
Cu ceva timp in urma, fiind in vizita la niste buni prieteni, am rasfoit manualul de "Educatie muzicala" (foto dreapta) al fiului lor, ce este elev in clasa a X-a.
Manualul alternativ despre care vreau sa vorbesc in cele ce urmeaza, poarta semnatura, asa cum reiese si din coperta, a Ancai Toader si a lui Valentin Moraru si este aparut in 2005 la Editura Didactica si Pedagocica.
Uitandu-ma prin el, chiar pot spune ca mi s-a parut destul de bine gandit si cred ca, asociat unui profesor bun, ar putea ajuta elevul sa capete o minima cultura muzicala.
(aici nu vom comenta despre programa scolara si sistemul de invatamant)
Nu mica mi-a fost surprinderea, ajungand la sfarsitul manualului, acolo unde autorul a dorit sa sistematizeze muzica usoara contemporana, cand am gasit tabelul pe care nu am rezistat si l-am scanat.
Cred ca este de domeniul No Comment-ului ceea ce vedeti, iar daca nu ma credeti va invit la librarie sa va

convingeti.
Din pacate, cam tot ce tine de educatie pe aceste minunate plaiuri mioritice se face intr-o veritabila bataie de joc fata de viitorul tarii.
Este de domeniul evidentului ca punand pe picior de egalitate Metallica cu Iris, Pink Floyd cu Taxi si Rolling Stones cu Vama Veche sau Sarmalele Reci, copilul de clasa a X-a se va gandi, pe buna dreptate, ca occidentul a fost nedrept intotdeauna cu noi si ca hit-uri cum ar fi: "si baietii plang cateodata" sau albume precum Iris - Nu te opri, au fost abuziv inlocuite in preferintele iubitorului de rock de pretutindeni de niste discuri obscure ca "The Dark Side Of The Moon" sau "... And Justice For All" si melodii cu mai putina substanta, cum ar fi "Satisfaction", "
Bohemian Rhapsody" sau Stairway To Heaven".
Mi se pare simplista, lipsita de orice urma de documentare si foarte periculoasa o astfel de abordare, atat prin alaturarea coloanelor "straina" si "autohtona", cat si prin amestecul de nume extrem de straniu din fiecare celula a tabelului. Totodata exista acolo nume complet irelevante, atat pentru stilul "repartizat din oficiu" de catre autorii manualului, cat si pentru istoria muzicii in general.
Va voi lasa in continuare, dragii mei, sa savurati tabelul recapitulativ propus de manualul de "Educatie Muzicala" clasa a X-a, iar daca aveti frati, surori sau copii pe care ii paste acest pericol, nu ezitati sa-i "meditati" la Educatie Muzicala. Face foarte bine.