalului, iar anul acesta nu as putea spune ca am fost fericit, dar nici pe departe dezamagit. A fost un festival cu o curgere cel putin bizara, cu probleme mari de sunet la scena mare si la scena de jazz (o premiera nefericita, scena mare fiind considerata de mine si de multi altii un reper in ceea ce priveste calitatea sunetului). Intreruperi repetate ale vocii lui Bruce Dickinson, microfonii la Jamiroquai si un sunet cu un volum extrem de redus la Serj Tankian ... parca nu suna prea ademenitor, nu?
Trebuie sa spun din capul locului ca, in mod deliberat nu am mers la concertele Sex Pistols si REM, asa ca iubitorii genului nu vor putea regasi aici nici un fel de pareri, relatari, opinii sau mai stiu eu ce, legate de aceste trupe. Am fost la altele, destul de mari, in opinia mea, cum ar fi Iron Maiden (ce bine ca i-am vazut la Bucuresti!!!!) si Jamiroquai, care au dezamagit putin (mai mult), neincluzand in repertoriu piese ca Too Young to Die, Virtual Insanity, Space Cowboy sau Blow Your Mind, dar, in ciuda problemelor tehnice, s-au prezentat la un nivel foarte inalt, asa cum era si de asteptat.
Am avut parte si de multe concerte foarte bune, chiar excelente, cum ar fi Roisin Murphy, New York Ska-Jazz Ensemble, Maceo Parker, Parov Stelar and Band, Kraak and Smaak.
Trebuie, insa, sa va spun de cateva nume ale muzicii unguresti, care, pentru mine au fost cele mai bune momente ale acestui festival:

Erik Sumo Band
:



Harcsa Veronika Quartet:





Kiss Erzsi:



PASO:



Dincolo de toate acestea, pot spune ca m-am simtit foarte bine, m-am spalat cu apa rece, dar am baut si bere rece, a fost foarte cald, dar m-am incalzit mai tare dansand de pe la pranz pana dimineata, a fost foarte obositor, dar nici nu am indraznit sa dorm vreo secunda de intuneric.

Una peste alta este un festival mare si frumos, pe care, in mod normal, trebuie sa-l vezi ... macar o data.

duminică, 10 august 2008

Concediu de odihna?

Poate, dar cu siguranta o odihna a spiritului si a psihicului, caci oasele, muschii, urechile, ficatul si cate si mai cate organe ale mele vor intra in cea mai grea saptamana a anului, Saptamana Mare, din punctul meu de vedere ... Saptamana Sziget Festival.

Voi merge acolo pentru a 6 (sau a 7?) oara si o fac cu cea mai a dracului dorinta ... ar mai fi 4 ore si ceva pana pleaca trenul, dar nu ma pot abtine sa nu las cateva idei pentru cei care nu ajung anul asta acolo.

Tuturor celor care ma intreaba (m-au intrebat) de o mie de ori cine cant si cat e biletul si cum sa faca si .... pana la urma nu vor ajunge, le transmit ca eu inca ii astept acolo si ca e pacat, atunci cand vrei cu adevarat sa participi la un asemenea eveniment, sa te opreasca maruntisuri ...

Ma astept sa fie foarte multa lume, sa fie mai bine organizat, sa fie vremea buna, Iron Maiden sa ma loveasca si mai tare, sa plang de bucurie dansand pe Blow Your Mind sau Too Young To Die, sa imi confirme Roisin, Kraak and Smack, Eric Sumo, Anima Sound System, The Killers, sa exalt de bucurie la groove-ul lui Maceo Parker si, mai ales, ma astept sa vad lucruri noi despre care sa nu contenesc sa va povestesc voua, celor care ma veti lasa sa va astept in zadar acolo.

Sa ne auzim cu bine dupa 20 august si .... distractie placuta ... mie

Ciao Bucuresti .... Srcream for Budapeeeeeest!!!!

miercuri, 6 august 2008

Cred ca ...



... desi oamenii din toate timpurile au facut eforturi teribile pentru a scoate frumusetea din pietre, ei uita de cea mai frumoasa comoara - sufletul, adesea impietrit de un instinct de conservare emotionala prost inteles.

marți, 5 august 2008

Scream for Iron Maiden !!!

Nu am cuvinte sa descriu bucuria pe care am trait-o aseara, cand, dupa o asteptare de 23 de ani, am auzit o trupa ce mi-a umplut sufletul prin tot ceea ce au facut acolo pe scena.
N-ar fi multe de povestit, pentru ca toti cei interesati au fost acolo si pentru faptul ca a fost atat de bine incat ... asa cum spuneau si ei ... Heaven can wait for another time!

luni, 4 august 2008

Prea devreme pentru Romania, prea tarziu pentru Massive Attack

Nu puteam crede ca aceasta trupa va veni vreodata in Romania, iar in urma cu aproape o luna, chiar ii spuneam unui prieten ca: "N-are cum sa fie adevarat" zvonul cu Massive Attack la Bucuresti.
Cand spuneam ca n-are cum, ma gandeam la cateva repere, cum ar fi:
  • mai erau aprox 30 zile si nu se anuntase nimic oficial, iar timpul mi se parea absolut insuficient pentru promovarea evenimentului;
  • nu parea sa existe un orizont de asteptare pentru aceasta trupa;
  • nu intelegeam cum o trupa atat de mare ar accepta un concert "tras pe genunchi".
Istoria cea nemiloasa m-a contrazis inca o data (ba chiar de trei ori), demontandu-mi indubitabil toate cele trei temeri enuntate, dar relevandu-mi altele mult mai triste:
  • in Romania nu se poate face un sunet competent pentru o muzica ce nu este rock, toti sunetistii din aceasta tara fiind, cu precadere, niste rockeri ratati cu ifose de "ingineri de sunet";
  • Massive Attack si-a coborat uluitor stacheta exigentelor tehnice si artistice fata de concertul pe care l-am vazut la Budapesta in 2003.
Marea parere de rau survine, nu atat prestatiei lor, intesata de piese noi, mai putin cunoscute si nici faptului ca nu au cantat piesa mea favorita, ci ideii ca ar putea fi imposibil sa vedem in conditii normale de sunet, la Bucuresti, trupe ca Pink Floyd sau U2.
In final, Karmacoma a fost perfecta, dar inca ma mai gandesc daca ar fi fost cativa ani mai devreme ... sau daca nu am fi avut un sunet cu parfum de masina de cusut ...

Si daca tot vorbeam de o piesa favorita, asta fiind blogul meu, imi voi permite ... :)

joi, 31 iulie 2008

Si .... iata: Butterflies in many pictures (FelSziget 2008)

prin amabilitatea realizatorului lor Paul Pop, iata cateva poze frumoase de la FelSziget:





marți, 29 iulie 2008

Iata ce mai ... canta lumea

asta asa ca e cald afara si poate n-aveti chef de munca ...



sâmbătă, 26 iulie 2008

Butterflies live on internet

Inainte de a pleca spre Tg. Mures, am zabovit o leaca pe site-ul Peninsula unde, am constatat ca exista un live stream prin care vom fi live si pe internet, asa ca nu ezitati dragilor si intrati aici dupa ora 00.30 si ne veti urmari live.
Merge destul de bine ;)

duminică, 20 iulie 2008

Fara cuvinte ... dar cu ele

Ingrijitorii budelor de pe A2 (a Soarelui, cum le place lor sa spuna) ne imbie:



Pe asta am gasit-o in Cismigiu si mi se pare buna:

joi, 17 iulie 2008

Butterflies in My .... Felsziget



Asa dupa cum rezulta (oarecum) din titlu, Butterflies in My Stomach vor fi pe scena Zakuska in data de 26 iulie de la ora (aproximativ, evident) 00:30

Iata ce se scrie pe site-ul oficial Felsziget:

" (...) Ultima noapte … eh, pentru ultima noapte am mai păstrat un as în mânecă, să aveţi o amintire cât se poate de proaspătă de povestit acasă. Vorbim de acid jazz, vorbim de Butterflies In My Stomach. Ei au reuşit ca în 2006 să ajungă pe locul III într-un concurs al Sony şi Billboard, la care au participat 9.000 (nu, nu am greşit zerourile) de melodii din 90 de ţări. Şi nu uitaţi! Zakuska nu mai e cort, e scenă în toată regula! La loc răcoros pe malul Mureşului…îl găsiţi după acordurile trupelor de mai sus şi mulţimea de oameni care are un singur lucru întipărit pe faţă: buna dispoziţie ... "

Mai multe detalii: aici

vineri, 11 iulie 2008

Fluturii au zburat la Carturesti

"Maca a purtat aseara frunze de ceai pe rochie Very Happy

concertul s-a vrut discutie cu muzica si povesti numai ca noi eram prea hipnotizati doar de muzica ca sa intrebam intre doua piese: "Meghi...sau Bujor...care e culoarea ta preferata?"...in plus, atatatea dintre povestile fluturilor decurg atat de clar din muzica, incat le stiam Smile

ceea ce a fost interesant si merituos de vazut a fost succesiunea, in concert si sub ochii nostri, a tuturor starilor din viata reala, din viata unei trupe:
de la "mai...tu vorbesti cam mult" " da, bine...tu cam deloc. ia zi si tu ceva!" la "hai sa cantam odata", la pauze si inceputuri de contraziceri zambitoare, iar la final muzica...muzica ce acopera tot si-i intelegere iar in Paradis si 6 oameni se misca si functioneaza ca unul singur.

fain fu... " (a spus Blue pe forumul Urma)






poze realizate de Cristian Nastase. Mai multe gasiti pe blogul lui

iata si o relatare de la fata locului via Metropotam:

Butterflies in My Stomach: Acid Jazz si voie buna



Aseara a fost galagie mare in Carturesti: Trupa Butterflies in My Stomach ne-a tinut in priza timp de ora pe ritumuri de acid jazz (o combinatie de funk,electro,trip-hop si chill), in ciuda caldurii si a salii care devenise neincapatoare pentru curiosii atrasi de muzica precum fluturii de lumina.

Desi proiectul isi propunea si o discutie, publicul a fost cam timid in a pune intrebari in ciuda tuturor incercarilor frumoasei soliste Maca si a guralivului Bujor de la chitara bas.

Maca ne-a povestit ca i-a venit ideea pentru numele trupei in timp ce scria versurile unui cantec in care se intreba de ce iubirea este asociata cu clisee - vinul rosu, trandafirii, lumanarile - care pentru ea nu au nici un farmec comparate cu senzatia de fluturi in stomac, o senzatie atat de puternica ca te face sa plutesti, sa tremuri.

Butterfly In My Stomach

Printre povesti, Butterflies in My Stomach ne-au incantat cu piese ca "Sometimes", "Magic Store", “Tricoul” si "Lucrurile bune" la cererea publicului, care a cantat impreuna cu ei. Maca ne-a fermecat cu prezenta ei exotica, interpretarea atat de sensibila si romantica si mai ales vocea buna. Mi s-a parut o sala mult prea mica pentru ei si muzica lor dar m-a bucurat faptul ca mai sunt formatii care nu se gandesc la muzica ca la o afacere . Concertul a fost organizat de Fundatia Calea Victoriei, ca un cadou de vara pentru cursantii fundatiei si a avut intrare libera pentrut toti cei care au dorit sa participe.

Butterfly In My Stomach - Maca

Bujor : “Cantam unde vrem, cand vrem”

Butterflies in my Stomach nu are o casa de discuri, pentru ca asta ar insemna sa renunte la libertatea pe care o au acum, de a face muzica din placere, ne-a spus Bujor. Chiar si asa trupei ii merge bine. In vara lui 2006 BIMS a fost selectata in urma unui concurs printre cele mai bune trupe noi din lume, la sectiunea electronic. Surpriza a fost insa colaborarea prin intermediul internetului cu Matt Johnson (pianistul trupei Jamarquai), care s-a finalizat cu inregistrarea piesei "White Light" si cu un videoclip.

Butterfly In My Stomach - membrii trupei

De la stanga la dreapta: Bujor Stoicovici (chitara bas),Ieronim (trombon, sampling, drum programming), Laurentze (tobe), Maca (voce), Meghi (pian electric si sintetizator), John (chitara)