joi, 27 decembrie 2007

Sarbatori Originale, va doresc

(Atentie, acesta nu este un pamflet!)

Ma pregateam sa scriu randurile de mai jos, cand am dat o tura prin blogurile prietene si am constatat ca Maria mi-a luat-o inainte si a taxat (asa cum se cuvine) sabloanele omniprezente si enervante din sms-urile de Craciun (si nu numai).

Asa cum spuneam (scriam), inca din primul articol publicat pe acest blog, ne aflam in fata unei evidente crize de comunicare intre oameni si, totodata, in situatia unei alarmante aplecari catre insusirea si multiplicarea unor sentimente si idei ce nu ne apartin, dar pe care ne e mai comod sa le forward-am rapid, de multe ori din obligatie si, foarte rar, din dorinta de a transmite un gand sincer.
Ma adresez in mod direct, in special celor care isi recunosc "capodoperele" de mai jos, dar si tuturor celor care stiu ca au trimis din astea vreodata: Dragii mei. Nu e bine si nu e frumos. Sa nu va suparati pe mine, dar eu am o parere mai buna despre voi si va astept cu o minima incercare creativa si de comunicare veritabila a ceea ce stiu eu despre voi si nu cu un template depasit, in care stiu precis ca nici voi nu credeti si care, de multe ori, este stupid de-a binelea.

Eu sper ca aceste sms-uri formale sa dispara cat mai repede, poate chiar de la acest revelion. Daca nu le voi mai primi, ma voi bucura tare. Daca voi primi unele originale si creative, care sa va repreinte, vom avea un an mai bun. Daca nu .... incercati data viitoare.

Iata cateva mostre primite de mine si poate si de voi:

"Fie ca lumina stelei ce a rasarit vestind nasterea Domnului sa va patrunda in casa si in suflet aducandu-va sanatate, fericire si belsug! Craciun fericit!"

"Aripa alba de lumina ce vegheaza sa va fie poteca acum si in anul ce vine! CRACIUN FERICIT!"

"Lumina Craciunului ne da puterea sa privim inapoi cu iertare, inainte cu speranta, in jos cu intelegere si in sus cu recunostinta. Craciun fericit!"

In speranta ca cei vizati inteleg exact demersul meu (pentru ca eu stiu ca ei pot mai mult), le si va doresc tuturor un an mai inspirat, mai original si mult mai creativ.

La Multi Ani, dragii mei!

luni, 24 decembrie 2007

Oltenia, eterna Terra Nova


Ghicitoare: de ce obiect din imaginea de mai sus se apropie mai mult imaginea orasului Craiova?
Raspunsul, din pacate, e acolo.

sâmbătă, 22 decembrie 2007

Sarbatori Fericite!

.... pentru cei ce considera ca datele de 21 si 22 decembrie ar putea fi cele mai importante sarbatori de iarna (daca se va face vreodata dreptate), dar si pentru toti ceilalti ... NU UITATI NICIODATA!

duminică, 16 decembrie 2007

A nascut Andreea Marin

.... ce bucurie!
.... ce usurare!
eram ingrijorat ca auzisem ca n-ar mai naste, ca s-ar fi razgandit.
Pentru o clipa am sperat ca va spune: "Eu nu mai nasc, pentru ca nu vreau sa ajung ca proastele alea de Bahmu si Moni care nasc in direct pe unde apuca. Chiar daca audienta si credibilitatea mea au ajuns la cote demne de B1TV , eu nu mai nasc!"
Am sperat pentru un moment ca in 2038 sa nu mai vad la televizor a 1867-a editie "Dansez pentru tine" avandu-l ca amfitrion pe Stefan St. jr. Banica jr., ca din Octombrie pana de Craciun, in 2040, nu voi vedea la Sala Palatului o serie de 62 concerte (+16 la cererea speciala a publicului) in care sa ascultam o inedita reorchestrare (in format A+D2/D/D) pentru trei voci a foarte cunoscutului de acum slagar: "Cum am ajuns sa te iubesc?"
Da, am sperat din tot sufletul ca in acel viitor, atat de previzibil acum, emisiunea "Surprize, surprize" sa se termine inaintea serialului Tanar si Nelinistit, dar ..... se pare ca nu mai e nici o sansa .... Andreea Marin, inconjurata cu multa dragoste de un grup de badigarduri si, nu in ultimul rand de juniorul sot, a reusit sa se autodepaseasca si sa-si adauge inca o bila alba (pe numele ei Ana Violeta) la siragul de succese mediatice ce incepuse sa se cam desire.

In cateva zile, asteptam cu drag si interes venirea celor trei in sanul familiilor de la ProTV si respectiv TVR si, de ce nu, un reality show in coproductie despre schimbatul de scutece si multe alte lucruri pline de substanta ce anima viata vedetelor si umplu de bucurie inimile milioanelor de cititori ai tabloidelor.

Ieri, un prieten m-a intrebat daca a dat cineva informatia privind numarul de partzuri eliberate in vazduh de frumoasa Andreea in timpul travaliului. Am promis ca ma voi interesa.
Daca stie cineva .... ?

joi, 6 decembrie 2007

Topul candidatilor pentru functia de "Cel mai iubit fiu al poporului" - 2007

1. Nicolae Ceauşescu - 23%
2. Traian Băsescu - 15%
3. Ion Iliescu - 7%
4. Regele Carol I - 6%
5. Regele Mihai I - 6%
6. Gheoghe Ghoerghiu Dej - 3%
7. Regele Ferdinand - 3%
8. Nicolae Titulescu - 2%
9. Regele Carol al II-lea - 2%
10. Ion Antonescu - 2%
11. Emil Constantinescu - 1%
Restul respondenţilor fie au indicat o altă persoană fie nu au răspuns la întrebare.

Studiul a fost realizat de Fundaţia Soros. Detalii privind Barometrul de Opinie Publică pe 2007 puteţi afla pe pagina de internet a Fundaţiei.

duminică, 2 decembrie 2007

marți, 27 noiembrie 2007

Cred ca ...

... reprosurile pe care si le aduc oamenii, in general, reprezinta lista personala de frustrari si neimpliniri.

sâmbătă, 17 noiembrie 2007

Intoleranta, desertul si Cioroienii

Nici un om din lume nu se naste xenofob sau rasist, sexist sau sectar. Cu siguranta nu.
Nici fatul in uter si nici, mai apoi, pruncul la sanul mamei, nu-si pun problema departajarii, a segregarii sau a discriminarii, cata vreme, facand ochii roata, nu poate identifica un competitor, un aspirant la pozitia pe care o detine de drept. Insa ceea ce nu stie "al mic" este ca a venit pe lume intr-un mediu viciat de intoleranta, ura si rautate si in care va fi nevoit sa creasca, sa se dezvolte si sa se educe.

Intoleranta este prezenta, in general, invers proportional cu rafinarea "combinatiei divine" dintre inteligenta, civilizatie, educatie si credinta.
Cum nimeni nu poate sa o detina 100 %, ramane, destul de evident, destul loc pentru rau. Pentru ca a fi intolerant este, fara nici un dubiu, un lucru rau. Chiar daca ne face sa ne simtim mai bine din cand in cand, dandu-ne iluzia ca suntem mai buni, mai puri, mai normali, mai civilizati, intoleranta este insasi dovada faptului ca suntem exact pe dos decat ne place in acel moment sa credem.
Dar intr-o tara in care tocmai presedintele ales si reales, iubit si rasiubit, jucator si arbitru, promoveaza la televizor trei teme clare ale intolerantei: rasism, sexism (in cazul ziaristei) si xenofobie si din nou rasism (in cazul comunitatii armene), este de inteles ca aceasta plaga sociala a ajust la rang de virtute prezidentiala, un soi de medalie de buna convietuire in grad de mare cavaler, pe care toata lumea si-o asuma cu bucurie.
Expresii ca cele folosite de intaiul extremist al tarii, sunt la ordinea zilei pe strada, in carciumi, in familie, la scoala, la guvern si la mai toata lumea in vocabular, dar si in credinta. Nu-mi sta in intentie sa-l responsabilizez pe batranul lup de mare agitata, pentru faptul ca romanii sunt atat de intoleranti, deoarece mi se pare ca este clar ca lumina zilei ca aceasta atitudine vine din frustrari istorice mult mai mari decat aceea ca Patriciu si cu Tariceanu fura tara si, secatuind-o de petrol, vor s-o dea pe mana rusilor, in cardasie cu PSD-ul bolsevic. Nu. Tizul columnei profita din plin de compatibilitatea de caracter, temperament, apucaturi si hahaiala dintre domnia sa si marea (covarsitoarea) majoritate de 85% a poporului despre care vorbim in timp ce el se satisface conducandu-l.
Pe scurt, suntem un popor intolerant!
Poate chiar si acum, citind unele ca acestea, vreun distins cetatean ar incerca un sentiment de corectie la adresa mea, imaginandu-si cu mult nesat, ce mi-ar face daca m-ar prinde.
Fiecare din noi are in el un mugur rasist si, poate, xenofob sau misogin. Acesta apare de mic si, in general nu este altceva decat rodul unei manipulari provenite din "razboiul altora".
Noi stim de mici ca ungurii sunt "bozgori", evreii "jidani", homosexualii "poponari", iar femeile "niste proaste" sau "niste curve" sau "niste blonde". Pe masura ce mugurele prinde sa creasca, devenim si mai aspri, adaugand in cele mai multe din cazuri sintagma "imputit" si o scurta injuratura, suierata ferm printre dinti si care intregeste atat tabloul personajului, cat, mai cu seama, pozitionarea acestuia (sau a rudelor sau a decedatilor familiei) in zona posesiilor de natura sexuala. As aminti aici o situatie hilara, in care cineva, homofob convins, profera injurii la adresa homosexualilor de o maniera cel putin ciudata pentru un heterosexual atat de verde cum se prezenta el.
Intoleranta este ca un fruct oprit, un adevarat fetis ascuns ce provoaca unora orgasme intense, desenandu-si abuziv o aura de "superioritate" in raport cu un (o) " ..... imputit(a)"

