Zilele acestea, inca un om de treaba a parasit corabia, fiind mai curand aruncat peste bord ca un les de o forta centrifuga invizibila, dar atat de previzibila, declansata atunci cand acesta a dorit sa urneasca "monstrul". Ce astepta Tudor Giurgiu de la acest rigid perfect cand vine vorba de evolutie? Este Tudor Giurgiu un martir sau, mai degraba, un utopic asa cum singur spune?
Cred ca principala lui realizare la sefia TVR-ului este aceea de a fi colorat placut portretul atat de sumbru pana acum al PDG al TVR. Sigur, imi veti spune ca nu asta trebuia el sa faca.
Corect. Asta a putut el sa faca si ma tem ca nu e putin lucru.
As dori sa amintesc cateva din figurile negre ale fostilor capi ai TVR-ului, pentru a incerca sa intelegem uriasul pas inainte facut de TVR prin faptul ca a tolerat implantul Tudor Giurgiu un an si opt luni. Aceste umbre ale trecutului au purtat nume ca Paul Everac, Razvan Theodorescu, Emanuel Valeriu sau Valentin Nicolau.
Daca la parcurgerea acestor nume, nu vi s-a ridicat parul pe ceafa, va rog sa nu dati importanta acestor randuri.
Voi posta in cele ce urmeaza scrisoarea deschisa a demisionarului (primul din istorie) PDG al TVR.
"Dragi colaboratori,
Reciteam aseara SMS-urile primite de la prieteni in vara lui 2005, dupa ce au aflat ca am fost numit PDG la TVR. Georgia imi spunea «Succes! Sper sa reusesti sa clintesti «monstrul» fara sa te schimbe, decat in bine. Curajul tau e mobilizant». Madalina zicea: «Sa-ti dea Dumnezeu putere sa faci lucrurile dupa mintea ta, nu a altora, si intelepciune cat sa poti schimba. Poate reusesti. Succes si sa ramai acelasi ardelean serios». Bebe era mai hotarat: «Nu mai dorim stiri cu accidente si cu Becali, iar Andreea Marin sa nu-si mai tuguiasca atata buzele». Si, peste timp, acum o luna Filip a reactionat la diversele atacuri din presa si mi-a spus ca: «S-a intamplat ca tinta sa fie Tudor Giurgiu. Putea fi oricare alta persoana care sa doreasca schimbarea in esenta a televiziunii publice si spargerea bubelor de puroi. Iti sunt alaturi nu pentru ca e vorba de Tudor Giurgiu, ci pentru ca e unul dintre noi care vrea sa schimbe apa din acvariu».
Lor si multor altora as vrea sa le spun ca demisia mea nu inseamna o renuntare de la lupta sau la niste principii. Plec pentru ca nu mai intrevad vreo posibilitate de a lucra eficient intr-un climat sanatos si de incredere. Pentru ca o anume parte a spectrului politic si-a facut un scop in sine din a incerca sa puna mana pe televiziunea publica. Pentru ca nu vreau sa ma schimb si sa fac trocuri si compromisuri. Din pacate, n-am reusit sa clintesc «monstrul» (i-am facut poate doar o operatie estetica) si nici nu cred ca asta se va mai putea face in viitorul apropiat fara o abordare radicala. In toamna lui 2005 am facut un studiu care urma sa analizeze cultura organizationala a SRTv. Un angajat, nu ii stiu numele, a fost de parere ca «fara o reforma profunda, reala, nu exista nici o sansa de dezvoltare. Reforma ar trebui sa fie totala: desfiintarea SRTv (urmand ca toti angajatii din structurile de creatie si, mai ales, conducere sa fie concediati), urmata de reinfiintarea TVR, pe baze legale noi si eficiente din punct de vedere organizatoric.»
Nu o sa reiau nici sirul succeselor, nici pe al greselilor facute. Vreau sa spun un lucru care poate a lipsit in toata sarabanda articolelor de bilant despre TVR. Daca e sa se fi schimbat ceva cu-adevarat, lucrul asta tine de libertatea de expresie, de totala independenta editoriala a postului public si de un inceput necesar de echidistanta si impartialitate. Cum spunea un amic din TVR: «Pai nu stii cum era inainte, oamenii uita cam repede�» Sumarele stirilor nu mai sunt vizate de «sus», iar invitatii nu mai sunt nici ei "aprobati". Se lucreaza la «liber» (inca), iar daca au mai aparut probleme sau partizanate, ele tin strict de inhibitii, fanatisme sau jocuri de culise ale realizatorilor de emisiuni sau stiri.
