Un scaun, o carieră, un nume

Bună ziua,
mă numesc Georgeluş Sticlete şi am talent cu carul, dar nimeni nu m-a observat până în acea zi.
De loc şi spirit sunt din Medgidia, am 28 de ani şi, de cele mai multe ori, trăiesc o dramă în familia mea (o mini-dramă oarecare, dar dacă televiziunea voastră favorită poate să vă stoarcă o lacrimă, cu atât mai bine).
Din ziua acea viaţa mea s-a schimbat profund.
Era vara lui 2011 şi, deşi nu mâncasem mai nimic şi obosit de pe drum, am reuşit să am, nu unul, ci patru scaune, chiar în platoul emisiunii Vocea României şi, credeam eu pe atunci, chiar în direct în casele a milioane de români iubitori de frumos.
Am mers mai departe, etapă cu etapă, ajungând o vedetă. De bloc, de stradă, de oraş, dar ce zic eu oraş, vedetă naţională în toată regula. Mă ştia toată lumea. O suna lumea pe mama, săraca, s-o felicite, s-o întrebe cum e treaba, ce mai, rock-star în toată regula!
Normal că, la un moment dat m-au scos. Eram prea bun, eram sărac (de unde să dau eu şpăgi la băieţi, dintr-o amărâtă de pensie a mamei şi cele două alocaţii ale surorilor mele?) şi, oricum, trebuia să câştige ăla al lui Smiley, că era aranjată treaba cu sponsorii.
Nu contează, eu mă mulţumesc cu puţin, că aşa suntem noi Medgidienii, oameni modeşti şi, îmi spunea mereu tata, înainte să fugă cu târfa aia: E bine să rămâi modest şi să nu uiţi de unde ai plecat!
De mic visam să nu mă fac miliţian, ca tata. Vă daţi seama, ironia sorţii: te cheamă Sticlete şi eşti miliţian. Mă rog, după revoluţie a fost poliţist de proximitate. Mă tot ducea pe la secţie şi îmi arăta maşina lui de scris la care bătea zilnic procese verbale şi declaraţii. N-am văzut în viaţa mea un pistol, dar poate că e mai bine aşa. Tata era un om bun şi nu-i plăcea scandalul, poate de aia, când a lăsat-o gravidă pe fata aia de la primărie, a dat bir cu fugiţii în Moldova, să nu-l caute nimeni.
Fără nici o legătură cu asta, în acea noapte am visat să ajung vedetă.

De când am văzut Centrul Istoric am zis că eu nu mai vreau înapoi la Medgidia. Prima dată am ajuns în Bucureşti cu un tovarăş al meu care venise să-şi cumpere un compresor la mâna a doua. Mi-a plăcut din prima. Aşa nebunie şi tipe mişto şi lume îmbrăcată bine şi de toate! După nici doi ani şi succesul care, pot spune că a cam venit, am zis să rămân în Bucureşti. Acum că mă ştie lumea, treaba o să meargă.
Şi merge.
Uite că pot să şi lucrez acolo, taman în Centrul Istoric ... Georgeluş, iată un vis împlinit! -  mi-am zis şi mi-am început cariera.Cânt seară de seară cu un băiat cu chitara şi unul cu percuţia. Merge treaba, merge banu'! Coveruri ca mine nu mai cântă nimeni. Sau aproape nimeni. Mă rog, unele sunt cântate de mai multi solişti, dar eu cred că le fac mai bine. Pun mai mult suflet.
Puteţi să mă căutaţi în cârciumile din Centru' Vechi. Nu prea cred c-o să mai ies de acolo, decât la vreo nuntă, botez sau, Doamne ajuta, pe vreun vapor.
Cam asta e povestea mea.
Ma găsiţi şi pe Facebook.
Desigur, mi-am schimbat numele, că acum sunt vedetă şi trebuie să mă recunoască lumea.
Acum mă numesc Georgeluş Sticlete (Vocea României)

Cred ca ...

... oricum nu contează ce spui, ce faci şi, mai ales ce crezi. Fiecare va lua de la tine doar ce îi convine, iar pentru restul, vei fi răstignit.

Nu vreau sa mă iubiţi

Realizările oamenilor depind foarte mult de aspiraţiile lor.

" – Auzi, Dinule, ce înseamnă a te realiza? A-ţi închide destinul. Ca pe un cerc. Eşti realizat, cu alte cuvinte poţi să mori. Ai ajuns pe culme, ai câştigat o bătălie. Şi ce faci după asta? Te culci cumva pe laurii cuceriţi până ce ei putrezesc sub tine? Sau te sinucizi şi laşi cu limbă de moarte să ţi se pună pe mormânt aceşti lauri? Pe când eşecul, domnule, eşecul e cu totul altceva. El te obliga să speri, să mergi mai departe, s-o iei de la capăt, să încerci din nou strângând pumnii. Eşecul e un sfârşit numai pentru cei care n-au vlagă în ei." Octavian Paler – Un om norocos.

Citind aceste rânduri, nu mă aşteptam ca, la câteva zile, să le găsesc aplicabilitatea, tocmai în grădina mea.

Tot ce construieşti se face greu, cu trudă, cu transpiraţie, cu frustrări, cu nervi. Tot ce construieşti împreună cu alţii este şi mai greu, cu mult mai multă transpiraţie şi uneori nervi.

Am construit, împotriva curentului, câteva trupe care au făcut lucruri minunate. Cronologic vorbind, Party Poopers, Baba Novac, Butterflies in My Stomach şi TiPtiL au fost (şi unele mai sunt) nişte mici şi simpatici licurici în noaptea grea a muzicii româneşti.

Bineînţeles că nu am fost singur în treaba asta şi, în cazul fiecărui proiect, devenit ulterior trupă, am avut alături oameni minunaţi care au ştiut să tragă alături de mine la atelaj. Au fost, desigur şi unii care au preferat să se cocoaţe în căruţă, să se odihnească, alţii să slăbească hamurile.

Am continuat să trag mai tare, pentru că era din ce în ce mai greu.

Nu sunt un om comod, le am şi eu pe ale mele, aşa după cum observă toată lumea şi nu încetează a-mi atrage atenţia. Am cunoscut din ce în ce mai mulţi oameni perfecţi şi extrem de exigenţi şi atenţi la tot ce fac eu, ce zic (mai puţin), cum zic (mai mult). Oameni care dacă nu-şi fac treaba, au întotdeauna un motiv serios, iar dacă îndrăznesc să le spun ceva, sunt dictator, vulgar, nesimţit şi am un comportament inuman.

Mi-a spus o prietenă, la o cafea de sâmbătă pe soare molcom, că da, pot fi un om imposibil câteodată şi, atunci când mă înfurii, am tendinţa să mă iau de valorile oamenilor. Nu neg, doar că stau şi mă întreb, câteodată, despre ce valori vorbim? Cum să mă iau eu de valorile omului? Care?

Nu vreau să mă iubească nimeni! Vreau să mă lase să-i iubesc eu. Să le găsesc izvorul talentului, să le simt energia creatoare, să-i admir pentru performanţele lor. Vreau să cunosc oameni cu adevărat valoroşi, oneşti cu munca lor şi a celor din jur. Vreau să îmi pun ochelarii de soare pentru că străluceşte o personalitate artistică şi nu nişte paiete din Obor, fake in China.

Vreau să simt căruţa mai uşoară.

Şi pentru asta, mă voi ridica din nou (a câta oară), mă voi scutura, asemeni unui câine, de tot ce nu-mi e de folos. Şi o voi lua de la capăt.

Nu vreau să mă iubiţi! Vreau să iubiţi în continuare muzica!

În dimineaţa aceea

Am întrebat vântul, de ce a oprit norii pe cer,
Dar nu mi-a ştiut răspunde şi totul părea un mister.
Am întrebat atunci timpul, de ce a ţinut soarele-n loc,
Dar a uitat să-mi răspundă, iar eu tot credeam că-i un joc.
Am întrebat fluturele-acela, de ce nu mai dă din aripă?
Nici el n-a putut răspunde, doar un surâs trist şi doar pentru-o clipă.
Atunci doar tu mi-ai rămas ne-ntrebată şi doar tu păreai răspunsul a-l şti ...
Din ochi tăi calzi, cu un zâmbet mi-ai spus:

„S-a făcut linişte-n lume, să mă poţi auzi”



Şi-atunci, mai trist ca niciodată, mi-am certat mintea,
care n-a fost cu mine, când mi-ar fi fost de folos.
Şi pe urechi le-am certat şi le-am întrebat de ce au rămas astupate?
Şi inima, de ce-a-ncetat să mă mai bată şi să m-alerge noaptea toată?
Dar toate părţile din mine-mi spun:

„Noi, ştii doar că nu putem vorbi,
În schimb, am făcut linişte ca tu să o poţi auzi”

... mama lui de Revelion ...

Ca în fiecare an, îţi pui multe speranţe în petrecerea de Revelion. Poate mult mai multe decât în tot anul care stă să vină, pentru că la anu’ vei avea tot timpul, dar Revelionul aproape că a venit şi tu nu eşti pregătit deloc, chiar dacă te-ai gândit la el de mult timp. Nu ştiu, poate nu faci parte dintre cei care încă din septembrie se tot întreabă (ba îi mai întreabă şi pe ceilalţi) unde şi cu cine fac Revelionul, dar precis, odată cu miile de oferte din facebook, a început să încolţească şi în tine întrebarea. Prin urmare, unde te duci? Cu cine? Cum te îmbraci?

Nimic nu e pregătit.

Poate anul acestă te vei simţi mai bine, poate vei cunoaşte pe cineva, poate nu te vei mai trezi cu dureri oribile de cap şi încercând să-ţi aminteşti ce s-a întâmplat, unde ai fost, dar, mai ales cum ai ajuns acasă. Poate se va sparge ghinionul anul acesta, odată cu paharul pe care îl sacrifici în fiecare an, deşi tu nu crezi în superstiţii.

Îmi vei povesti, cu prima ocazie, cum tu nu eşti prea interesat de acest subiect, cum pentru tine Revelionul este o petrecere ca toate altele, cum nu îi înţelegi pe cei care se agită să-şi rezerve o Poiană, un Bansko, un loc într-un club sau – şi mai rău – într-un restaurant patetic.

Dar până ne revedem şi să povestim, ce faci totuşi în acea noapte?

Trebuie să apară ceva! Ştiu, tu eşti omul improvizaţiei, a ultimei clipe, nu se poate, în fiecare an s-a găsit ceva care, chiar dacă n-a fost strălucit, a mers. Desigur, te-ai săturat de petrecerile obosite de apartament, mai cu seama de cele mascate sau cu tematică – oamenii ăştia n-au nici un pic de imaginaţie!

Pe partea cealaltă, nici să hălăduieşti pe străzi nu e mişto, vei spune, pentru că va fi ori frig, ori plin de beţivi şi petarde, iar la minunatele concerte din pieţe nu poate fi vorba să te înghesui cu toţi maneliştii pentru te miri ce playback obosit al te miri cărei vedete din plastic sau PVC.

Ţi-a mai rămas statul acasă, cu părinţii la televizor, dar care – şi aici voi fi cu totul de acord – este chiar cea mai proastă alegere, aşa că, mai bine te culci şi te trezeşti devreme, singur, în prima dimineaţă într-un an nou în care vei avea tot timpul să te gândeşti şi să faci alegeri înţelepte.

Vara-i grea, omătu-i mare

Guvernul Ponta II face ordine în legislaţie

 

Pentru ca legislaţia şi, implicit, cetăţeanul să nu mai sufere după influenţa nefastă a regimului Traian Băsescu, Guvernul Ponta II, în spiritul promisiunilor electorale de modificare a cadrului legislativ în cel mai scurt timp, va emite o Ordonanţă de Urgenţă prin care se va abroga învechitul „Iarna nu-i ca vara”, decret prezidenţial de tristă amintire, cu o influenţă nefastă asupra economiei României.

Astfel, de la data publicării Ordonanţei în Monitorul Oficial, iarna va fi exact ca vara.

Despre implicaţiile sociale ale Ordonanţei ne spune câteva cuvinte Vice Prim-Ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, dl Liviu Dragnea:

„Avantajele incontestabile ale Ordonanţei se vor vedea imediat ce ea va fi pusă în aplicare, astfel, niciun cetăţean român nu va mai putea fi obligat să dea zăpada, iar micul întreprinzător nu va mai trebui să irosească proviziile de sare aruncându-le pe jos în faţa prăvăliei. Desigur, cele mai vizibile efecte se vor vedea la nivel macro, astfel factura de întreţinere unde, ne mai fiind nevoie de căldură în calorifere, cetăţenii vor face economii importante. Un mare avantaj al Ordonanţei „Iarna e exact ca vara” este şi anularea dispoziţiei prin care şoferii erau obligaţi să cheltuiască sume nejustificate pentru cauciucuri de iarna. După noile reglementări, toate maşinile vor putea circula pe drumurile publice cu orice tip de cauciucuri. Şi, dacă mai considerăm şi economiile făcute de conducătorii auto pentru că nu vor mai fi obligaţi să-şi procure lanţuri, antigel, soluţie de parbriz şi lopeţi, estimăm o creştere semnificativă a venitului mediu anual pe cap de locuitor ceea ce se va reflecta foarte bine în noile condiţii de trai ale Românilor”

Prin mine însumi

Domnule Antonescu,

Doresc să vă adresez câteva dintre gândurile mele cu privire directă la calitatea dumneavoastră de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
M-am gândit pentru o clipă să renunţ la a vă scrie aceste rânduri, considerând că nu îmi veţi (putea) răspunde şi aş rămâne, cum se zice, cu buza umflată, iar asta m-ar fi supărat puţin. Imediat după, mi-am dat seama că sunt lucruri mult mai importante ca acesta şi care mă supără şi mă afectează mai tare. Şi dacă există şansa de unu la un milion să citiţi aceste rânduri, tot merită efortul.