Este totodata cert ca, un rau nevenind niciodata singur, intoleranta are nevoie de un tovaras de drum. Acesta nu poate fi decat ipocrizia cu care mimam in toleranti., nu pot sa nu remarc ardoarea cu care Romania condamna, la toate nivelurile, extremismul de orice gen. Conducatorii de azi, care nu sunt decat prietenii si colegii celor de ieri si care fac destul de des dovada ca nu le e usor sa-si ascunda vlastarul intolerantei si al extremismului, sunt totodata primii care condamna tot ce este de condamnat, se inchina in moschei, mai abitir decat in propria biserica (pana la urma e tot aia, cata vreme credinta e cum e). S-a ajuns la paradoxul ca UDMR sa fie partidul cu cea mai lunga guvernare din Romania, desi tot ei, conducatorii, au pus in scena, la Targu Mures, drama "Mihaila Cofariu" de Virgil Magureanu. S-a ajuns pana acolo incat, de dragul facutului frumos in Europa, primul ministru si ministrul de externe, tocmai in Italia, stau de vorba, isi cer scuze, ba chiar multumesc unui infractor de etnie rroma (tigan adica - iata si mugurele meu), pe fondul unei crize generale de credibilitate a Romaniei si pe fondul unei accepiuni universale tacite (pentru ca nu da bine) cum ca tiganii ar fi oricum niste infractori. Dar si noi, boborul, votantii si absenteistii, nostalgicii si progresistii, muncitorii, taranii si, cu voia dvs, ultimii din istoria acestei tari, intelectualii, noi suntem la fel de ipocriti si acceptam toate astea?

Eu cred atat in factori favorizanti, cat si in rolul educatiei si culturii in dezvoltarea si comportarea sociala a individului. Din ambele puncte de vedere eu cred ca trebuie spus raspicat ca tiganii sunt un potential pericol social, un model care trebuie sa inceteze.
Daca zic asta sunt catalogat rasist. Daca n-o zic sunt ipocrit, pentru ca o cred. Si o cred si o stiu multi. Si, draga conducator de tara, daca vrei sa nu fii rasist si sa te iubeasca ipocritii aia din Europa, dar, totodata, sa faci "respirabil" aerul de democratie anorexica din Romania, fa ceva pentru civilizarea tiganilor. Nu-i trimite in desert, dar nici nu ascunde gunoiul sub presul integrarii lor sociale!

PS:
Ma gandeam (ca un haz personal) ca, daca galeria echipei Steaua ii considera pe rapidisti tigani si ii numesc "ciori", escaladand firul intolerantei, dar si al ipocriziei (intrucat galeria stelista este una dintre cele mai colorate si nu ma refer aici la rosu si nici la albastru), de ce sa nu-i numim in continuare, pe toti tiganii, "cioroieni"?

duminică, 11 noiembrie 2007

Voulez Vous ... something ...

... iata si .... meniul:

joi, 8 noiembrie 2007

Vreau sa-mi spui, frumoasa Zaraza, cin' te-a mituit

Wellcome Mr. W.!



stiu ca s-a mai vazut, dar poate unii vor s-o revada ... de departe favorita mea

miercuri, 7 noiembrie 2007

vineri, 2 noiembrie 2007

Cred ca ...

... de cele mai multe ori, oamenii pot minti, se pot umili si isi permit sa se degradeze spirtual, doar de dragul unei senzatii.
Aceasta poate fi adevarata, dar ... merita?

joi, 18 octombrie 2007

Piti a castigat! Romania s-a calificat. Eu am pierdut ... (hai) Romania.

Il invidiez pe Victor Piturca.
Sincer, il invidiez.
Citesc acum un interviu in care acesta promite ca va plati sampania in care se vor imbaia "copii lui" la hotel.
Este absolut normal sa iti doresti sa sarbatoresti un succes ce incununeaza o munca de ani si ani.

Cand am inceput, eram in liceu si, impreuna cu cativa colegi, am gasit niste fiare si am schitat prima cosmelie.
Dupa asta, am descoperit cuburile. Lego, Formo, etc.
Am construit un castel destul de frumusel, dar au venit copii si mi-au spus ca lor nu le e prea clar ce se intampla si ca ar fi bine sa folosim materiale autohtone (chirpici?) pentru a fi mai expliciti.
Am cautat sa fac un chirpici, dar am preferat florile paielor si argila ..... balegii.
Am cladit o moara, ce a tocat cat de cat, a "dat frumos" in peisaj, ba chiar i-au facut astia si o poza. Ce mai poza! Au vazut-o cativa. Mi-au zis ca-i misto. Inca imi mai zic, cand ma mai prind.

Intre timp am cunoscut pe cineva, care m-a lamurit (nu i-a fost usor), intr-un final, ca cele mai rezistente si durabile materiale de constructie sunt visele, senzatiile, sentimentele si aripile de fluture.

Din pacate, am aflat ca mai terbuie ceva la aceasta combinatie.

Chiar il invidiez pe Victor Piturca.

luni, 15 octombrie 2007

Cred ca ....

"Dacă s-ar institui un premiu Nobel pentru ratare, românii l-ar monopoliza pentru un secol" - Andrei Plesu

sâmbătă, 13 octombrie 2007


detalii aici

vineri, 12 octombrie 2007

Cred ca ...

... n-am cu cine sa port un dialog lucid despre ramanerea in Romania, pentru ca toti au plecat deja.

marți, 2 octombrie 2007

Un weekend cat o vacanta, un oras cat o lume noua

Partea a III-a: Oamenii

Acolo oamenii iti zambesc.
Asta se stie de mult timp si reprezinta un laitmotiv al povestirilor celor intorsi din lumea civilizata.
Ce nu se stie este de ce zambesc. Si de aici incep elucubratiile despre relaxare si viata frumoasa. Eu cred altceva si anume ca, pe langa tihna, ca firesc rezultat a secole de civilizatie, mai este si reactia de usoara jena la privirea noastra libidinoasa, indiscreta si totodata nejustificat superioara, drept in ochi, cu care ei sunt mai putin obisnuiti. Este ceva asemanator zambetului politicos si usor jenat al unei domnisoare din lumea buna, ca prim gest de reactie la o mitocanie a cuiva. Am simtit-o si mi s-a confirmat.
Chiar si prietenul meu, mult mai vechi pe acele meleaguri, mi-a spus ca oamenii, in general, evita contactul vizual. Tine de intimitate si asta acolo se respecta mult.
Cu toate acestea, oamenii nu au perdele la ferestrele dinspre strada, fie ele si la parter si nu trag jaluzelele seara. Treci pe langa adevarate vitrine in care vezi familii asezate pe canapele uitandu-se linist la televizor sau discutand despre te-miri-ce. Si, la inceput, te uiti, dar imediat o jena interioara te face sa nu fi in apele tale si-ti alungi privirea la drumul tau, lasandu-ti gandurile sa se mire in locul tau.
Fizic vorbind, olandezii sunt destul de diferiti. In primul rand, te izbeste statura lor impresionanta. Auzisem ca sunt cei mai inalti oameni, dar nu pot sa spun ca nu am fost surprins sa constat ca, in ciuda celor 185 cm ai mei, in Olanda trec, in cel mai bun caz, drept un tip mediu. Am vazut multi barbati carora abia daca le ajungeam la umar. Urmarirea spectacolului la stadion a fost cu adevarat dificila din punctul acesta de vedere, iar folosirea closetului din casa in care locuiam imi aducea aminte de copilarie, atunci cand stand pe scaun imi balanganeam picioarele pentru ca nu atingeam podeaua.
Nu vreau sa par misogin, dar ar trebui sa aloc un paragraf descrierii a ceea ce olandezul numeste femeie. Mi s-a spus ca in Olanda, "femeile sunt urate, dar neingrjite". Pot spune ca este mai rau decat atat. Principala caracteristica a femeii obisnuite este tocmai ce, in mod normal, te infioara gandindu-te si anume: masculinitatea ei.
In mod evident si cat se poate de obiectiv, barbatii sunt mult mai ingrijiti si mai frumosi decat femeile si, daca esti un om cu simturile inca rezonabile, ai doua sanse: o femeie expata sau ...
Am fost si in cartierul gay si in Red Light District. Oameni se poarta cat se poate de firesc si ... poate nu intamplator, ei zambesc. Tot timpul. Cred ca zambetul este oglinda sufletului.

vineri, 28 septembrie 2007

Un weekend cat o vacanta, un oras cat o lume noua

Partea a II-a - Orasul

Cu putin timp inaintea limitei Amsterdam-ului, cerul de sub mine s-a inseninat brusc si am putut vedea niste geometrii iesite din comunul neregulatului ce domina majoritatea oraselor survolate.
Am vazut grupuri de case asemanatoare pana la identitate, separate de gradini aranjate, strazi mici si colorate sau canale de apa regulat desenate. O imagine aeriana a orasului parca zburata de pe planseta unui arhitect care alege banalul unei case in favoarea unui oras ingrijit, primitor si deosebit de cald.
Intr-adevar, fatade si acoperisuri calde intr-o tara umeda si racoroasa pot sa te ajute sa te simti foarte bine.

Aeroportul este mare, este aproape cat un oras si destul de solicitat. Din cate mi s-a spus (pe mine nu ma pasioneaza statisticile, desi au si ele rolul lor) ar fi intre primele patru din Europa in ceea ce priveste traficul. Cand am ajuns eu era multa liniste, putina lume si asta il facea parca si mai mare, cu traficul ii cred pe cuvant.

Cand spui Amsterdam, spui petreceri, cluburi, pacate de tot felul, spui iarba, spui Red Light District. Sau, mai corect asa spui pana sa ajungi acolo.
Este practic imposibil sa nu remarci, inca din primul moment ca Amsterdam este un oras calm, linistit, curat si zambitor. Este un oras al functionalitatii si al traficului ecologic si fluent. Este in primul rand raiul biciclistilor.
Am vazut mai multe biciclete in Amsterdam decat chistoace si scuipati in Bucuresti. Este drept ca si Bucurestiul nu mai e ce era odata.
O familie obisnuita, acolo, are doua masini si cam 3-4 biciclete. Masinile sunt doar pentru distante mari, pentru iesiri din oras.

Ar fi si pacat sa te plimbi cu masina prin Amsterdam.
Strazile sunt, in general, mici, inguste. Cu toate astea s-a gasit loc si pentru pistele de biciclisti si pentru marcajele speciale destinate nevazatorilor. Tramvaiul se strecoara miraculos printre oameni (mare parte sunt turisti haotici dintre care, cei mai multi sunt asiatici care vad in orice baltoaca ceva interesant de imortalizat. Cateoadata ma gandesc ca nu prea au timp sa vada toate pozele, daca muncesc tot timpul, iar concediul si-l irosesc fotografiind tot ce vad.), terase si omniprezentii biciclisti. Este un pic inspaimantator sa-i vezi pe acestia din urma cu cata viteza si dezinvoltura negociaza o intersectie care, daca ar fi, de exemplu, la Romana sau oriunde in Bucuresti, le-ar fi fatala.

Terasele sunt minunate. Sunt multe si frumos aranjate, iar, lucru care mi s-a parut realmente extraordinar), toate scaunele sunt aranjate catre strada, astfel incat sa poti barfi in voie cu partenerul de discutie despre toti si toate cate se petrec pe strada.
Berea este la loc de cinste in Olanda. Ar fi si greu sa nu fie asa, data fiind pozitionarea tarii intre cele trei mari culturi ale berii: Belgia, Anglia si Germania.
In Amsterdam exista un magazin al celor 1000 de beri.
Pe scurt, se poate spune clar ca oamenii de acolo stiu ce beau.

Doi magneti turistici fac strazile Amsterdamului neincapatoare, mai ales in zona centrala si mai ales seara. Acestea sunt Red Light District si zecile de Coffee Shop-uri.
Sunt, fara indoiala, tentatii mari pentru toata lumea, dar acolo fiind iti inspira un aer de normalitate si confort. Fara a dori neaparat sa intri (nici nu e aglomerat, ba, mai degraba este foarte liber, pentru o seara de vineri), intelegi ca poate fi un drum corect catre salubrizarea sociala a unui mare oras. Este practic o dovada clara ca si daca nu mai ai varsta copilariei, totusi, daca un lucru nu mai este interzis, parca isi pierde din farmec. Cred ca peste tot, aceste lucruri ar fi bine sa fie dezvelite de "farmecul" lor insalubru si necontrolabil, in favoarea civilizatiei, a igienei, a sigurantei, a fiscalizarii si, de ce nu, a turismului.

Despre muzee si monumente nu va pot spune nimic intrucat mi le-am programat sa le vizitez cand voi iesi la pensie.

marți, 25 septembrie 2007

Un weekend cat o vacanta, un oras cat o lume noua

Partea I

Cel mai bun prieten al meu traieste de opt ani in Amsterdam. A plecat pe vremea cand eram un pic certati (nici acum nu am aflat bine de ce). Dupa vreun an, ne-am impacat (pe messenger, ca indragostitii). De atunci ma bate la cap prin toate mijloacele sa-l vizitez si sa vad ce frumos si bine e la Amsterdam. Orice om normal la cap vrea sa se duca si sa vada cat mai multe, dar in cazul meu, nu este asa de simplu. Pretextul ca el a venit de 50 de ori de atunci in Bucuresti nu a tinut. Este drept ca am vrut de cateva ori sa merg, dar din motive de timp, de bani sau de amandoua la un loc, nu am materializat intentia. A fost nevoie de un pretext cum ar fi un concert The Police sa ma pregatesc din timp si sa nu o mai dau la intors.

Zborul cu avionul pentru mine este un chin. Probabil ca (desi nu cred in prostii), eu fiind o zodie de pamant, ma simt intr-o covarsitoare insecuritate acolo sus la 11000 de metri , -50 garde Celsius, 800 km/h, intr-un tub de metal care tremura ca un burlan batut de vant, din care ies doua aripi dansatoare ce imi amintesc de antenele de bulgari pe care le pravalea o mica furtuna, de nu mai puteam vedea un meci cu purici, sau pe dom' Sergiu Nicolaescu, alergand prin Studioul X.
Inca mai incitanta a fost aterizarea de la Amsterdam, un exercitiu nebun, ce aducea cu o combinatie riscanta intre evolutia Nadiei pe barna la Montreal si o negociere de curba apartinand lui Carlos Sainz.
La poarta de aterizare, in timp ce lumea se inghesuia sa iasa din proiectilul calator, iar mie inca imi tremurau nucleele tuturor celulelor, deschizandu-mi telefonul am primit mesajul: "esti pe pamant?" Niciodata nu m-am bucurat mai tare pentru faptul ca eram cu adevarat pe pamant.

luni, 24 septembrie 2007

Achtung, Polizei! (reloaded)

In viata, cateodata este bine sa nu te gandesti prea mult cand ai de luat o decizie.
Luni, la pranz, in aproximativ zece minute, mi-am luat bilet la concert si am stabilit coordonatele excursiei la Viena cu doi prieteni buni, excitati de povestile mele de la Amsterdam.
Pare simplu .... si, cateodata chiar e.
Am luat trenul din Gara de Nord si am ajuns, dupa un drum de circa 16 ore in Westbanhoff (gara de vest).
Despre Viena nu sunt prea multe de povestit, personal nu cred ca este un oras frumos (in orice caz, eu nu as vrea sa traiesc acolo) si mai cred ca spre acest stil insipid se va indrepta Bucurestiul atunci cand se va indrepta.

Concertul cu The Police urma sa aiba loc in seara respectiva, intr-o sala de sport (o polivalenta mai lata si parca mai scurta decat cea din Bucuresti) care, spre surprinderea mea nici nu a fost plina, desi trupa avea doar un concert programat. Subliniez acest aspect, deoarece la Amsterdam au umplut "Arena" in doua zile consecutiv.

Scena era evident mai mica, in detrimentul peretilor laterali cu tuburi luminoase.
A inceput Fiction Plane. Sunetul lor era parca mai bun ca la Amsterdam. (voi face multe comparatii pe parcurs pentru ca spectacolul a fost in mare acelasi)
Se pare ca obisnuinta aduce dupa sine si placerea, din moment ce chiar mi s-au parut simpatici Fiction Plane, iar piesa cu care incheie -"Two Sisters" si care este si "hit-ul" lor, chiar foarte buna.

Despre organizare nu am remarcat nimic deosebit, implicit nici prea multe de povestit. Am incercat sa ma strecor jos, "pe teren", dar nu am putut insela vigilenta tinerei plasatoare care in mod ferm si totodata politicos m-a trimis unde imi era locul, adica sus, in stanga si in spate. Se vedea si se auzea bine oricum. Si inca un avantaj: am avut loc sa dansez si pot sa spun ca am profitat din plin.

A inceput Bob Marley, luminile au inceput sa se stinga. Ideea de a incepe cu "Get Up! Stand Up!" mi se pare fantastica. Te baga in atmosfera si are un efect cam cat trei-patru trupe gen Fiction Plane la un loc.

Message in a Bottle a deschis din nou. Piesa are o energie teribila. De altfel si albumul Reggata de Blanc incepe la fel.

Foarte bun sunetul, scenografia aproape la fel (mai redusa, pentru ca eram intr-o sala) .
De data aceasta, am fost mult mai atent si am descoperit "noutati" pe care le-am uitat la Amsterdam, unde eram prea fericit ca ii vad, ca sa mai pot observa detalii.

In primul rand, au facut niste medleys cu cateva piese, sa spunem, mai putin difuzate si astfel pot spune ca au cantat foarte mult din repertoriul lor, este drept ca si melodiile trupei sunt ceva mai scurte. Iata si un tracklist gasit de mine pe net si care din cate retin este aproape identic cu cel de la Viena:

Message In A Bottle
Synchronicity II
Don't Stand So Close To Me
Voices Inside My Head / When The World Is Running Down
Spirits In The Material World
Driven To Tears
Walking On The Moon
Truth Hits Everybody
Every Little Thing She Does Is Magic
Wrapped Around Your Finger
The Bed's Too Big Without You
Murder By Numbers
De Do Do Do, De Da Da Da
Invisible Sun
Walking In Your Footsteps
Can't Stand Losing You / Reggata De Blanc
bis I
Roxanne
King Of Pain
So Lonely
Every Breath You Take
bis II
Next To You

Chiar daca unii amici din Romania, cu care m-am intalnit acolo au sustinut contrariul
, trebuie sa mentionez ca Andy Summers a fost intr-o zi excelenta, avand o evolutie puternic ovationata de public.
Despre public as spune ca era mai degraba moale si melancolic, neputand fi auzit corul zbarlitor de par de la Amsterdam, nici macar atunci cand Sting ainsistat pentru asta.
Deh, neamtu' canta doar la bere, leganandu-se.

Una peste alta, ma bucur foarte tare ca am fost si la Viena si, daca as avea bani destui, as urmari in continuare acest turneu, cel putin prin Europa.

.... si ..... mi-am luat si tricou (ca uitasem la Amsterdam)

marți, 18 septembrie 2007

Atentie, Police!

... la Amsterdam
Am plecat pana acolo sa-i vad.
Cateodata mi se pare ca exagerez, dar noroc ca imi trec repede astfel de ganduri.
De fapt mi se pare un motiv foarte bun sa calatoresti. Turism muzical .... hmmmm ... ar putea fi o idee.

Despre intreaga mea vacanta de acolo voi povesti pe larg intr-un articol viitor (stati sa-mi revin), acum voi ataca doar subiectul concert.

Arena ..... Amsterdam Arena. Ar trebui sa-l vezi!
Am intrat pe la poarta J si dupa un control sumar ne-am trezit direct pe teren, unde, spre marea deosebire de Lia Manoliu sau de orice "reusita" a vreunui organizator roman, am gasit de-a lungul terenului 2 tejghele lungi a cate (poate) 25-30 de barulete mici cu dozatoare de bere. Iti dai tu seama, iubite cititor, concert pe stadion fara coada la bere .... parca n-are farmec, nu?
Terminand cu rautatile si totodata cu comparatiile (pentru ca acestea incep sa nu-si mai aiba locul), aruc o privire in sus si constat ca a fost inchisa cupola stadionului.
Incep sa ma gandesc la sistemul de ventilatie. In jur mirosea puternic a iarba. Eram pe un teren de fotbal. Acoperit.
Incepe trupa de deschidere. Fiction Plane. Se spune ca ar fi chiar baiatul lui Sting. Dupa ce i-am vazut mi s-a parut indubitabil. Sunet relativ prost (incet. se aud delay-uri din cupola). Sunt un pic speriat din cauza asta, dar ma linisteste prietenul meu, spunandu-mi ca sunetul este bun de obicei acolo. Astept.
Cred ca tanarul Joseph Sumner nu a fost prea bine sfatuit de tatal si a inteles ca trebuie sa faca exact ca el, ceea ce .... nu pare promitator. Ramane de vazut.

Pauza. Bere. Lume. Bere. Multa lume. Din ce in ce mai multa lume.
Ne hotaram sa ne inghesuim mai in fata, incercand sa fortam pe lateral. Olandezii sunt foarte puternici si, de asemenea foarte inalti. Din punctul asta de vedere nu este un avantaj sa fii la Amsterdam, mai ales daca nu vrea nimeni sa te ia pe umeri.

Deodata, din instalatia de sunet incepe sa se auda Get Up! Stand Up! (Bob Marley). Tare, ca si cum acesta ar fi inceput un concert. Se sting progresiv luminile. Stadionul e plin ochi.
Pe scena apar The Police.
Message In A Bottle.
Lumea canta. Tot timpul, toate versurile (acolo oamenii se pregatesc de concert).
Extraordinara atmosfera!!! Mi s-a ridicat parul pe mine cand ii auzeam.
Sunetul, intr-adevar foarte bun. (nu stiu de ce ma mir)
Every Little Thing She Does ...
Walking in Your Footsteps ...
Walking on the Moon....
Don't Stand So Close To Me....
De Do Do Do, De Da Da Da ....
Pe cele trei ecrane de proiectie au aparut la inceput culorile albastru, galben si rosu. Nu va bucurati, nici o legatura. Sunt culorile de pe coperta albumului Synchronicity. In rest, au aparut in general imagini portret cu ei, ce ne-au permis sa-i vedem mai bine.
Wrapped Around Your Finger - cu o prestatie exceptionala a lui Stewart Copeland. (imaginile sunt din concertul de la Seattle din cadrul aceluiasi turneu)
Reggata De Blanc ...
King Of Pain ....
Roxanne ... evident mult rosu
si gata.

A urmat un bis compus din Can't Stand Losing You, So Lonely si Every Breath You Take si au plecat. A ramas pe scena Andy Summers, care si-a readus colegii cu riff-urile de la Next To You.
Acesta a fost al doilea bis si ultimul

A fost minunat. Am plecat fericit, iar ei da, au mai imbatranit, dar si noi cei care ascultam in tinerete (copilarie) am imbatranit si practic vor ramane in ochii si in sufletele noastre intotdeauna la fel de tineri.

PS. Azi uitandu-ma pe internet si revazand filmuletele, m-am hotarat sa ii mai vad o data. Plec maine la Viena.

duminică, 2 septembrie 2007

Traieste verde!





In primul moment am zis nu.
Era departe, gratis, ..."ce stiu eu despre protestul asta? nimic. Si atunci, de ce sa merg?", cu cortul, ...."unde pun eu chitara? daca se intampla ceva?" , etc, etc.

De fiecare data cand ma razgandesc, imi amintesc de spusele unui prieten: "Omul inteligent se poate razgandi, pentru ca intre timp a capatat experienta si informatie". Eu pot spune ca nu sunt un om inteligent din acest punc de vedere, dar totusi m-am razgandit.
Si ce bine am facut!

Dupa un drum insuportabil cu autocarul (peste 12 ore!!!), am ajuns ... pe alta lume.
Desi era foarte intuneric si, de undeva din dreapta, dintr-o masina, se auzeau duios acorduri de manea lenta (care, apropos, mi se pare mult mai enervanta ca cea miscata. Chestie de gust :)))), in mod ciudat incepeam sa ma simt din ce in ce mai bine.
Am fost intampinati cu multa caldura de voluntarii festivalului, care ne-au dat imediat de mancare si ne-au cazat la corturile militare, de parca eram supravietuitorii unui naufragiu.
In timp ce mancam un binevenit gulas, ma gandeam ca eu n-as putea sa fac asta (munca de voluntar - n.a.), pentru simplu motiv ca nu-i vad rostul.
In zilele ce au urmat, toate gandurile mele meschine au inceput treptat sa se imprasitie ca un fum nedorit, facand loc unor revelatii minunate asupra locului si oamenilor care l-au transformat in cel mai frumos moment al verii acesteia.
Pot spune despre voluntari nu numai ca si-au facut treaba din plin, in niste conditii foarte solicitante, dar, mai mult, ei au reprezentat o adevarata structura de rezistenta a acestui eveniment, asa ca ... jos palaria in fata lor!

Locul acela, poiana, multiplele "layere" de munti (ca sa-l citez aici pe amicul Utu), aerul, lacul ... sunt imagini desprinse parca din povesti. Cred ca si cel mai romantic dintre noi nu ar putea imagina astfel de peisaje.
Pozele (realizate de Ieronim Pogorilovschi) care insotesc acest articol sunt intr-o mica masura ilustrarea a ceea ce am vazut noi acolo.
Ma tem ca linistea sufleteasca si senzatiile extraordinare cu care m-am intors de acolo sunt destul de greu de reprodus in cuvinte.

Incarcat de optimism si stare de bine am urcat dealul...
Ceva in mine a inceput deodata sa planga si sa doara. In fata mea se defasura o privelistie apocaliptica a unui muntele mutilat de lacomia si inconstienta umana. Este incredibil cat de rau poti sa te simti vazand pe viu natura, din care inevitabil faci si tu parte (fara sa fii neaparat de acord cu asta), schingiuita si umilita pentru mai stiu eu ce interese meschine.
Nu trebuie sa ignoram aceste catastrofe ecologice, chiar daca ni se pare ca viata noastra urbana nu are nimic de suferit. Nimic mai gresit. Suntem partasi prin inactiune si vom putea deveni linistiti victime ale acestei atitudini. Natura trebuie sa se apere de agresiune, iar noi suntem parte integranta a ei, deci trebuie sa luptam.
Este o problema de demnitate de a nu permite ca tara asta sa fie pusa in postura cersetorului ce trebuie sa se automutileze pentru a castiga niste bani in plus.
Stand pe deal si cutremurandu-ma, am inteles tot. Toata minunatia pe care o puteai cuprinde cu privirea ar putea sa se transforme in dezastru. In acel moment eram cel mai fericit om pentru ca eram acolo si simteam ca pot pune umarul pentru ca acel munte sa ramana ultimul retezat de creiere bolnave de avere.
Vazand astea ajungi sa pretuiesti fiecare fir de iarba pe care il calci, fiecare furnica pe care ai putea-o strivi si asa, incet incet, mersul, gandul, umbra iti devin mai usoare, mai suple si mult mai frumoase.

A fost frumos, a fost intens si sper ca nu a fost inutil.

Viziteaza si tu Rosia Montana!

joi, 30 august 2007

Noaptea unei veri de vis


Niciodata, dar absolut niciodata nu am trait o vara ca asta.
Stiu ca va asteptati la ceva spectaculos si, de aceea, va spun inca de la inceput ca nu e nici pe departe asa.
Nu, n-a fost nimic spectaculos. Am avut o vara, mai degraba stranie si neplacuta.
Daca ar fi s-o descriu in tag-uri (cum se poarta acum) as insirui urmatoarele (ordinea este aleatoare): caldura, concerte, munca, somn putin, bere, jandarmi, nervi.
Parti rele ar fi multe, dar eu despre cele bune as dori sa va povestesc si asta repede, pana nu le uit si dispar in amintiri neplacute.
Ce m-a surprins placut in aceasta vara a fost seria impresionanta de 4 concerte de tip festival la care formatia din care fac parte a fost invitata. Vorbesc foarte serios. Niciodata nu am cantat asa de mult intr-o vara, chiar daca pana la urma au fost doar 3 concerte (amatorii in ale organizarilor de la Puzzle Project facand-o cam de oaie anul acesta).
Ca tot a venit vorba de acestia, eu m-am decis sa nu mai accept astfel de ofete dubioase, venite de la te-miri-ce organizator, care trebuie sa cheltuiasca si el niste bani sa-si poata justifica obscura-i fundatie; cum spuneam, m-am decis sa nu mai fac o miscare fara un contract semnat. Si sfatuiesc pe toata lumea sa faca la fel, ca de tepe si tepari nu duce tara lipsa.
Sa ne calmam pentru ca la doua zile dupa asta am plecat pe drumul de Mures, catre cel mai bine organizat festival de muzica la care am participat pe teritoriul Romaniei si anume Felsziget (Peninsula).
Nu cred ca mai constituie pentru nimeni o noutate faptul ca organizatorii Peninsulei sunt intr-o stransa legatura (pana la contopire) cu cei ai mult mai puternicului Sziget Festival. Si asta se vede si cu ochii inchisi.
Principalul lucru pe care l-au inteles acei organizatori este ca atat artistii cat si publicul trebuie sa se simta respectati pentru ei sunt cei doi poli esentiali ai festivalului si ca datorita lor isi castiga banii.
Da, desi am cantat la o ora cel putin deosebita, eu m-am simtit extrem de bine. Iar treaba cu ora se datoreaza in primul rand stimatilor nostri colegi de la trupa programata inaintea noastra care si-au prelungit programul cu nu mai putin de 45 min. Nu se face asa ceva dragilor. Nu e frumos. Mai cu seama ca trupa Blazzaj, programata inaintea lor, nu a intarziat nici un minut.
Este drept ca si proba noastra de sunet a fost lunga, dar asta se datoreaza si faptului ca eram 7 oameni cu cele mai diverse instrumente.
A fost minunat sa vedem oameni care ne-au asteptat si care au prins rasaritul dansand alaturi de noi.
Trebuie sa mai spun ca la Peninsula am avut ocazia sa cunosc un om deosebit, poate cel mai bun muzician alaturi de care am avut onoarea sa urc pe scena.
Multumesc Alex Simu pentru acea seara deosebita!

Mergand pe principiul "Una calda, una rece", va rugam sa va puneti paltoanele de siguranta, intrucat pe data de 19 august a poposit in viata mea cea de-a 5 (a lor, a treia si, sper ultima la care particip eu) editie a festivalului international Stufstock-ul de Aur.
Asa cum am mai scris, ne-am pregatit intens pentru acest eveniment, dorind sa nu facem un simplu act de prezenta, ci sa realizam un spectacol mai amplu si deosebit de o prestatie obisnuita. Astfel, am apelat la o coregrafa, la un artist video si la doi suflatori pentru a intregi sunetul si imaginea spectacolului. In total 12 persoane.
Am informat organizatorii din timp despre doleantele noastre privind amenajarea scenei, ecran de proiectie, sunet si multe altele.
Asa dupa cum era firesc sa se intample, cand am ajuns la scena am gasit totul facut aproape intentionat pe dos. Ne-am izbit de amabilitatea organizatorului sef, care a luat decizia sa ne mute cu o ora mai devreme, fara nici macar sa isi puna problema ca ar trebui sa ne mai ceara acceptul, noroc ca cei de la Farfarello au ajuns la timp pana la urma ca cine stie ce iesea...
Scena, in ciuda dimensiunilor mari, a fost amenajata in cel mai pur stil ospitalier romanesc (lins de cururi americane) si mi s-a spus ca nu se poate deranja setul de tobe ca "asa l-au vrut americanii". Cred cu tarie ca daca acei americani ar stii ca in spatele numelor lor si-au pitit nesimtirea cativa caratori de lazi de scule, chiar ca s-ar simti prost, dar nu mai rau ca atunci cand au fost poftiti la masa si paziti de badigarduri mai ceva ca presedintele lor, in timp ce romanii, fie ei si artisti (nu mai conteaza, nu?), erau la coada in spate, cu gamela in mana, ca pe vremea bombardamentelor.
Bine ca a trecut!
Ca amintiri frumoase, as pomeni totalul profesionalism al echipei tehnice a scenei, in frunte cu Haga (multumim!) si berea extraordinar de rece din frigiderul incuiat.
Trebuie sa multumesc celor care au fost in echipa cu noi si care, in ciuda "arbitrajului" au facut o treaba extraordinara:

- Carmen Cotofana - dansator
- Mihaela "Sho" Dancs - dansator
- Ana Catalina Gubandru - dansator si coregraf
- Dan Vezentan - visuals
- Sebastian Burneci - trompeta
- Catalin Milea - saxofon

Cred totusi ca o prezenta timp de trei ani consecutiv la Stufstock este relativ suficienta pentru trupa din care fac parte si promit sa revenim numai atunci cand organizatorii vor incerca sa respecte artistii indiferent de culoarea pasaportului.

A urmat Fanfest!!!

O zi ca toate zilele, sau poate nu ...

Despre o zi oarecare se obisnuieste adesea sa se spuna fie ca ar putea fi ultima, fie, dimpotriva, ca este prima din restul vietii. Eu cred ca fiecare zi, in primul rand, este un prilej de a-ti schimba viata, desigur, in bine sau in rau.
De foarte multe ori lasi pe maine, ce ai putea face azi, nu pentru a face in ciuda zicalei comuniste mobilizatoare, ci, nutrind speranta ca poate maine vei fi mai inspirat. Rasufli usurat, te bucuri intens in sinea ta si, dintr-o data, restul de zi ti se pare mai frumos.

joi, 9 august 2007

Butterflies In My Stomach – Living With Butterflies ... live @ Stufstock 2007


Butterflies In My Stomach isi propune sa prezinte in premiera in cadrul Festivalului Stufstock un spectacol multidisciplinar, conceptual, unic si original, avand ca tema “Lucrurile frumoase din viata, distruse din inconstienta”
"Living With Butterflies", ce va dura aproximativ 45 de minute, este rodul colaborarii a 12 persoane, muzicieni, coregrafi, artisti video si va include pe langa muzica originala a formatiei Butterflies In My Stomach, dans contemporan si visuals.
Pentru acest eveniment, coregrafa Ana Gubandru a conceput "Dancing with Butterflies In My Stomach", cu care a castigat concursul de proiecte organizat de Centrul National al Dansului din Bucuresti.
Spectacolul este programat duminica 19 august (ultima zi a festivalului Stufstock) de la ora 21:30 pe scena principala de la Marina Parc.

miercuri, 1 august 2007

Mi se pare evident

Voi reproduce mai jos un text (primit pe e-mail de la un prieten), ce mi se pare definitoriu pentru aceasta tara. Enjoy!


PROFESIUNEA MEA, SICTIRUL de JULIUS CONSTANTINESCU

Functionarele de la ghisee sunt acre. Lucreaza cu publicul, care pune
intrebari tampite.

Functionarul de birou e si el nemultumit. Ori n-are aer conditionat, ori il
trage curentul. Prea mult de munca si prea multa rutina. N-are nici un chef
de lucru. Daca ar face altceva, ar fi altfel.

Muncitorul sta la umbra. Nu se poate lucra pe caldura asta. Spre seara, cand
caldura se mai ostoieste, e prea obosit. In plus, a si baut cinci beri.

Pe distribuitor il deranjeaza traficul. E imposibil sa alergi prin oras, la
cum se circula. Daca i-au dat de la firma Matiz, ar fi lucrat mai bine pe
Renault. Daca i-au dat o Skoda Octavia, ar fi preferat un Tico.

Ziaristul face prea mult teren pentru salariul pe care-l ia. La banii astia,
ar trebui sa scrie un text venit pe o agentie de presa, sa stea vreo doua
ore pe messenger si s-o intinda acasa.

Economistul castiga mai mult, dar nu merita. La cat lucreaza, ar trebui
sa-si permita o vacanta la Monte Carlo , o cabanuta la Bran si un BMW.

Taximetristul merge degeaba. Ca sa-i renteze, ar trebui sa aiba 30.000 de
lei pe kilometru. Din nefericire, clientii sunt de proasta calitate, n-ar
plati atat.

Profesorul e scarbit de sistemul de invatamant. Salariul e mic si copiii
sunt prosti. In plus, sunt si mai bine imbracati ca el. Sa le ia ta-su
meditator.

Politistul lucreaza cu toate scursorile. Or, politistul e un tip finut,
educat. Il deranjeaza.

Ofiterul de armata stie ca un coleg de-al lui din NATO castiga mii de euro
pe luna. Stresul in armata e mare.

Probabil ca, in Romania , nici macar presedintele nu e multumit de slujba
sa. In fond, in loc sa fie presedinte intr-o tara puternica, conduce un popor de cacat.

luni, 30 iulie 2007

Inoti si castigi!

