Intoleranta, desertul si Cioroienii

Nici un om din lume nu se naste xenofob sau rasist, sexist sau sectar. Cu siguranta nu.
Nici fatul in uter si nici, mai apoi, pruncul la sanul mamei, nu-si pun problema departajarii, a segregarii sau a discriminarii, cata vreme, facand ochii roata, nu poate identifica un competitor, un aspirant la pozitia pe care o detine de drept. Insa ceea ce nu stie "al mic" este ca a venit pe lume intr-un mediu viciat de intoleranta, ura si rautate si in care va fi nevoit sa creasca, sa se dezvolte si sa se educe.

Intoleranta este prezenta, in general, invers proportional cu rafinarea "combinatiei divine" dintre inteligenta, civilizatie, educatie si credinta.
Cum nimeni nu poate sa o detina 100 %, ramane, destul de evident, destul loc pentru rau. Pentru ca a fi intolerant este, fara nici un dubiu, un lucru rau. Chiar daca ne face sa ne simtim mai bine din cand in cand, dandu-ne iluzia ca suntem mai buni, mai puri, mai normali, mai civilizati, intoleranta este insasi dovada faptului ca suntem exact pe dos decat ne place in acel moment sa credem.
Dar intr-o tara in care tocmai presedintele ales si reales, iubit si rasiubit, jucator si arbitru, promoveaza la televizor trei teme clare ale intolerantei: rasism, sexism (in cazul ziaristei) si xenofobie si din nou rasism (in cazul comunitatii armene), este de inteles ca aceasta plaga sociala a ajust la rang de virtute prezidentiala, un soi de medalie de buna convietuire in grad de mare cavaler, pe care toata lumea si-o asuma cu bucurie.
Expresii ca cele folosite de intaiul extremist al tarii, sunt la ordinea zilei pe strada, in carciumi, in familie, la scoala, la guvern si la mai toata lumea in vocabular, dar si in credinta. Nu-mi sta in intentie sa-l responsabilizez pe batranul lup de mare agitata, pentru faptul ca romanii sunt atat de intoleranti, deoarece mi se pare ca este clar ca lumina zilei ca aceasta atitudine vine din frustrari istorice mult mai mari decat aceea ca Patriciu si cu Tariceanu fura tara si, secatuind-o de petrol, vor s-o dea pe mana rusilor, in cardasie cu PSD-ul bolsevic. Nu. Tizul columnei profita din plin de compatibilitatea de caracter, temperament, apucaturi si hahaiala dintre domnia sa si marea (covarsitoarea) majoritate de 85% a poporului despre care vorbim in timp ce el se satisface conducandu-l.
Pe scurt, suntem un popor intolerant!
Poate chiar si acum, citind unele ca acestea, vreun distins cetatean ar incerca un sentiment de corectie la adresa mea, imaginandu-si cu mult nesat, ce mi-ar face daca m-ar prinde.
Fiecare din noi are in el un mugur rasist si, poate, xenofob sau misogin. Acesta apare de mic si, in general nu este altceva decat rodul unei manipulari provenite din "razboiul altora".
Noi stim de mici ca ungurii sunt "bozgori", evreii "jidani", homosexualii "poponari", iar femeile "niste proaste" sau "niste curve" sau "niste blonde". Pe masura ce mugurele prinde sa creasca, devenim si mai aspri, adaugand in cele mai multe din cazuri sintagma "imputit" si o scurta injuratura, suierata ferm printre dinti si care intregeste atat tabloul personajului, cat, mai cu seama, pozitionarea acestuia (sau a rudelor sau a decedatilor familiei) in zona posesiilor de natura sexuala. As aminti aici o situatie hilara, in care cineva, homofob convins, profera injurii la adresa homosexualilor de o maniera cel putin ciudata pentru un heterosexual atat de verde cum se prezenta el.
Intoleranta este ca un fruct oprit, un adevarat fetis ascuns ce provoaca unora orgasme intense, desenandu-si abuziv o aura de "superioritate" in raport cu un (o) " ..... imputit(a)"

Este totodata cert ca, un rau nevenind niciodata singur, intoleranta are nevoie de un tovaras de drum. Acesta nu poate fi decat ipocrizia cu care mimam in toleranti., nu pot sa nu remarc ardoarea cu care Romania condamna, la toate nivelurile, extremismul de orice gen. Conducatorii de azi, care nu sunt decat prietenii si colegii celor de ieri si care fac destul de des dovada ca nu le e usor sa-si ascunda vlastarul intolerantei si al extremismului, sunt totodata primii care condamna tot ce este de condamnat, se inchina in moschei, mai abitir decat in propria biserica (pana la urma e tot aia, cata vreme credinta e cum e). S-a ajuns la paradoxul ca UDMR sa fie partidul cu cea mai lunga guvernare din Romania, desi tot ei, conducatorii, au pus in scena, la Targu Mures, drama "Mihaila Cofariu" de Virgil Magureanu. S-a ajuns pana acolo incat, de dragul facutului frumos in Europa, primul ministru si ministrul de externe, tocmai in Italia, stau de vorba, isi cer scuze, ba chiar multumesc unui infractor de etnie rroma (tigan adica - iata si mugurele meu), pe fondul unei crize generale de credibilitate a Romaniei si pe fondul unei accepiuni universale tacite (pentru ca nu da bine) cum ca tiganii ar fi oricum niste infractori. Dar si noi, boborul, votantii si absenteistii, nostalgicii si progresistii, muncitorii, taranii si, cu voia dvs, ultimii din istoria acestei tari, intelectualii, noi suntem la fel de ipocriti si acceptam toate astea?

Eu cred atat in factori favorizanti, cat si in rolul educatiei si culturii in dezvoltarea si comportarea sociala a individului. Din ambele puncte de vedere eu cred ca trebuie spus raspicat ca tiganii sunt un potential pericol social, un model care trebuie sa inceteze.
Daca zic asta sunt catalogat rasist. Daca n-o zic sunt ipocrit, pentru ca o cred. Si o cred si o stiu multi. Si, draga conducator de tara, daca vrei sa nu fii rasist si sa te iubeasca ipocritii aia din Europa, dar, totodata, sa faci "respirabil" aerul de democratie anorexica din Romania, fa ceva pentru civilizarea tiganilor. Nu-i trimite in desert, dar nici nu ascunde gunoiul sub presul integrarii lor sociale!

PS:
Ma gandeam (ca un haz personal) ca, daca galeria echipei Steaua ii considera pe rapidisti tigani si ii numesc "ciori", escaladand firul intolerantei, dar si al ipocriziei (intrucat galeria stelista este una dintre cele mai colorate si nu ma refer aici la rosu si nici la albastru), de ce sa nu-i numim in continuare, pe toti tiganii, "cioroieni"?