Noaptea unei veri de vis

Niciodata, dar absolut niciodata nu am trait o vara ca asta.
Stiu ca va asteptati la ceva spectaculos si, de aceea, va spun inca de la inceput ca nu e nici pe departe asa.
Nu, n-a fost nimic spectaculos. Am avut o vara, mai degraba stranie si neplacuta.
Daca ar fi s-o descriu in tag-uri (cum se poarta acum) as insirui urmatoarele (ordinea este aleatoare): caldura, concerte, munca, somn putin, bere, jandarmi, nervi.
Parti rele ar fi multe, dar eu despre cele bune as dori sa va povestesc si asta repede, pana nu le uit si dispar in amintiri neplacute.
Ce m-a surprins placut in aceasta vara a fost seria impresionanta de 4 concerte de tip festival la care formatia din care fac parte a fost invitata. Vorbesc foarte serios. Niciodata nu am cantat asa de mult intr-o vara, chiar daca pana la urma au fost doar 3 concerte (amatorii in ale organizarilor de la Puzzle Project facand-o cam de oaie anul acesta).
Ca tot a venit vorba de acestia, eu m-am decis sa nu mai accept astfel de ofete dubioase, venite de la te-miri-ce organizator, care trebuie sa cheltuiasca si el niste bani sa-si poata justifica obscura-i fundatie; cum spuneam, m-am decis sa nu mai fac o miscare fara un contract semnat. Si sfatuiesc pe toata lumea sa faca la fel, ca de tepe si tepari nu duce tara lipsa.
Sa ne calmam pentru ca la doua zile dupa asta am plecat pe drumul de Mures, catre cel mai bine organizat festival de muzica la care am participat pe teritoriul Romaniei si anume Felsziget (Peninsula).
Nu cred ca mai constituie pentru nimeni o noutate faptul ca organizatorii Peninsulei sunt intr-o stransa legatura (pana la contopire) cu cei ai mult mai puternicului Sziget Festival. Si asta se vede si cu ochii inchisi.
Principalul lucru pe care l-au inteles acei organizatori este ca atat artistii cat si publicul trebuie sa se simta respectati pentru ei sunt cei doi poli esentiali ai festivalului si ca datorita lor isi castiga banii.
Da, desi am cantat la o ora cel putin deosebita, eu m-am simtit extrem de bine. Iar treaba cu ora se datoreaza in primul rand stimatilor nostri colegi de la trupa programata inaintea noastra care si-au prelungit programul cu nu mai putin de 45 min. Nu se face asa ceva dragilor. Nu e frumos. Mai cu seama ca trupa Blazzaj, programata inaintea lor, nu a intarziat nici un minut.
Este drept ca si proba noastra de sunet a fost lunga, dar asta se datoreaza si faptului ca eram 7 oameni cu cele mai diverse instrumente.
A fost minunat sa vedem oameni care ne-au asteptat si care au prins rasaritul dansand alaturi de noi.
Trebuie sa mai spun ca la Peninsula am avut ocazia sa cunosc un om deosebit, poate cel mai bun muzician alaturi de care am avut onoarea sa urc pe scena.
Multumesc Alex Simu pentru acea seara deosebita!

Mergand pe principiul "Una calda, una rece", va rugam sa va puneti paltoanele de siguranta, intrucat pe data de 19 august a poposit in viata mea cea de-a 5 (a lor, a treia si, sper ultima la care particip eu) editie a festivalului international Stufstock-ul de Aur.
Asa cum am mai scris, ne-am pregatit intens pentru acest eveniment, dorind sa nu facem un simplu act de prezenta, ci sa realizam un spectacol mai amplu si deosebit de o prestatie obisnuita. Astfel, am apelat la o coregrafa, la un artist video si la doi suflatori pentru a intregi sunetul si imaginea spectacolului. In total 12 persoane.
Am informat organizatorii din timp despre doleantele noastre privind amenajarea scenei, ecran de proiectie, sunet si multe altele.
Asa dupa cum era firesc sa se intample, cand am ajuns la scena am gasit totul facut aproape intentionat pe dos. Ne-am izbit de amabilitatea organizatorului sef, care a luat decizia sa ne mute cu o ora mai devreme, fara nici macar sa isi puna problema ca ar trebui sa ne mai ceara acceptul, noroc ca cei de la Farfarello au ajuns la timp pana la urma ca cine stie ce iesea...
Scena, in ciuda dimensiunilor mari, a fost amenajata in cel mai pur stil ospitalier romanesc (lins de cururi americane) si mi s-a spus ca nu se poate deranja setul de tobe ca "asa l-au vrut americanii". Cred cu tarie ca daca acei americani ar stii ca in spatele numelor lor si-au pitit nesimtirea cativa caratori de lazi de scule, chiar ca s-ar simti prost, dar nu mai rau ca atunci cand au fost poftiti la masa si paziti de badigarduri mai ceva ca presedintele lor, in timp ce romanii, fie ei si artisti (nu mai conteaza, nu?), erau la coada in spate, cu gamela in mana, ca pe vremea bombardamentelor.
Bine ca a trecut!
Ca amintiri frumoase, as pomeni totalul profesionalism al echipei tehnice a scenei, in frunte cu Haga (multumim!) si berea extraordinar de rece din frigiderul incuiat.
Trebuie sa multumesc celor care au fost in echipa cu noi si care, in ciuda "arbitrajului" au facut o treaba extraordinara:

- Carmen Cotofana - dansator
- Mihaela "Sho" Dancs - dansator
- Ana Catalina Gubandru - dansator si coregraf
- Dan Vezentan - visuals
- Sebastian Burneci - trompeta
- Catalin Milea - saxofon

Cred totusi ca o prezenta timp de trei ani consecutiv la Stufstock este relativ suficienta pentru trupa din care fac parte si promit sa revenim numai atunci cand organizatorii vor incerca sa respecte artistii indiferent de culoarea pasaportului.

A urmat Fanfest!!!