vineri, 27 noiembrie 2009

BiMS (din nou) la Clubul Taranului


Si  iata ca in ultima vreme mai mult cant decat scriu, asa ca ... sa ne vedem cu bine la Clubul Taranului pe 3 decembrie. Veniti ca va fi excelent!

joi, 26 noiembrie 2009

ZUMzet e la Crosssroads

ZUM LIVE
JOI 26 noiembrie la 100 CROSSROADS

BabySwamy voce,
STOb bas,
Laurentze! tobe
Dr. Zumbee clape

vor avea grija sa-ti iasa seara strasnica.
Poftiti in laborator !





iata si o mostra de ZUM:

joi, 19 noiembrie 2009

... de ziua ...asta

19 noiembrie este, printre altele si Ziua Cercetatorului si a Proiectantului. De foarte multi ani, inca inainte de a sti de aceasta sarbatoare din Romania, inca de pe vremea in care vopseaua mea de proiectant inca nu dadea semne de uscare, am cunoscut un om ce mi-a acaparat o buna parte din atentie si sentimente. Mi-a acaparat chiar si acesta sarbatoare, fiind el insusi nascut pe 19 noiembrie, a transformat-o in prilej de baute, discutii, povesti frumoase, auditii muzicale si cate si mai cate ...

Azi este 19 noiembrie. Voi bea singur de anul acesta si voi fi trist sa sarbatoresc Ziua Cercetatorului si a Proiectantului fara a-ti mai putea spune "La Multi Ani, prieten drag!"
Si, desi n-am apucat sa scriem cartea aia sau sa proiectam cine stie ce nebunie ... sunt trist pentru ca n-am apucat sa-ti spun cat te iubesc ... La Multi Ani in sufletele noastre, prieten drag si ... precis ne vom revedea.

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

marți, 10 noiembrie 2009

... cu ZUM in Tribute

Asta seara, de la ora 21:00, voi fi live la Tribute (cal. Victoriei 118) impreuna cu cu trupa ZUM.

Iata si o mostra:



enjoy!

one of my favorites ...

joi, 5 noiembrie 2009

Cred ca ...

… singuratatea este acel moment in care imaginea ta nu se mai proiecteaza pe un suport uman. Ca si cand nu ai avea umbra. Constientizarea eului devine dificila, iar pericolul clivajului – iminent. Singuratatea nu este pericolul de a nu mai auzi voce omeneasca prin preajma, ci acela de a nu-ti mai auzi propriul glas. Indiferent cat de tare vei striga, cat de disperat iti va fi urletul el va ramane mut. Te vei opri atunci brusc, cuprins de o panica a celui pierdut, un sentiment ce parca revine peste ani, din copilarie, de atunci de cand te-ai pierdut de mama ta in magazinul infinit, unde mii de picioare alergau haotic spre tine, evitandu-te in ultima secunda, iar tu incordat de frica mergand fara sens inainte.
Singuratatea are intotdeauna timp pentru tine. Ea iti paraziteaza cele mai mari placeri si cele mai multe ganduri. Sta adesea la masa cu tine si cu cei mai buni prieteni ai tai, o simti pretutindeni, dar o poti vedea numai cand te barbieresti, soptindu-ti la ureche: “Buna dimineata!”.
Ai inercat s-o ignori, s-o respingi, s-o indepartezi. Ti-ai contemplat agenda stufoasa. Te-ai inconjurat de si mai multa lume. Dar ei ii place asa. Pentru ca ea este cea care se simte bine printre oameni. Pasiunea ei cea mai mare este sa-ti zambeasca din pozele de grup. Cele din liceu. Cele din facultate. Din tabere, de la mare, de la petreceri … cele de ziua ta.

Intr-o buna zi, ti-ai luat inima in dinti si, tremurand, de parca vroiai sa intrerupi cu o banalitate un discurs al unui profesor eminent in fata unui amfiteatru plin, dupa ce te-ai spalat pe ochi, framantand prosopul, ai intrebat:

– De ce …?

Raspunsul nu a venit, dar, cumva, ai inteles ca a venit momentul sa inveti sa-ti gestionezi singuratatea.

marți, 3 noiembrie 2009

Tiptil - inca o provocare



Joi, 5 noiembrie, ora 21:00, la clubul 100 Crossroads debuteaza un nou proiect muzical.
Descendent direct din Roua, dar cu un input feminin remarcabil, Tiptil se va aseza cat de curand in tabelul formatiilor interesante din muzica romaneasca. Vino la concert si nu vei regreta. Va fi o seara in care atat tu cat si noi vom experimenta si tiptil, Tiptil, ne vom prinde in jocul muzicii nebune.



duminică, 1 noiembrie 2009

Candidatul meu bicameral

A inceput campania electorala. In aceeasi zi eu am dat (de tot) televizorul unei prietene. Nu cred ca imi trebuie un canal care sa deverseze laturi la mine in camera.
Sunt decis si nu am nevoie de nimeni sa-mi explice ce si cum sa votez. Nici eu nu fac asta acum, chiar daca asa va poate parea.

Anul acesta, pentru prima data voi vota cu candidatul care ma reprezinta si care imi place mai mult. S-a terminat cu votul negativ sau cel de frica sa nu iasa Vadim sau Becali. Gata.
Eu stiu cu cine votez. Cu cel mai civilizat si mai cinstit dintre ei. Nu va fi nici cioban-golan si nici tribun-nebun. Nu va fi vreun preot, actor-"mostenitor" sau primar-doctor. Nu va fi nici politician si nici fost ambasador si nici nu va fi fost pe vreun vapor. El este decent si discret, tacut si cu mult bun simt. Il veti recunoaste cu siguranta.
Pana una alta trebuie sa va spun ca stiu si la referendum ce voi face.

La referendum voi alege "NU".
Pentru ca imi place democratia cu toate slabiciunile ei, cu tot.
Pentru ca nu-mi place dictatura in stil Alexander Lukashenko.
Pentru ca vreau sa fiu un pic mai aparat cand se adopta prea repede legi pentru unul sau pentru altul.
Pentru ca vreau ca tara mea sa urmeze intru democratie tari precum SUA, Franta, Anglia, Germania si nu China, Israel, Venezuela sau Mauritius.
Pentru ca discreditarea Parlamentului inseamna discreditarea democratiei.
Pentru ca, daca parlamentarii sunt rai, nu inseamna ca trebuie micsorat si (nu mai e decat un pas) desfiintat Parlamentul.
Pentru ca daca vor fi mai putini nu inseamna ca vor fi mai buni, mai harnici, mai treji, mai cinstiti, mai interesati de cei pe care ii reprezinta si, in cele din urma, nici mai ieftini. Precis vor invoca faptul ca, fiind mai putini, trebuie sa munceasca mai mult. Si atunci sa te tii sporuri si mii de rude ajunse consilieri peste noapte.

Si, ca uitasem sa va spun, candidatul meu nu are nume si din cate stiu nici nu s-a nascut inca, deci nu s-a putut inscrie in cursa electorala de anul acesta. Poate peste inca 20-30 de ani?