miercuri, 30 decembrie 2015

Nimic nu mişcă fără Dumnezeu

Cum s-a crăpat de prânz m-am înfofolit bine, la fel şi pe micuţa Catinca şi am pornit la o plimbare scurtă, să simţim pe pielea noastră dantura impecabilă şi strălucitoare a soarelui zilei de 30 decembrie 2015.
Printre maşinile destul de numeroase pentru acestă dată, mă chinuiam cu căruciorul să pot înainta. Mă feream în stânga, mă băgam în dreapta, cam cum era broscuţa aceea dintr-un joc mai vechi pentru calculator. Pe întreg drumul spre parc, ambele trotuare sunt burduşite de maşini parcate până la refuz, care aşteaptă, amintindu-mi de Păsările lui Hitchcock, nelăsând să se zărească un metru de bordură. Nu cum să mergi pe trotuar cu un cărucior. Nu ai loc. Îţi rămâne partea carosabilă să o negociezi atent cu şoferii grăbiţi, neatenţi, nervoşi sau toate astea la un loc.
N-am putut să nu-mi amintesc imediat faptul că cei din Consilul General al Municipiului Bucureşti tocmai respinseseră pe bandă toate cele şase proiecte de urbanism care prevedeau cam mult spaţiu pentru pietoni şi prea puţin pentru maşinile care, de ce să nu recunoaştem, plătesc accize, taxe şi impozite, amenzi, roviniete, asigurări, într-un cuvânt sunt profitabile.
Ce nu îmi e clar este motivul solicitării acelor proiecte, dacă nu era în intenţia autorităţilor să le aplice. De asemenea, mă întreb, dacă acele proiecte au câştigat nişte concursuri de specialitate, urbanism în speţă, ce rost mai avea să fie votate de aleşi. Adică părerea membrilor juriului (urbanişti probabil) este vax albina pe lângă opinia avizată a îmbuibaţilor consilieri.
Cu o seară în urmă, înainte de vot, mă gândeam că poate ar fi bine să nu treacă, pentru a nu deschide poarta altor furturi, întârzieri, fraude şi, până în final, modificări dramatice de proiect. A se vedea cazul esplanadei de la coada calului, măcelărită barbar de domnul chirurg edilitar, din fericire ascuns azi de astfel de tentaţii. Voila de vezi, ne-a ferit Ăl de sus de tentaţii.
Că El, săracu', n-avea destulă treabă de ziua Lui decât să aibă acum şi grija proiectelor edilitare. Că şi aşa, tot traficul din Bucureşti e la mâna Lui. Fiecare şofer credincios respectă cu stricteţe regula bunului plac, prioritatea o acordă sau nu în funcţie de doctrina politică, iar din maşina sa, o veritabilă catedrală pe patru (ori patru) roţi, înţesată de iconiţe şi cruci, ia mâna de pe volan câteva zeci de secunde de fiecare dată când trece prin faţa unei biserici, desenând pios cruci protectoare.
De Crăciun, o prietenă a mamei mele îmi spunea, în drum spre masa festivă: "uite, Dumnezeu ne-a ajutat şi am prins toate semafoarele pe verde!". Am încercat să-i explic că nu are de a face cu Dumnezeu, ci cu un sistem de sincronizare ce are la bază studii de trafic şi calcule inginereşti. Replica a venit implacabil: "Şi pe ingineri, cine i-a ajutat, nu Dumnezeu?"
Dumnezeu are multă treabă şi se vede treaba că nimic nu se poate face fără El.
După cum se vede în fotografia de mai jos, nici măcar colectarea gunoiului menajer din sectorul 2.


Niciun comentariu: