(gn)omul rău

Sunt pe lumea aceasta oameni care, incapabili să se ridice pe ei măcar cu un deget, ţintesc să se înalţe pe ruinele altora. - Niccolò Machiavelli

 

De curând am avut neşansa să cunosc un specimen ce nu credeam să aibă vreo legătură cu mediul în care îmi desfăşor activitatea, mai cu seamă că muzica cu care mă ocup este una ce se adresează unor oameni cu un nivel de cultură (mă gândeam că şi civilizaţie, dar constat contrariul) destul de ridicat şi care, tocmai pentru că nu se adresează maselor, nici nu m-a făcut prea celebru, implicit prea vânat de gazetari.

Dar ce spun eu gazetari? Cazul ce urmează să-l povestesc este al unui om rău şi răzbunător.

Cetăţeanul cu pricina, animat de umori provinciale şi însetat de ”sânge jurnalistic”, este posesorul sau are acces la un site ce tratează probleme legate de muzică, în general cele legate de Cluj, care este şi zona lui în care se mişcă în libertate.

Cu ocazia concertului Butterflies in My Stomach de la Cluj, din luna noiembrie, a.c., nenumitul (încă) mă contactează şi îmi solicită un interviu despre BiMS. Deşi auzisem ce-i poate pielea şi am fost şi avertizat să am grijă, mă hotărăsc să accept.

Primesc un set de întrebări, care mai de care mai stranie, majoritatea atingând detalii extrem de irelevante din viaţa unei trupe, de unde şi o evidentă pricepere în mânuirea manipulării şi dezinformării. Am fost somat să răspund repede şi despre nişte lucruri inventate de el în laborioasa muncă de ”documentare”, cum ar fi de exemplu, nişte informaţii despre sala de repetiţie, false şi cu totul nerelevante.

Munca de copy-paster al răspunsurilor mele s-a dovedit copleşitoare, dar, totodată nesatisfăcătoare pentru ”ziarist”, care a găsit de cuviinţă doar să mai adauge niste păreri personale, răutăcioase şi complet false. L-am rugat să corecteze sau să elimine, după caz, tot ce nu era conform realităţii şi, explicit, i-am cerut să se rezume la plaja destul de generoasă a jurnalismului autentic, fără ”condimentele” aducătoare de audienţe, mai cu seamă că nu ne adresăm acelui segment de public. Aceasta pare că l-a deranjat pe acest suflet meschin „wanna be jurnalist”.

Interviul, varianta (a câta?) finală, poate fi citit aici.

După apariţia acestui interviu, realizatorul mă anunţă cu emfază ca va trece la elaborarea unor biografii ale trupelor Baba Novac şi Butterflies in My Stomach pentru care susţine că s-a documentat îndelung şi care, după spusele lui, „i-au mâncat mult prea mult timp”.

Trebuie să menţionez două aspecte ale situaţiei: primul şi cel mai important, aceste biografii nu i-au fost solicitate şi, al doilea, munca de documentare pentru biografia unei trupe (necunoscute lui, s-a dovedit ulterior) care a activat timp de patru ani, dar în urma cu un deceniu (mă refer la Baba Novac), în Bucureşti, trupă prin care au trecut mai mult de douăzeci de oameni, este evident grea şi reclamă timp. Am constatat ulterior, cu surprindere şi fără bucurie, că această „muncă” a cetăţeanului s-a rezumat la serii de copy-paste de pe te miri ce site-uri obscure, preluând informaţii incomplete, deformate, ba chiar unele fiind de-a dreptul inventate.

La solicitarea mea, am primit textul şi m-am îngrozit. Erau câteva pagini scrise neîngrijit, haotic, pline de citate şi având strecurate „şopârle” de tip tabloid, total lipsite de sens.

Din respect pentru munca mea şi a colegilor mei de atunci de la Baba Novac, am decis să mă implic, corectând şi completând informaţiile. După câteva schimburi de mail-uri, am ajuns la o formă finală acceptabilă pentru care mi-am dat acordul.

A fost publicată, dar bineînţeles, cu câteva adăugiri ale „istoricului” total deplasate, iar în debutul „biografiei” trupei Baba Novac, trona o poză cu Butterflies in My Stomach.

Totodată, pe acelaşi site am găsit şi o cronică a aceluiaşi individ despre concertul BiMS de la Diesel din data de 11.11.2011, realizată cu vădită rea voinţă şi, pe lângă câteva critici constructive pe care le consider utile şi corecte, tot articolul este o dezvoltare a răutăţii şi frustrării unui om mic ce vrea cu orice preţ să se facă observat.

Cronica o puteţi găsi aici.

Fară a menţiona cronica, îi scriu imediat despre greşelile flagrante din biografia Baba Novac, greşeli „apărute” după ce eu am dat „bun de tipar”. Ca răspuns primesc o obrăznicie de e-mail în care mi se solicita o poză (abia acum) şi mi se argumentează noile informaţii apărute.

Pe fondul situaţiei create şi descrise de mine mai sus, îi scriu elementului un mail acid (pe care îl voi prezenta INTEGRAL mai jos. 

Domnul „jurnalist”, care defilează pe site-ul domniei sale cu acest Discalimer, în care remarc intenţii tabloidice în spatele unor principii frumoase, găseşte de cuviinţă să mă pedepsească pentru îndrăzneala mea, făcând un lucru mizerabil, demn de calitatea lui umană: a extras din contextul unei DISCUŢII PRIVATE o frază pe care mi-a atribuit-o ca fiind „reacţia mea la cronica lui”. 

După părerea mea, un astfel de (gn)om nu poate să fie decât nefericit, iar acest lucru se vede de la o poştă, cât despre calitatea lui de jurnalist, critic de muzică … poate fi lesne de înteles carui tip de jurnalism îi aparţine.

Menţionez că nu girez şi nu autorizez niciun fel de material pe care Richard Constantinidi (RiCo) îl va mai scrie vreodată despre persoana mea sau despre proiectele în care sunt implicat. Aşa-zisele lui biografii nu sunt autorizate, prin urmare nu trebuie să fie luate în seama (integral sau parţial).

Toate informaţiile pe care acest ziarist mediocru, de cancanuri ieftine, citite în metrou dimineaţa şi dupa aceea folosite drept suport pentru felia de parizer cu muştar şi coajă de franzelă, le va publica despre mine, probabil vor fi rodul imaginaţiei lui, animată de sentimente de frustrare şi răzbunare, specifice oamenilor mici.

Scriu aceste rânduri, pentru că nu doresc să fiu judecat greşit în urma măgăriilor acestui individ şi, mai ales dintr-o GLUMĂ FĂCUTĂ DE MINE ÎNTR-UN SPAŢIU PRIVAT, pentru a-i arăta că a fi rău nu e prea greu, nu doresc să stric relaţiile mele cu trupele clujene pe care le cunosc, le respect, unele îmi plac foarte mult şi am mulţi prieteni care activează în ele. Recunosc că, poate nu a fost cea mai inspirată glumă (nu sunt comediant), dar repet a fost făcută în cadrul unei discuţii private.

Din fericire, am emailul trimis lui, din care a extras acel pasaj cu cele mai rele intenţii şi îl voi publica INTEGRAL pentru a nu exista dubii în ceea ce mă priveşte.

Iată e-mailul:

Domnul meu,
nu esti placut printre artisti pentru ceea ce faci tu nu este jurnalism, ci, mai degraba OTVismn. A insera rautati si frustrari provinciale intre doua copy-paste-uri nu te face decat de ignorat in peisajul cronicarilor. Ti-am mai spus asta si cu vorbe mai frumoase, dar vad ca tie nu iti plac jumatatile de masura.
Din partea mea, de aici incolo, n-ai decat sa scrii ce poftesti si sa-ti faci "biografiile" cu ce materiale vrei, tu vei avea de suferit. Lumea care va sti despre ce e vorba si va vedea o poza cu BiMS la o biografie Baba Novac va zambi si va spune: inca un "profesionist"! si va trece mai departe.
Eu personal nu am de ce sa te mai ajut sa-ti faci treaba, pentru ca tu, dupa ce eu iti dau ok-ul final sa mai strecori una-alta. Biografia nu mi-o scriu singur. Nu e normal si nici nu sunt foarte interesat, asa ca ... succes si multumesc pentru vigilenta.
Astept sa scrii si despre muzica, nu numai despre coregrafii si glume. Sau, poate voi, la Cluj, considerati ca in asta consta o trupa.
Ti-as putea face si eu, oricand o cronica negativa despre concertul vreunei trupe din Cluj, cand va veni la Bucuresti, dar pentru asta ar trebui sa fie vreuna la care sa imi doresc sa ma duc la concert. BTW, exista vreo trupa in Cluj? Glumesc, nu sari! :D
Cam asa de usor ne e tuturor sa fim neplacuti. Mai greu e sa fii respectat, dar pentru aia e de munca.
(hai ca te-am enervat destul. Sa ai o zi frumoasa si spor la jurnalism!)

6 decembrie 2011