Traim intr-o tara condamnata sa reziste in torentul prezentului in situatia in care nu stie sa inoate, nu stie sa respire, nu poate nici macar sa faca pluta, iar mainile ii par mai curand ocupate cu dezlegarea balastului atarnat de picioare. De pe margine suntem, ba amenintati, ba imbolditi, pe la televizor suntem si incurajati. Suntem un popor aflat in plin efort fizic (pentru ca asta ne-a mai ramas la indemana), dar care intelege prea putin incotro se indreapta, cand si unde va ajunge si, mai ales, de ce face asta.
Ar fi foarte greu sa credem ca dupa cei douazeci de ani de corijenta la normalitate, prescrisi de profesorul de ocazie in ale democratiei, vom fi complet sanatosi si gata sa ne luam la tranta pentru premiul intai cu, de acum, colegii nostri de Europa.
Cred ca ar fi o iluzie care ne-ar face mult rau in momentul in care carnetul nostru de note, monitorizat enervant de ineficient de mai marii Europei, va ilustra, cu chiu cu vai, un mediocru 5 pe linie, cu care nu putem accesa cel mult o scoala profesionala (recunoscuta in intreaga lume) de culegatori de capsuni.
Dar ce am facut noi in acest timp?
Pai,
  • in 22 decembrie 1989 am impuscat niste oameni nevinovati si prea naivi, pentru a pune la loc partidul comunist (esalonul II - cel marginalizat)
  • in 28 ianuarie 1990 am identificat pericolul reprezentat de partidele istorice in ceea ce priveste traficul de droguri si de valuta falsa si am adus minerii si IMGB, (pentru ca, nu?, securitatea nu mai exista :)) sa faca ordine.
  • in 15 martie 1990, am reinfiintat securitatea, deoarece statul roman nu putea tolera ca un cetatean al sau sa fie tratat de niste derbedei iredentisti asa cum a patit-o stimabilul majoritar Mihaila Cofariu.
  • in 20 mai 1990 am ales cu o proportie asemanatoare apei in organismul uman asa cum stiam de la TVR(L) ca trebuie si ne-am linistit: ceausescu n-a fost ultimul presedinte care iubea poporul.
  • in 13-15 iunie am facut curat in tara, incepand cu cloaca de la universitate unde intelectualii ocupasera abuziv strada (ca sa poata ei sa cante si sa se drogheze contra regimului democratic ales) si terminand cu multi alti, de asemenea tineri si intelectuali care au inteles ca nu sunt doriti intr-o tara care are de gand sa munceasca, nu sa piarda timpul gandind.
  • acestea fiind rezolvate, s-a trecut si la cateva "ajustari" ale economiei, cum ar fi: s-a lansat conceptul national "nu ne vindem tara" in cadrul caruia am confiscat valuta, am inceput marea privatizare, flota, au aparut cupoanele, fondurile de intr-ajutorare, aparitii de banci, dezvoltari de banci, devalizari de banci, rezolvari ale unor probleme imobiliare via RAAPPS, aparitii de noi si eficiente trusturi media, moguli, capitalisti putrezi (de bogati), etc.
  • intre timp, poporul cauta teroristi, isi pierdea noptile la sedintele CPUN si zilele la cozi la ziare, primea cupoane, avea senzatia ca metoda MEBO il va face patron, isi baga cupoanele, cumpara blugi din turcia sa mai aiba ce manca, mai iesea pe strazi la cate un miting asezonat cu o salata de greve, vota (la fel de fiecare data, asa cum faci la 6/49 cand joci aceleasi numere), ca veni vorba ... juca la Caritas, 6/49, Bingo, Robingo (aici este momentul in care distractia romanului se muta pe sticla), ceaiul de la ora 5, mihai tatulici, protv, te uiti si castigi, stii si castigi, daruiesti si castigi, dansezi si castigi, manele si castigi, prostsafiinorocsaai si castigi, etc. (si castigi)
Nu trebuie sa fii intelectual (nici nu e bine sa te afisezi ca atare, mai ales daca nu zbori la Neptun cu charter-ul pentru a semna un impresionant contract de editare al unui raport despre comunism care se prefigureaza a fi noua "eterna si fascinanta") pentru a observa o trasatura comuna a punctelor enuntate, si anume, MANIPULAREA CA POLITICA DE STAT PENTRU REDUCEREA PROGRAMATICA A CAPCITATII INTELECTUALE A POPORULUI.
Pana si Silviu Brucan, cand ne facea prosti, facea de fapt o profetie, iar termenul de 20 ani se referea, fara doar si poate, la momentul in care prostia se va instala ireversibil.

In general cred ca suntem pe un val mare, dar e pericol sa ne spargem de dig inainte de a fi aruncati pe eternele plaje ale bunastarii materiale pe care toti o vad ca unica tinta a vietii.
Si, pentru ca reclamele la Zaraza mi se par incredibil de cinice, ii sfatuiesc pe toti acei oameni la care face apel vinars-ul respectiv sa aleaga cartea si nu alcoolul, gandirea si nu protv-ul si ar trebui sa se grabeasca, pana nu incep lucrarile la un nou canal, evident sub deviza mobilizatoare: "GANDESC, DECI .... SAP SI CASTIG!"

miercuri, 25 iulie 2007

No Comment

Comunicat oficial BIMS:
"Datorita unor probleme organizatorice, concertul BIMS de joi, 26 iulie, care ar fi trebuit sa aiba loc La Motoare, in cadrul Festivalului Puzzle, a fost anulat. Organizatorii ne-au anuntat ca au fost obligati sa anuleze toate concertele care ar fi trebuit sa aiba loc dupa data de 24 iulie."

sâmbătă, 30 iunie 2007

B'estival catastrofal!

N-am gasit alta rima ..., dar nici ceva care sa ma determine sa mai caut.

Partea buna (subiectiv vorbind) a fost ca organizatorii s-au gandit sa grupeze toate numele care ma interesau in prima zi, ba chiar au pus si un pret mai mic la bilet, considerandu-i probabil pe artistii din aceasta zi ca fiind de mana a doua.

De aici incepe sarabanda lucrurilor rele pe care le-am remarcat acolo. (Trebuie sa precizez inca de la inceput ca de 6 ani merg la Sziget Festival si, probabil, am o optica deformata in ceea ce priveste organizarea unui eveniment).

Ma voi multumi sa le enumar si sa le comentez scurt, deoarece nu merita sa ma enervez din nou:
  1. Pentru prima zi nu existau bratari. "Daca intrati nu mai aveti voie sa iesiti" - peste tot in lume s-a inventat si bratara din hartie plasticata ce se lipeste cu un adeziv si poate fi scoasa numai prin rupere. probabil ca nu este atat de scumpa, dar asa e cand vrei sa ai costuri minime ... stresezi platitorul de bilet ... mai comod, nu?
  2. La ultimul filtru, sunt intrebat pe un suav ton violent izvorat dintr-o ceafa de badigard (cu cartofi prajiti): "Cine v-a rupt biletu'?" ... "Cei de la cortul cu bratari" raspund eu. Se incrunta. Nu intelege nimic. Pe moment nici mie nu-mi era prea clar ce si cum. "Lasa-l sa treaca, e-n regula" vine, izbavitoare, vocea unei doamne suprabadigard. - de ce trebuie eu sa ma simt ca un favorizat al doamnei cu pricina?
  3. Berea: Pahar 330 ml, jumatate bere jumatate spume (spre deosebire de mine, care incepeam sa fiu plin ...) - recunoasteti stilul romanesc de a pune bere in halbe? Cam cat or castiga din chestia asta? De ce niciodata nu se gaseste, macar unul care sa puna cinstit? (eu am gasit o fata care umbla cu butoiul in spate si care a pus ca lumea, dar cred ca a gresit)
  4. Coca-Cola: Pahar 400 ml, umplut (la ochi) la 330 ml, ca "Asa se da Coca-Cola, la 33". " De ce nu dati in pahare de 33?" vine o intrebare logica de la colegul meu. "Nu avem" - nici eu nu mai am comentarii.
  5. Sunetul: In general prost spre satisfacator sau invers. - eu nu inteleg cum este posibil ca in 2007, cu atatea scule performante, sa mai existe (la acest nivel) microfonii.
  6. Trupele: Suie Paparude - neinteresant; Yonderboi - al 3-lea live pe care-l vad si cel mai slab; Hooverphonic - discret, dar bine; Morcheeba - al 4-lea live pe care-l vad cu ei si ... dezamagire profunda; Faithless - Spectacol extraordinar (a salvat toata seara)
  7. Mancarea: Mici, carnati, fripturi ... n-am apucat, pentru ca la ora 24.00, cand mai aveam 2 persoane inainte la coada la mici, au venit doi jandarmi (ca altfel nu pot sa le spun) si au stabilit ca se inchide pravalia, ca s-a terminat festivalul. - No Comment
  8. Jandarmii: As vrea sa traiesc clipa in care aceasta institutie jalnica va capata putin respect fata de natura umana a "obiectivului" pe care "il deserveste", "obiectiv" pe banii caruia traieste si pe care nu se sfieste sa-l trateze ca pe un gunoi. Domnilor organizatori de evenimente, domnule primar general, oameni buni, faceti ceva ca acesti nemernici in uniformele lor puternice sa nu ne mai tulbure buna dispozitie la evenimente pe care oricum nu le inteleg!
... si iata cum virusul incompetentei si al realizarii ieftine loveste si pe "celebri" organizatori de festivaluri Emagic si, chiar daca se lauda ei cu multe realizari "afara", se vede treaba ca in Romania orice se face romaneste.

marți, 19 iunie 2007

Cred ca ...

Fiecare om trebuie, macar o data, sa inchida ochii si sa priveasca ... atent ... in sufletul sau.
...
Undeva, foarte departe, vei observa o usa ... prafuita, ruginita si, probabil, blocata de mult timp.
Este Poarta Viselor.
... Tii minte cand ai incuiat-o?
Cauta repede cheia!

luni, 18 iunie 2007

Cred ca ...


Oxigenul intelectului este tocmai curiozitatea. Oamenii nu ar trebui sufocati, reprimandu-le-o.

vineri, 1 iunie 2007

25th Love Celebration

You're so beautiful ... (Flawless)
Cu asta a inceput si frumoasa mi-a facut seara si o parte din viata.
Am multumit lui Dumnezeu pentru ca am avut prilejul sa astist la acest eveniment: 25 Live

Inainte de spectacol, pe care mi-l imaginam ca fiind unul de exceptie, ma gandeam ca abia astept sa ajung la computer si sa scriu un articol in care sa-i desfid pe cei ce n-au venit sub pretextul orientarii sexuale a artistului, pe organizatori, pentru conditiile precare, pe primarul general Videanu care a interzis consumul de bere cu alcool pe stadion, trimitandu-ne pe cap politisti abrutizati de calvarul completarii proceselor verbale (cu majuscule). Vroiam sa scriu despre faptul ca inca Romania nu poate primi asemena artisti cum se cuvine, pentru ca, cata vreme la George Michael su s-a putut umple un stadion, atunci eu cred ca este inutil sa mai asteptam U2, Pink Floyd, Massive Attack ori Jamiroquai.

Toate aceste ganduri ma tulburau in secundele premergatoare.

"Flawless, ... Amazing, ... You have been loved, ... "

Nu ma mai gandesc la nimic...
Nu mai conteaza nimic.
Nu sunt un om religios, dar cred ca am primit un cadou minunat: Dragostea pe care acest om o planteaza delicat in stomacul fiecaruia dintre noi si care infloreste aidoma unui nufar alb ce-ti imbratisaza si iti protejaza inima (ce pare ca bate mai vioi de la un timp, nu-i asa?)... I think was amazing!

A fost, asa cum spunea, o sarbatoare a dragostei, pentru ca trebuie sa iubesti foarte mult muzica, oamenii, viata, trebuie sa ai un suflet frumos sa poti sa-ti faci auditoriul sa se simta iubit ... I felt loved.

luni, 21 mai 2007

Haide sa ne acordam ... c-avem aripi, dar nu zburam

Ora 21:08 - terasa, mici, bere, cetateni, alegatori si vreo 5 "spartani" galagiosi ce sarbatoreau castigarea campionatului.

"Ce facem, mergem odata, ca incepe? Hai, bea-ti berea-aia" am concluzionat eu o lunga discutie despre rezultatul referendumului, despre situatia tragica de la Steaua si despre cate si mai cate.
In fata mea, putin lipsit de chef, dar fericit de rezultatul referendumului, se afla prietenul (si nicidecum calugarul) Vasile, cunoscut in general sub numele de Laurentze! (da, cu semnul exclamarii ... e un fel de vocativ permanent).
Ne-am dat intalnire la o bere ieftina pe la 19:00, lucru ce nu l-a impiedicat sa intarzie o ora si jumatate. Ne-am propus sa mergem intr-un club sa vedem un concert sustinut de doua formatii, o trupa din Moldova si una din Bucuresti.
"Nu-ncep astia la fix" spuse Vasile cu aerul ca si daca incep nu-i o paguba mai mare decat berea nebauta si lasata pe masa. "Stai sa termin si eu berea..."
Platim si iesim

Ora 21:27 - autobuz 311 ... atat

Ora 21:36 - Coada Calului, imi verific un card pe care primesc bani doar de la UCMR

"Tare prost se mai vinde muzica mea", constat eu citind soldul afisat pe ecran.
Intr-o tara in care 11% din cetateni asculta muzica clasica si doar 2% jazz, nu ar trebui sa ma mai mir.

Ora 21:51 - club, ceva lume, o fata si un baiat ne imbie cu biletele lor proaspete

In timp ce achizitionam 2 buc. bilet, clasa I, fumatori, aflam cu surprindere ca vedetele serii, intrucat au avut ceva probleme cu vizele se vor lasa asteptate ... pana data viitoare, asa ca au fost inlocuiti de trupa ............ (aici ar fi trebuit sa scriu numele acesteia daca l-ar fi stiut cineva dintre organizatori, cei de la bilete, sunetist, barman, etc.)
Achizitionam o bere, o vodca si un Pepsi si mergem cuminti la locurile pe care le-am gasit in stanga scenei.
Se aude bine, nu se vede mare lucru (nici nu era mare lucru de vazut: trei tineri cu ochii inchisi care trag tare de chitari si tobe).
Cand spun ca se aude bine, ma refer la faptul ca, din punctul de vedere al instalatiei de sunet, nu erau probleme. Ea (instalatia) reda perfect cele ce se intamplau pe scena.
Pana la "Come As You Are" (Nirvana), nimic.
La "Come As You Are" (Nirvana), ..... tot nimic.
Dupa care a inceput ca nimicul sa devina violent, dar nu ca intensitate cum te-ai astepta si nici ca viteza. Nu. Violenta venea dintr-o dezordine a notelor ca o rascoala a corzilor chitarei ce nu vroiau cu nici un chip sa mai faca parte din acelasi acordaj. Calamitate acustica este o comparatie blanda pentru ce ne-a fost dat sa auzim.
"Lasa-i Gogule!", zise partenerul meu "...ca asa-i regulamentul la punk - nu acordezi chitara si pace"
Se termina o piesa.
Surpriza! Chitaristul se acordeaza.
Incepe urmatoarea piesa.
Chitaristul s-a acordat gresit.
Ma duc sa mai iau o bere si ma gandesc in sinea mea "oare nu as putea parafraza o zicala celebra care ar deveni astfel: Nu exista muzica proasta ci doar ascultator care n-a baut destul? Nu cred, totusi. Cred ca este un pic fortata". "Doua beri, te rog!"
Ma intorc la loc. Situatia se agrava. Peretii pareau ca se schimonosesc si ei odata cu timpanele mele din care, din clipa in clipa asteptam sa tasneasca un jet fierbinte de sange.
Chitaristul se agita sa se acordeze in timpul piesei. Pe strofe era chitara. strofele erau dragute. Parca nu apartineau aceluiasi cantec. "Hai noroc!"
Si, cioc berile, bagadam tobele si bleang vleang chitara aia, saraca de ea, ca tare a mai chinuit-o si odata cu ea si pe noi.
A urmat bis-ul, care a fost marea surpriza a serii, intrucat nimeni din public nu parea a fi entuziasmat de spectacol si o pauza binemeritata de urichile mele destoinice.
Ne pregatim de un cap de afis de conjunctura care s-a prezentat intocmai.
Instrumental totul era ok de datat aceasta (falsurile erau studiate si incep sa-i dau dreptate colegului Vasile), problema (care de fapt nu a fost nici o problema)consta in faptul ca in ciuda dimensiunilor impresionante ale vocalistului, vocea se ascundea timid intr-un gat congestionat si parea agatata de omulet, nevrand parca sa fie aruncata prin grilajul microfonului. Din pacate au trecut doua piese pana sa ma prind de limba in care autorul gandurilor nastrusnice ce-i amnima pe acei oameni, a ales sa si le exprime. Engleza. "Cheers!"
Pe cat de repede au terminat de cantat, pe atat de putina lume mai ramasese. Acum sa fim seriosi, intr-o duminica seara nu stai pana la ora 1.00 sa te chinui.
Am plecat spre casa meditand la rolul acordajului intr-o relatie armonioasa intre artist si publicul lui.

Acum veti zice ca fie am baut prea mult, fie sunt rau si ca uit ca si eu am fost mic, etc etc.
Nu uit nimic si nu uit nici macar ca atunci cant eu eram la inceput, am cunoscut un om care m-a invatat sa nu incep sa cant fara un acordaj si nu din grija pentru urechile celorlalti, ci pentru a le obisnui pe ale mele cu diferenta dintre muzica si zgomot.

Ora 2.34 - Bulevardul Magheru, Scala, colt, doua fete ... se apropie doi baieti .... in uniforma ... jandarmi. Discuta. In rest ... muzica strazii

sâmbătă, 12 mai 2007

STELIŞTI - HAI SĂ NE TREZIM!!!

"Am ales această formă de protest pentru că ultimele acţiuni ale lui Gigi Becali au terfelit imaginea unui club care, de-a lungul anilor, s-a remarcat prin rezultate şi onoare. Manifestările domnului Becali au pătat imaginea celui mai mare club din România"

"Noi am fost un club cu prestanţă, cu demnitate. Când a rămas în afara cupelor europene, Steaua nu s-a înscris în Cupa Intertoto, căci era nedemn pentru o fostă campioană a Europei. Sub «zodia oerului», Gigi Becali a ridicat fularul marii rivale, Dinamo. Să se ducă şi să depună jurământ în Ştefan cel Mare. Ca suporter al echipei Steaua, mă simt jignit de comportamentului lui Becali."

* Până când ne vom mai lăsa călcaţi în picioare de acest cioban?

* Câte jigniri vom mai accepta din partea acestui agramat?

* Cât îl vom mai lăsa să batjocorească emblema clubului nostru drag?

* Unde sunt mândria şi orgoliul nostru?

* Oare nu ne-am săturat de minciună+hoţie+prostie+ameninţări şi alte mizerii marca «oier»?

* Până când??? Cât??? De ce???

* Pentru imaginea, orgoliul şi viitorul echipei noastre hai să spunem STOP incultului!"

preluat din Prosport

vineri, 4 mai 2007

Se cauta imblanzitor de crocodili

... sau poate s-a gasit deja .... gata imblanzit

Zilele acestea, inca un om de treaba a parasit corabia, fiind mai curand aruncat peste bord ca un les de o forta centrifuga invizibila, dar atat de previzibila, declansata atunci cand acesta a dorit sa urneasca "monstrul". Ce astepta Tudor Giurgiu de la acest rigid perfect cand vine vorba de evolutie? Este Tudor Giurgiu un martir sau, mai degraba, un utopic asa cum singur spune?

Cred ca principala lui realizare la sefia TVR-ului este aceea de a fi colorat placut portretul atat de sumbru pana acum al PDG al TVR. Sigur, imi veti spune ca nu asta trebuia el sa faca.
Corect. Asta a putut el sa faca si ma tem ca nu e putin lucru.

As dori sa amintesc cateva din figurile negre ale fostilor capi ai TVR-ului, pentru a incerca sa intelegem uriasul pas inainte facut de TVR prin faptul ca a tolerat implantul Tudor Giurgiu un an si opt luni. Aceste umbre ale trecutului au purtat nume ca Paul Everac, Razvan Theodorescu, Emanuel Valeriu sau Valentin Nicolau.
Daca la parcurgerea acestor nume, nu vi s-a ridicat parul pe ceafa, va rog sa nu dati importanta acestor randuri.



Voi posta in cele ce urmeaza scrisoarea deschisa a demisionarului (primul din istorie) PDG al TVR.

"Dragi colaboratori,

Reciteam aseara SMS-urile primite de la prieteni in vara lui 2005, dupa ce au aflat ca am fost numit PDG la TVR. Georgia imi spunea «Succes! Sper sa reusesti sa clintesti «monstrul» fara sa te schimbe, decat in bine. Curajul tau e mobilizant». Madalina zicea: «Sa-ti dea Dumnezeu putere sa faci lucrurile dupa mintea ta, nu a altora, si intelepciune cat sa poti schimba. Poate reusesti. Succes si sa ramai acelasi ardelean serios». Bebe era mai hotarat: «Nu mai dorim stiri cu accidente si cu Becali, iar Andreea Marin sa nu-si mai tuguiasca atata buzele». Si, peste timp, acum o luna Filip a reactionat la diversele atacuri din presa si mi-a spus ca: «S-a intamplat ca tinta sa fie Tudor Giurgiu. Putea fi oricare alta persoana care sa doreasca schimbarea in esenta a televiziunii publice si spargerea bubelor de puroi. Iti sunt alaturi nu pentru ca e vorba de Tudor Giurgiu, ci pentru ca e unul dintre noi care vrea sa schimbe apa din acvariu».

Lor si multor altora as vrea sa le spun ca demisia mea nu inseamna o renuntare de la lupta sau la niste principii. Plec pentru ca nu mai intrevad vreo posibilitate de a lucra eficient intr-un climat sanatos si de incredere. Pentru ca o anume parte a spectrului politic si-a facut un scop in sine din a incerca sa puna mana pe televiziunea publica. Pentru ca nu vreau sa ma schimb si sa fac trocuri si compromisuri. Din pacate, n-am reusit sa clintesc «monstrul» (i-am facut poate doar o operatie estetica) si nici nu cred ca asta se va mai putea face in viitorul apropiat fara o abordare radicala. In toamna lui 2005 am facut un studiu care urma sa analizeze cultura organizationala a SRTv. Un angajat, nu ii stiu numele, a fost de parere ca «fara o reforma profunda, reala, nu exista nici o sansa de dezvoltare. Reforma ar trebui sa fie totala: desfiintarea SRTv (urmand ca toti angajatii din structurile de creatie si, mai ales, conducere sa fie concediati), urmata de reinfiintarea TVR, pe baze legale noi si eficiente din punct de vedere organizatoric.»

Nu o sa reiau nici sirul succeselor, nici pe al greselilor facute. Vreau sa spun un lucru care poate a lipsit in toata sarabanda articolelor de bilant despre TVR. Daca e sa se fi schimbat ceva cu-adevarat, lucrul asta tine de libertatea de expresie, de totala independenta editoriala a postului public si de un inceput necesar de echidistanta si impartialitate. Cum spunea un amic din TVR: «Pai nu stii cum era inainte, oamenii uita cam repede�» Sumarele stirilor nu mai sunt vizate de «sus», iar invitatii nu mai sunt nici ei "aprobati". Se lucreaza la «liber» (inca), iar daca au mai aparut probleme sau partizanate, ele tin strict de inhibitii, fanatisme sau jocuri de culise ale realizatorilor de emisiuni sau stiri.

Daca e sa imi para rau de un singur lucru, acela e ca nu am reusit in cei aproape doi ani sa stopez birocratia din TVR, o birocratie care ucide creativitatea (atata cata mai e) si solidifica un sistem intepenit oricum in propriile lui metehne. TVR nu va «merge» niciodata atata timp cat preocuparea principala nu va fi «cum sa facem programe mai bune», ci cum sa ne acoperim de hartii pentru ca sa dam bine pentru momentul cand vine «controlul», «comisia», sau mai stiu eu ce. O companie de media nu poate functiona sub aceste tipare si legi, nici macar o televiziune publica. TVR e condamnata, din pacate, sa fie victima propriilor legi de functionare si sisteme aberante in care lucreaza. Si asta pana cand se va gasi cineva (alt utopic) sa o reinventeze.

Mi-am dorit foarte mult, poate prea mult pe durata unui an, ca TVR sa se schimbe, sa aiba o alta fata, programele sa ofere altceva, TVR 2 sa fie o alternativa, sa nu se mai ceara spaga la angajari sau la diverse contracte si lista poate continua. Insa, probabil ca TVR-ul trebuie, in opinia multora, sa nu aiba parte de o schimbare radicala si sa ramana asa cum a fost: intepenit in mentalitate, fond si forma. TVR are nevoie insa de investitii majore (multe din ele incepute deja) pentru ca e un post subdotat tehnic, fiind lasat atatia ani in paragina datorita unor interese personale, lipsa de viziune si indiferenta. Lipsa de motivatie pe care o simt vine si din faptul ca in ultima perioada am auzit doar acuze si invinuiri, dar nimic bun despre noul TVR din ultimul an, despre filmele si emisiunile care au inceput sa aiba o alta fata. Sigur ca nu se poate face totul intr-un an si opt luni, sigur ca s-a cheltuit poate prea mult, dar vad ca, pe de alta parte, totul poate fi "daramat" la comanda in timp scurt, la bunul plac al celor care au interes sa vada aceasta "constructie" ca nu reuseste.

Nu am ajuns PDG venind de pe strada sau din industria metalurgica si sunt un om care cunostea bine lumea filmului, a televiziunii sau a publicitatii. Spun asta pentru ca, privind retrospectiv, se pare ca nu e un avantaj in TVR. Deodata esti in pozitia de a sti prea multe, esti prea "destept", ai prea multi prieteni, fosti colegi sau colaboratori si orice eventuala colaborare cu X sau cu Y e perceputa a fi un "aranjament". Am insa convingerea si satisfactia ca demersul meu a fost inteles si sustinut de multi dintre profesionistii adevarati din TVR, oameni cu coloana vertebrala, care si-au imaginat ca poate vom reusi impreuna sa facem treaba buna si sa castigam un pariu ce parea imposibil. N-am reusit, dar le respect eforturile si le multumesc pentru sprijin.

Nu cred ca renuntarea mea va trage TVR in jos pentru ca nu cred in lideri media providentiali. Semnalul de alarma pe care vreau sa il trag tine de sistem si de nevoia de innoire. Generatia, stratul, mentalitatea care nu doreste schimbarea este un sistem mult mai articulat decat il banuim si el se organizeaza in jurul unor aliante obiective, dar nevazute si profunde, bazate pe interese foarte concrete si de anvergura.

Inchei reluand un pasaj foarte actual dintr-un articol scris de Adrian Cioroianu, undeva prin toamna lui 2006. «A murit australianul Steve Irwin, baiatul acela simpatic de la TV, care avea obiceiul cu totul discutabil de a se juca cu crocodili in diverse colturi ale lumii. Cunosc un roman care face exact acelasi gen de cascadorii - si inca (mai) este in viata. Numele sau este Tudor Giurgiu; el e, spuneam, inca sanatos, desi se afla, de vreun an si ceva, intr-un tarc in care se afla multi oameni de treaba, dar si un numar considerabil de serpi, serpoaice, caimani si crocodilute, plus martance si cotoi avand cozi impunatoare (daca intelegeti ce spun!), multi dintre acestia mai veninosi decat lighioanele lui Irwin. Giurgiu e directorul Televiziunii Romane publice. 3000 de perechi de ochi - ale angajatilor sai - sunt fixate pe el. Plus o natiune. Poate se intimpla ca aceste randuri sa cada in fata cuiva din TVR - si n-as vrea sa se supere. Nu vorbesc gratuit. Cu luni in urma am fost membru intr-o comisie parlamentara care a audiat (am mai spus-o, cred) cateva zeci de oameni, parte din ei din TVR. Ce le-a fost dat urechilor mele sa auda depaseste inchipuirea omului comun. Totusi, mai incape un mic sfat catre seful de azi al TVR si catre toti urmasii sai, cati or mai fi in veac: reflectati o clipa la soarta amaratului de australian de care tocmai vorbeam; a devenit celebru fugarindu-se cu crocodilii si a fost omorat de coada saltata a unei pisici de mare».

La noi, la TVR, pisicile de mare au (inca) «ochi albastri»".

luni, 23 aprilie 2007

De azi, a aparut inca unul care ocupa niste spatiu pe un server ca sa nu spuna mare lucru. Dar acesta este oare scopul?

Sunt din ce in ce mai multi cei care scriu, posteaza fotogarfii personale sau celebre, sustin sau combat trenduri, campanii sociale, etc. sau pur si simplu incearca sa-si impartaseasca opiniile, senzatiile, intampalrile. Cele mai multe sunt citite doar de prieteni sau poate nici atat. Nu conteaza foarte mult pentru cel ce scrie. Persoana in cauza traieste mirajul unui mic ziar online la care este deopotriva redactor –sef, fotograf, reporter si … cititor.

Suntem foarte preocupati cu blogul personal sa mai avem timp sa-l citim pe al altuia. De ce se intampla toate astea?

Sa fie oare nevoia de comunicare?


Traim intr-o epoca a beep-urilor si a mobilului ce a reusit sa transforme convorbirea dintr-una de curtoazie (“ce mai faci, ….”) intr-una de localizare si sincronizare (“Unde esti, ai ajuns? Sosesc si eu in 3 minute”), intr-o perioada in care epistola a ramas in istorie si in literatura, fiind aproape total inlocuita cu e-mail-ul si messengerul unde cuvantul de ordine este viteza, prescurtarea si, obligatoriu, un zambet :). Cutia mea postala este folosita pentru facturi si materiale promotionale (apropos, nu exista o lege a spam-ului si pentru hipermarket-urile care imi invadeaza cutia postala?).

In aceste vremuri vorbim mult si comunicam putin sau mai deloc, timp in care acumulam noi si noi informatii si senzatii pe care simtim nevoia sa le impartasim cuiva, poate avem nevoia de o parere sau pur si simplu sa mai facem loc altor “intrari”. Dependenta de computer si de intrenet, neobservata din pacate de cea mai mare parte a utilizatorilor, ajunge sa fie greu de suportat pentru altii. Sesizarea unei eventuale stari de criza, a unui posibil blocaj, precum si nevoia de comunicare reala, ce sta la baza unei dezvoltari comportamentale normale a individului social, se manifesta acum (culmea, tot pe internet) printr-o abundenta a acestor blogg-uri. Nu vad nimic rau in asta, dar, de undeva din spatele intregii povesti, parca simt un miros de fum

In orice caz, am “starnit” acest blog din dorinta de a afla sau, cel putin de a ma apropia de aceste lucruri, nicidecum pentru a da vredicte sau solutii pentru ca pur si simplu nu le am.