Daca e sa imi para rau de un singur lucru, acela e ca nu am reusit in cei aproape doi ani sa stopez birocratia din TVR, o birocratie care ucide creativitatea (atata cata mai e) si solidifica un sistem intepenit oricum in propriile lui metehne. TVR nu va «merge» niciodata atata timp cat preocuparea principala nu va fi «cum sa facem programe mai bune», ci cum sa ne acoperim de hartii pentru ca sa dam bine pentru momentul cand vine «controlul», «comisia», sau mai stiu eu ce. O companie de media nu poate functiona sub aceste tipare si legi, nici macar o televiziune publica. TVR e condamnata, din pacate, sa fie victima propriilor legi de functionare si sisteme aberante in care lucreaza. Si asta pana cand se va gasi cineva (alt utopic) sa o reinventeze.
Mi-am dorit foarte mult, poate prea mult pe durata unui an, ca TVR sa se schimbe, sa aiba o alta fata, programele sa ofere altceva, TVR 2 sa fie o alternativa, sa nu se mai ceara spaga la angajari sau la diverse contracte si lista poate continua. Insa, probabil ca TVR-ul trebuie, in opinia multora, sa nu aiba parte de o schimbare radicala si sa ramana asa cum a fost: intepenit in mentalitate, fond si forma. TVR are nevoie insa de investitii majore (multe din ele incepute deja) pentru ca e un post subdotat tehnic, fiind lasat atatia ani in paragina datorita unor interese personale, lipsa de viziune si indiferenta. Lipsa de motivatie pe care o simt vine si din faptul ca in ultima perioada am auzit doar acuze si invinuiri, dar nimic bun despre noul TVR din ultimul an, despre filmele si emisiunile care au inceput sa aiba o alta fata. Sigur ca nu se poate face totul intr-un an si opt luni, sigur ca s-a cheltuit poate prea mult, dar vad ca, pe de alta parte, totul poate fi "daramat" la comanda in timp scurt, la bunul plac al celor care au interes sa vada aceasta "constructie" ca nu reuseste.
Nu am ajuns PDG venind de pe strada sau din industria metalurgica si sunt un om care cunostea bine lumea filmului, a televiziunii sau a publicitatii. Spun asta pentru ca, privind retrospectiv, se pare ca nu e un avantaj in TVR. Deodata esti in pozitia de a sti prea multe, esti prea "destept", ai prea multi prieteni, fosti colegi sau colaboratori si orice eventuala colaborare cu X sau cu Y e perceputa a fi un "aranjament". Am insa convingerea si satisfactia ca demersul meu a fost inteles si sustinut de multi dintre profesionistii adevarati din TVR, oameni cu coloana vertebrala, care si-au imaginat ca poate vom reusi impreuna sa facem treaba buna si sa castigam un pariu ce parea imposibil. N-am reusit, dar le respect eforturile si le multumesc pentru sprijin.
Nu cred ca renuntarea mea va trage TVR in jos pentru ca nu cred in lideri media providentiali. Semnalul de alarma pe care vreau sa il trag tine de sistem si de nevoia de innoire. Generatia, stratul, mentalitatea care nu doreste schimbarea este un sistem mult mai articulat decat il banuim si el se organizeaza in jurul unor aliante obiective, dar nevazute si profunde, bazate pe interese foarte concrete si de anvergura.
Inchei reluand un pasaj foarte actual dintr-un articol scris de Adrian Cioroianu, undeva prin toamna lui 2006. «A murit australianul Steve Irwin, baiatul acela simpatic de la TV, care avea obiceiul cu totul discutabil de a se juca cu crocodili in diverse colturi ale lumii. Cunosc un roman care face exact acelasi gen de cascadorii - si inca (mai) este in viata. Numele sau este Tudor Giurgiu; el e, spuneam, inca sanatos, desi se afla, de vreun an si ceva, intr-un tarc in care se afla multi oameni de treaba, dar si un numar considerabil de serpi, serpoaice, caimani si crocodilute, plus martance si cotoi avand cozi impunatoare (daca intelegeti ce spun!), multi dintre acestia mai veninosi decat lighioanele lui Irwin. Giurgiu e directorul Televiziunii Romane publice. 3000 de perechi de ochi - ale angajatilor sai - sunt fixate pe el. Plus o natiune. Poate se intimpla ca aceste randuri sa cada in fata cuiva din TVR - si n-as vrea sa se supere. Nu vorbesc gratuit. Cu luni in urma am fost membru intr-o comisie parlamentara care a audiat (am mai spus-o, cred) cateva zeci de oameni, parte din ei din TVR. Ce le-a fost dat urechilor mele sa auda depaseste inchipuirea omului comun. Totusi, mai incape un mic sfat catre seful de azi al TVR si catre toti urmasii sai, cati or mai fi in veac: reflectati o clipa la soarta amaratului de australian de care tocmai vorbeam; a devenit celebru fugarindu-se cu crocodilii si a fost omorat de coada saltata a unei pisici de mare».
La noi, la TVR, pisicile de mare au (inca) «ochi albastri»".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu