… singuratatea este acel moment in care imaginea ta nu se mai proiecteaza pe un suport uman. Ca si cand nu ai avea umbra. Constientizarea eului devine dificila, iar pericolul clivajului – iminent. Singuratatea nu este pericolul de a nu mai auzi voce omeneasca prin preajma, ci acela de a nu-ti mai auzi propriul glas. Indiferent cat de tare vei striga, cat de disperat iti va fi urletul el va ramane mut. Te vei opri atunci brusc, cuprins de o panica a celui pierdut, un sentiment ce parca revine peste ani, din copilarie, de atunci de cand te-ai pierdut de mama ta in magazinul infinit, unde mii de picioare alergau haotic spre tine, evitandu-te in ultima secunda, iar tu incordat de frica mergand fara sens inainte.
Singuratatea are intotdeauna timp pentru tine. Ea iti paraziteaza cele mai mari placeri si cele mai multe ganduri. Sta adesea la masa cu tine si cu cei mai buni prieteni ai tai, o simti pretutindeni, dar o poti vedea numai cand te barbieresti, soptindu-ti la ureche: “Buna dimineata!”.
Ai inercat s-o ignori, s-o respingi, s-o indepartezi. Ti-ai contemplat agenda stufoasa. Te-ai inconjurat de si mai multa lume. Dar ei ii place asa. Pentru ca ea este cea care se simte bine printre oameni. Pasiunea ei cea mai mare este sa-ti zambeasca din pozele de grup. Cele din liceu. Cele din facultate. Din tabere, de la mare, de la petreceri … cele de ziua ta.
Intr-o buna zi, ti-ai luat inima in dinti si, tremurand, de parca vroiai sa intrerupi cu o banalitate un discurs al unui profesor eminent in fata unui amfiteatru plin, dupa ce te-ai spalat pe ochi, framantand prosopul, ai intrebat:
– De ce …?
Raspunsul nu a venit, dar, cumva, ai inteles ca a venit momentul sa inveti sa-ti gestionezi singuratatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu