Trasee cotidiene

Alexandru Andries - Ce dimineata frumoasa

Cea de mai sus este, pentru toata lumea, o (binecunoscuta, sper) melodie a lui Alexandru Andries. Eu am mers mai departe si am instalat-o in telefon ca alarma de dimineata.
Cu toate acestea, oricat ar fi de frumoasa si gingasa melodia, trezirea comandata este si va ramane cosmarul noptii precedente si prima catastrofa a zilei ce sta sa inceapa.
Prima calatorie a zilei este in memoria mea, incercand sa gasesc raspuns la intrebarea:
"Pentru ce trebuia sa ma trezesc?"
Drumul ma duce in mod constant la masinaria de facut cafea, apoi in baie. Periuta de dinti are aceleasi miscari de peste 30 de ani. Au fost mai multe periute, evident. Ele au cunoscut nenumarate tipuri de pasta de dinti, ba chiar, de-a lungul anilor au venit si au plecat diversi dinti, dar traseele periutei sunt neschimbate.
Daca ma barbieresc, incep intotdeauna din dreapta, iar cand fac dus, mana imi intinde gelul intotdeauna pe acelasi drum. Incui usa. Sus ... de doua ori. Jos de doua ori.
Cobor in statie. Peste cam tot atat timp cobor iar in statie. Cealalta. Mereu aceeasi cealalta.

Intr-o institutie mare, cu multi angajati, cea mai mare problema este salutul. Pe unii ii stii, pe altii ii intuiesti. Pe unii nu-i cunosti, dar ii vezi zilnic. In aceleasi locuri si ipostaze.
Jumatate de zi ii saluti "de bucuria revederii", iar cealalta schimbi curtoazii in speranta apropierii ramasului bun "pe maine". Se poate intampla sa saluti pe cineva de mai multe ori, iar pe altii sa-i saluti o data la doua zile, chiar daca pe toti ii vezi zilnic. In aceleasi locuri si ipostaze. Spunand aceleasi glume in aceleasi interpretari.

Un traseu important este cel al internetului cotidian, al link-urilor. Intotdeauna, cand te relaxezi la birou, intri pe aceleasi site-uri. Cam in aceeasi ordine. Daca vei fi atent vei vedea ca, de-a lungul a doua-trei zile citesiti cam acelasi continut, expus, interpretat si reinterpretat.

Eu fac parte din traseele mele. Pe ele incerc din rasputeri sa le variez, sa le transform in unicate. Ma simt uneori ca un sofer de troleibuz, disperat de repetabilitatea rutei si care a dat jos captatorii (remember Marilena de la P7) si goneste pe strazi laturalnice. Senzatia este extrem(de dubioas)a.
Mi-as dori sa pot lua cu mine in troleibuz persoane, fapte, idei, dar mai cu seama as vrea sa ma iau pe mine mereu, cu tot ce fac, cu tot ce creez, cu tot ce scriu.
As lua si acest blog.