Praf de stele

Aseara la Bobby Mc Ferrin lume multa, neasteptat de multa si neasteptat de tanara. Am vazut cel putin 20 de copii, avand varsta de pana in 7 ani, ceea ce, personal, nu cred ca e rau, pentru ca, in "cei sapte ani de acasa", daca mai prinzi si niste "iesiri" de genul acesta, nu poate fi decat de bun augur pentru viitorul tau.
Dar sa ne intoarcem la cei mari, cel putin teoretic, pentru ca, inevitabil, Bobby a reusit sa-i faca pe unii sa se poarte ca niste copii si sa-i provoace la dueluri "artistice" de povestit la nepoti. Desi, la prima impresie totul a iesit ok, ar fi cate ceva de carcotit. Este drept ca nu poate fi decat onorant sa poti canta cateva clipe in duet cu acest urias si sa nu-ti iasa rau.
Ai zice.

Din pacate, tot atat de adevarat este, cum spunea un amic la berea de dupa, destul de clar faptul ca si un motor calat, in duet cu Bobby Mc Ferrin ar putea suna armonios si chiar interesant. Acest magnific muzician reuseste cu harul sau si energia sa sa insufle forta si siguranta celui de langa el. Te face sa te simti in al noualea cer si parca plutesti in timp ce el presara praf de stele peste icnetele ghebosite de emotie ale pretendentului la un duet (unilateral) istoric. Este mai mult decat talentul, de sorginte pedagogica, de a folosi intregul material al clientului si de a-l purta catre perfectiune. Este har si poate multa iubire.

De la un concert al lui Bobby Mc Ferrin, pleci cu un suras si o stare de bine, ba chiar ai forta sa zambesti la praful de stele ce tocmai se indeparteaza, luat de vantul rece al unui Bucuresti umed de sfarsit de ianuarie.


Photocredit: Bety Blagu