miercuri, 11 februarie 2009

Se poate diSTINGe?

Nu ascund cititorilor mei si nimanui, de altfel, ca sunt un fan al lui Sting.

Muzica sa, ca a fost creata in perioda The Police, ca a fost dupa, ca a fost punk, rock, jazz sau, mai nou, preclasic, ca a fost compusa de el sau nu, a reusit sa ma miste atat emotional cat si fizic, fiind artistul pentru care am calatorit cel mai mult. Pot spune ca l-am vazut pe Sting in 5 concerte in 4 capitale europene, ducandu-ma special in Amsterdam, in Viena si in Budapesta. A patra ar fi Bucurestiul, europeana doar cu numele pana una alta, locuitorii ei, in mare parte demonstrand si aseara, in multe randuri, ca ar mai avea de aprofundat la capitolul educatie si cultura. Dar, acum cultura este pentru toata lumea la liber, in limitele numarului de bilete.
Apropos de bilete, ele chiar s-au vandut repede, in ciuda faptului ca au fost destul de scumpe. Foarte multa lume a fost luata prin surprindere si a ramas pe dinafara. Afara unde misunau, ca de fiecare data, aceiasi tigani biletari, dar care nu prea au avut spor, datorita prezentei ferme a BGS-ului care si-a fcut treaba asa cum ar trebui sa si-o faca toti de fiecare data.

Am intrat.

Inauntru lume multa. Multa multa, dar total noua. Mi s-a intamplat ca la majoritatea concertelor sa vad cam aceiasi oameni. "Uite-l si pe ala! ... Ia uite, a venit si cutare! ... Putea sa lipseasca si X? ... " imi erau fraze obisnuite in hol si in sala inainte de stingerea luminii. De data aceasta m-am simtit ca si cum as fi fost in alt oras, ba chiar in alta tara. Se vorbea mult limba engleza in jurul meu si, usor usor, au inceput sa-si faca aparitia "marimile". Ion Tiriac sr. insotit de 3 (cred) badigarduri, Toader Paleologu, Robert Turcescu cu a sa Oana Sarbu, Gianina Corondan ... cam atat am vazut. Au mai bifat evenimentul si muzicieni de marca ai Romaniei, cum ar fi Nicu Alifantis, Tino Furtuna (Holograf), Aurel Moldoveanu (cautati pe YouTube, daca nu stiti cine e), Margineanu, precum si cuplul Narcisa Suciu - Raresh Totu. Or mai fi fost si altii, dar eu nu i-am remarcat.

Trecand la concert, acesta a avut un puternic caracter dual si nu sunt inca sigur daca mi-a placut sau nu mi-a placut, daca am asistat la un moment de inalta tinuta artistica si de un nivel cultural remarcabil, urmat de un moment de megalomanie-balci-targ de bere, in fine, daca Sting ar reusi sa-si dea seama de semnificatia zicalei romanesti: "Lucrul amestecat miroase a cacat".

Ce vreau sa spun cu asta?

Pai vreau intai sa remarc si sa laud initiativa lui de a promova o muzica deosebit de frumoasa, compusa de John Dowland (1563 - 1626), dar care este foarte rar auzita de catre urechea umana comuna, care ureche, de multe ori prea infundata de beat-uri de house sau orice altceva, se declara invinsa sau macar ranita de sonoritatile atat de speciale ale lautei. Urechea romaneasca, pe langa toate acestea, mai stie ca lauta = Tudor Gheorghe. In acest context, Sting alege sa uzeze de carisma si numele sau si purcede prin lume alaturi de miraculosul lutist (nu lautar) Edin Karamazov, fost elev al lui Sergiu Celibidache.
Impreuna reusesc nu numai sa iti aduca in suflet atmosfera de sfarsit de secol XVI, dar te face sa-ti doresti sa asculti muzica si sa traiesti in acele timpuri. Pentru aceasta Sting a studiat atat stilul de canto al vremii, cat si cantatul la lauta. Acesta din urma n-as aprecia ca i-a izbutit, dar vocal vorbind a fost perfect. In alta ordine de idei, consider ca este greu sa-i tii piept, cantand cu lauta, lui Edin Karamazov. Trebuie sa mentionez si corul Stile Antico format din opt voci teribile (un bas cum nu am mai auzit de mult), care a contribuit decisiv la reusita concertului. Sau, mai corect, a primei parti.



Pentru ca a urma si o a doua.

Recompensa pentru cei ce oricum se foiau si se intrebau, probabil, in sinea lor: "Dar ce se intampla? Ce-i cu muzica asta? A inebunit Sting? Unde e Roxanne? De ce nu canta Shape Of My Heart sau celelalte piese ale lui? Ce dracu caut eu la concertul asta cu lautele astea de cacat?
Partea a doua, Sting a gandit-o ca pe o extindere a omagiului inceput pentru John Dowland la diversi compozitori britanici, printre care si el.
Ha ha ha, ce ne-am mai ras la gluma asta!

Gresite mi s-au parut amestecul, nu atat de muzica, cat de stare si de mesaj, dar si inoportunitatea orchestratiilor unor piese ale sale, fortate parca sa accepte lauta si obligandu-l pe Edin Karamazov sa improvizeze ceva sa nu stea degeaba pe scena.

Am cazut de sus, dintr-o stare de gratie cu greu cucerita printre oameni plictisiti si nervosi, printre pozari de ocazie care nu s-au oprit din fotografiat, desi scena a fost teribil de statica.
In spatele meu era un copil de 7-10 ani venit cu parintii. Fotografia neincetat si vecina din dreapta, al carei aparat scotea niste sunete absolut enervante. Tragea cadru dupa cadru al unui concert vazut mai mult pe ecraul LCD. In stanga, in picioare (eram la capat de rand) era o blonda, draguta, dar cu un telefon ce nu scapa nici o miscare de pe scena si puncta grosolan cu un sunet digital ce imita declansarea mecanismului unei camere traditionale. De ce oare or pune producatorii de telefoane aceste sunete sau, de ce nu ai optiunea de a le scoate?
Sala a explodat, realmente, la auzul primelor acorduri (de lauta) ale piesei Fields Of Gold. Era un strigat de eliberare, era bucuria unui copil ce ajunge, in sfarsit, la desert dupa ce a fost obligat de parinti sa manance ciorba si tocana. Sala Palatului se dezlantuise, publicul primise, in fine, ce isi dorea de cand si-a luat bilet. "Gata cu porcariile!" si-au zis unii, vazand ca urmeaza piese comestibile.
Every Breath You Take, Roxanne, Fragile deja le-a cantat cu chitara.
Ma simteam ca la un foc de tabara. Ba nu. Era ceva din atmosfera Cenaclului Flacara. O chitara si mii de voci. Lipsea vocea groasa care sa sopteasca versurile.
Poate ca asta este tributul care trebuie platit pelerinajului culturii prin locuri virgine. Poate ca ego-ul lui Sting nu-l lasa sa se culce seara, pana nu-si canta din opera sa. Poate ca oamenii ar fi fost complet nefericiti daca n-ar fi fost si jumatatea lor in acest spectacol. Poate ca asa e peste tot. Poate ca artistului i-ar scadea vanzarile si, implicit cota, daca ar dezamagi lumea. Poate ca lumea nu ar mai veni la concerte, iar el nu ar mai fi un artist mare. Poate, de aceea, nu si-ar mai putea permite si acte de cultura autentica, iar noi (exista si un noi mic) nu ne-am mai bucura de miracolul muzicii.
Poate de aceea nu stiu ce sa cred despre spectacolul de aseara.
Poate ca e mai bine sa vad jumatatea mai plina a concertului.
Poate ca da.

3 comentarii:

Antoaneta spunea...

Poate ca da. Uite ca eu regret ca nu am fost acolo...in ciuda partii a doua. Cat despre partea greatest hits, multa lume nu se duce la concerte pentru muzica ci pentru nume, nu pentru a asculta, ci pentru a avea satisfactia ca poate fredona cateva versuri in acelasi timp cu interpretul. Recunosc ca o fac si eu, am fost la concertul Elisei, care a venit aici sa cante in engleza, si eu voiam sa ascult in italiana ce stiam eu. Sau la concertul James, care nu au mai scos nimic de multi ani si eu stiam tot hiturile vechi puse prin Club A.

Anyway, asta nu are legatura cu Sting, as fi ascultat cu mare drag muzica din alte vremuri.

Bujor Stoicovici spunea...

asa este. Sting e un pic cam sus. Din toate punctele de vedere. Bravo lui. Noi? Cine suntem noi in aceasta ecuatie? Eu (impersonal) sunt NOI care ne bucuram la Message In A Bottle cu o lauta slaba (pentru ca atat poate el), sau noi suntem cei care ne bucuram ca, cel pe care il apreciem pentru ce a facut pana acum, a sarit in Corabia Luminata si este atat de versatil incat reuseste sa fie bun in orice lotca? Noi, probabil, trebuie sa ne mulam pe ceea ce ne propune el. Asta cred ca e solutia castigatoare de fapt, iar restul e ... (cum spune Nae Caranfil)

Antoaneta spunea...

Dac-ar fi restul si cum face Nae Caranfil...eh, ar fi ceva care-i altceva.