De azi, a aparut inca unul care ocupa niste spatiu pe un server ca sa nu spuna mare lucru. Dar acesta este oare scopul?
Sunt din ce in ce mai multi cei care scriu, posteaza fotogarfii personale sau celebre, sustin sau combat trenduri, campanii sociale, etc. sau pur si simplu incearca sa-si impartaseasca opiniile, senzatiile, intampalrile. Cele mai multe sunt citite doar de prieteni sau poate nici atat. Nu conteaza foarte mult pentru cel ce scrie. Persoana in cauza traieste mirajul unui mic ziar online la care este deopotriva redactor –sef, fotograf, reporter si … cititor.
Suntem foarte preocupati cu blogul personal sa mai avem timp sa-l citim pe al altuia. De ce se intampla toate astea?
Sa fie oare nevoia de comunicare?
Traim intr-o epoca a beep-urilor si a mobilului ce a reusit sa transforme convorbirea dintr-una de curtoazie (“ce mai faci, ….”) intr-una de localizare si sincronizare (“Unde esti, ai ajuns? Sosesc si eu in 3 minute”), intr-o perioada in care epistola a ramas in istorie si in literatura, fiind aproape total inlocuita cu e-mail-ul si messengerul unde cuvantul de ordine este viteza, prescurtarea si, obligatoriu, un zambet :). Cutia mea postala este folosita pentru facturi si materiale promotionale (apropos, nu exista o lege a spam-ului si pentru hipermarket-urile care imi invadeaza cutia postala?).
In aceste vremuri vorbim mult si comunicam putin sau mai deloc, timp in care acumulam noi si noi informatii si senzatii pe care simtim nevoia sa le impartasim cuiva, poate avem nevoia de o parere sau pur si simplu sa mai facem loc altor “intrari”. Dependenta de computer si de intrenet, neobservata din pacate de cea mai mare parte a utilizatorilor, ajunge sa fie greu de suportat pentru altii. Sesizarea unei eventuale stari de criza, a unui posibil blocaj, precum si nevoia de comunicare reala, ce sta la baza unei dezvoltari comportamentale normale a individului social, se manifesta acum (culmea, tot pe internet) printr-o abundenta a acestor blogg-uri. Nu vad nimic rau in asta, dar, de undeva din spatele intregii povesti, parca simt un miros de fum
16 comentarii:
hehehe .. welcome to the dark side :) you might find cookies..
aa, btw, foaarte inspirat titlul blogului . very familiar ..
Cata vreme gasim timp sa fim oameni, e ok.
Trebuie sa ne facem timp, asta trebuie sa ne fie o prioritate. Nu crezi?
Mda, ar trebui sa fie un automatism, sa vina de la sine. Din pacate, nu mai functionam toti dupa aceleasi reguli ale firii.
Cred ca nu e bine sa ne pierdem speranta si sa nu mizam intotdeauna ca ea va muri ultima.
Speranta trebuie crescuta, educata si intretinuta. Este cea mai de pret amanta. Trebuie sa o iubim si sa ne bucuram de ea.
Asa cum spunem si intr-un cantec, "LUCRURILE BUNE VIN ... DACA LE ASTEPTI!"
Intr-adevar, speranta si atitudinea pozitiva contribuie in mod esential, indiferent de situatie. Dar in ce am spus eu, nu de pierderea sperantei era vorba, ci de o concluzie bazata pe realitatea ce ne-mpresoara.
Cat despre asteptarea de care zici tu, una e sa ai rabdare, si alta e sa astepti sa-ti pice-n brate ce iti doresti. Eu sunt pentru asteptarea activa :D
asteptare despre care spun = deschidere = disponibilitate
realitatea din jur este dupa cum urmeaza:
1. subiectiva (pentru ca de obicei vedem numai ce vrem);
2. schimbatoare (de noi depinde in ce sens);
militez pentru speranta ca va fi mai bine, daca vom fi mai atenti sa observam si lucrurile bune si, mai cu seama, sa le inlaturam pe cele rele.
plasarea individului intr-o expectatie critica si pesimista, nu-i va permite acestuia sa observe ca intre timp lucrurile s-au schimbat si, eventual, au devenit mai bune.
In timp ce citeam raspunsul tau, stimatii de la Dave Matthews Band ziceau in felul urmator:
"If you give, you begin to live
You might die trying".
Va fi bine :)
iti propun o chestie:sa imi trim (scris) fiecare articol...si asa nu o sa mai fiu partial dependenta de net...ce zici?
Daca tu iti inchipui ca eu stiu cine esti si ca iteleg ce doresti cu acest comentariu, afla ca m-ai supraestimat.
Revino cu detalii sa putem comunica liber. Multumesc pentru intelegere.
nu cred ca te-am suparaestimat...sper!eu inteleg ca te deranjeaza faptu ca lumea isi pierde timpu cu calculatoru si cu tel...si ar trebui sa incercam sa evitam cumva chestia asta,nu?
da, in mare ma deranjaza, dar recunosc sportiv ca nu se mai poate altfel. Lumea, din pacate, pe langa faptul ca trebuie sa le utilizeze ca pe unelte de lucru, isi mai si pierde timpul liber, cum spui. Asta ma deranjaza tare. Cred, mai degraba ca ar trebui sa invatam sa traim ca oamenii si in era roboticii.
Sa nu ne pierdem speranta!
si tu reusesti sa faci asta?mie imi e tare greu...
da, este greu si mi se intampla sa nu reusesc mereu, dar ma tin tare atat cat pot :)
Observ că de la o vreme e că apropierea îi depărtează pe oameni unii de alţii pe când depărtarea îi apropie. Oare mi se pare?
Nu, nu ti se pare. Bun venit Irina pe blogul meu.
Asa este, oamenii au tendinta de a se izola si a se ascunde in spatiul virtual de unde se pot exprima mult mai usor, eliminand astfel timiditatea, privirile, gesturile care le-ar putea trada slabiciunile reale sau inchipuite. Acest gen de a comunica predominant de la adapostul unui ID, nu face decat sa adanceasca mai mult prapastia dintre individ si societate si, dupa autoexcluderea sociala ... urmeaza o lunga si neagra singuratate.
Trimiteți un comentariu