Provin dintr-o familie cu ştate vechi în simpatie şi susţinere liberală. Am avut apropiaţi care au avut de suferit în acele vremuri pentru convingerile lor politice. (nu sunt sigur dacă n-ar trebui explicat puţin sensul noţiunii de "convingere politică" ... voi reveni)
În luna ianuarie a anului 1990 m-am înscris în "Tineretul Liberal". Nu am activat, pentru ca drumul meu în viaţă am ales să fie altul, dar am stat aproape, am urmărit şi, fiind un adept al liberalismului, am fost un susţinător sincer al Partidului Naţional Liberal încă de pe vremea când politica din România se făcea cu bâta şi lămpaşul.
Întotdeauna am văzut în liberalism singura cale de a (re)aduce România în rândul naţiunilor civilizate şi a statelor moderne. Am crezut şi cred în liberalism şi am apreciat capacitatea acestei doctrine politice de a coagula personalităţi deosebite, oameni care au scris istorie şi care au construit bună parte din respectul de care s-a bucurat România.


Cunosc foarte mulţi oameni dezamăgiţi (unii până la deznădejde) de cele ce se petrec în Partidul Naţional Liberal. Listele de oportunişti s-au mai îngroşat şi, chiar dacă sondajele poate indică vreo creştere, creşterea aceasta (dacă este reală), nu este şi nu poate fi una calitativă în condiţiile propuse.

Dar nu despre oportunişti vreau să vorbesc acum, căci ei sunt omniprezenţi şi, probabil, nu ar exista politica dacă ei n-ar fi. Eu mă declar consternat de acceptarea în partid a unui clovn trist, a unui om cu un IQ sub al unei oi, a unui specimen de cocalar contemporan violent, impulsiv şi total lipsit de valori reale. Este incredibil cum imaginea partidului o puteţi terfeli de dragul a câteva voturi ale unor imbecili, pentru că nu pot fi numiţi altfel cei care votează un urangutan ca gigi becali.
Mi se pare că v-aţi asumat un uriaş risc (care reclamă şi o imensă răspundere) aducând astfel de specimene în partid, pentru că, domnule Antonescu, numai dacă n-aţi băut prea mult zer de oaie nu veţi vedea că v-aţi îndepărtat susţinătorii tradiţionali ai liberalilor, oameni rezonabili, fideli, demni, inteligenţi şi culţi, oameni deschişi noului, curajoşi şi puternici, într-un cuvânt, liberalii.
Sper să ştiţi, domnule Antonescu, să vă retrageţi până nu se va alege din partid cam ce s-a ales de Steaua după venirea "finanţatorului".
Situaţia în care aţi adus Partidul Naţional Liberal mi se pare una limită, iar ea nu va trebui să dureze mult pentru a se mai putea salva ceva. Este incredibil cum au ajuns liberalii să fie "fraţi buni" cu ion iliescu sau cu dan voiculescu. Alianţa aceasta contra naturii, menţinută paranoid şi obsesiv de teama de Băsescu, un om care, în scurt timp, nu va mai reprezenta decât o pagină din istoria României, se va vedea într-o gravă lipsă de identitate, atunci când ţinta urii lor va dispărea de pe firmamentul politic.

Pe scurt, domnule Antonescu, vă comunic faptul că eu, ca mulţi liberali de bun simţ, nu voi mai gira cu votul meu nici o propunere venită de la Partidul Naţional Liberal, atât timp cât domnia voastră va face de ruşine acest partid. Este prima dată în viaţa mea când voi face asta şi nu speram să ajung vreodată aici, dar, cu sinceritate vă spun că nici pe gigi oierul nu-l vedeam vreodată în rândurile liberalilor şi încă sper să mă trezesc din acest vis urât.
Nu, nu voi vota cu Ungureanu, nu sunt băsist şi nu mă interesează mizele voastre meschine, dar nici nu vreau ca forumul de discuţii şi idei liberale să fie transformat într-o facţiune a galeriei Stelei, cultura românească să fie reprezentată de obiecte sanitare sau schimbătoare de căldură şi, toate acestea, într-o sfidare xenofobă a tuturor valorilor europene.
Pe vremea când am cunoscut acest partid, era simbolul valorilor democratice europene şi condus de numeroşi oameni sclipitori, având susţinerea unor seniori demni de toată stima. Azi ni se predă un discurs de tip "nu ne vindem ţara", învăţat, învăţat şi iar învăţat de la noul "senior" de cumetrie, ion iliescu.
Îmi pare sincer rău că v-am cunoscut, iar de votat nu vă voi vota.

Anul acesta, votul meu va merge către Uniunea Armenilor din România. Explicaţia va veni într-o postare viitoare, neadresată domnului Antonescu, pentru că, bineînţeles, domniei sale oricum nu-i pasă.
Şi, dacă nu putem să ne batem joc de anumite idei "prin noi înşine", va trebui să-mi văd de treabă şi să continui prin mine însumi.