Haide sa ne acordam ... c-avem aripi, dar nu zburam

Ora 21:08 - terasa, mici, bere, cetateni, alegatori si vreo 5 "spartani" galagiosi ce sarbatoreau castigarea campionatului.

"Ce facem, mergem odata, ca incepe? Hai, bea-ti berea-aia" am concluzionat eu o lunga discutie despre rezultatul referendumului, despre situatia tragica de la Steaua si despre cate si mai cate.
In fata mea, putin lipsit de chef, dar fericit de rezultatul referendumului, se afla prietenul (si nicidecum calugarul) Vasile, cunoscut in general sub numele de Laurentze! (da, cu semnul exclamarii ... e un fel de vocativ permanent).
Ne-am dat intalnire la o bere ieftina pe la 19:00, lucru ce nu l-a impiedicat sa intarzie o ora si jumatate. Ne-am propus sa mergem intr-un club sa vedem un concert sustinut de doua formatii, o trupa din Moldova si una din Bucuresti.
"Nu-ncep astia la fix" spuse Vasile cu aerul ca si daca incep nu-i o paguba mai mare decat berea nebauta si lasata pe masa. "Stai sa termin si eu berea..."
Platim si iesim

Ora 21:27 - autobuz 311 ... atat

Ora 21:36 - Coada Calului, imi verific un card pe care primesc bani doar de la UCMR

"Tare prost se mai vinde muzica mea", constat eu citind soldul afisat pe ecran.
Intr-o tara in care 11% din cetateni asculta muzica clasica si doar 2% jazz, nu ar trebui sa ma mai mir.

Ora 21:51 - club, ceva lume, o fata si un baiat ne imbie cu biletele lor proaspete

In timp ce achizitionam 2 buc. bilet, clasa I, fumatori, aflam cu surprindere ca vedetele serii, intrucat au avut ceva probleme cu vizele se vor lasa asteptate ... pana data viitoare, asa ca au fost inlocuiti de trupa ............ (aici ar fi trebuit sa scriu numele acesteia daca l-ar fi stiut cineva dintre organizatori, cei de la bilete, sunetist, barman, etc.)
Achizitionam o bere, o vodca si un Pepsi si mergem cuminti la locurile pe care le-am gasit in stanga scenei.
Se aude bine, nu se vede mare lucru (nici nu era mare lucru de vazut: trei tineri cu ochii inchisi care trag tare de chitari si tobe).
Cand spun ca se aude bine, ma refer la faptul ca, din punctul de vedere al instalatiei de sunet, nu erau probleme. Ea (instalatia) reda perfect cele ce se intamplau pe scena.
Pana la "Come As You Are" (Nirvana), nimic.
La "Come As You Are" (Nirvana), ..... tot nimic.
Dupa care a inceput ca nimicul sa devina violent, dar nu ca intensitate cum te-ai astepta si nici ca viteza. Nu. Violenta venea dintr-o dezordine a notelor ca o rascoala a corzilor chitarei ce nu vroiau cu nici un chip sa mai faca parte din acelasi acordaj. Calamitate acustica este o comparatie blanda pentru ce ne-a fost dat sa auzim.
"Lasa-i Gogule!", zise partenerul meu "...ca asa-i regulamentul la punk - nu acordezi chitara si pace"
Se termina o piesa.
Surpriza! Chitaristul se acordeaza.
Incepe urmatoarea piesa.
Chitaristul s-a acordat gresit.
Ma duc sa mai iau o bere si ma gandesc in sinea mea "oare nu as putea parafraza o zicala celebra care ar deveni astfel: Nu exista muzica proasta ci doar ascultator care n-a baut destul? Nu cred, totusi. Cred ca este un pic fortata". "Doua beri, te rog!"
Ma intorc la loc. Situatia se agrava. Peretii pareau ca se schimonosesc si ei odata cu timpanele mele din care, din clipa in clipa asteptam sa tasneasca un jet fierbinte de sange.
Chitaristul se agita sa se acordeze in timpul piesei. Pe strofe era chitara. strofele erau dragute. Parca nu apartineau aceluiasi cantec. "Hai noroc!"
Si, cioc berile, bagadam tobele si bleang vleang chitara aia, saraca de ea, ca tare a mai chinuit-o si odata cu ea si pe noi.
A urmat bis-ul, care a fost marea surpriza a serii, intrucat nimeni din public nu parea a fi entuziasmat de spectacol si o pauza binemeritata de urichile mele destoinice.
Ne pregatim de un cap de afis de conjunctura care s-a prezentat intocmai.
Instrumental totul era ok de datat aceasta (falsurile erau studiate si incep sa-i dau dreptate colegului Vasile), problema (care de fapt nu a fost nici o problema)consta in faptul ca in ciuda dimensiunilor impresionante ale vocalistului, vocea se ascundea timid intr-un gat congestionat si parea agatata de omulet, nevrand parca sa fie aruncata prin grilajul microfonului. Din pacate au trecut doua piese pana sa ma prind de limba in care autorul gandurilor nastrusnice ce-i amnima pe acei oameni, a ales sa si le exprime. Engleza. "Cheers!"
Pe cat de repede au terminat de cantat, pe atat de putina lume mai ramasese. Acum sa fim seriosi, intr-o duminica seara nu stai pana la ora 1.00 sa te chinui.
Am plecat spre casa meditand la rolul acordajului intr-o relatie armonioasa intre artist si publicul lui.

Acum veti zice ca fie am baut prea mult, fie sunt rau si ca uit ca si eu am fost mic, etc etc.
Nu uit nimic si nu uit nici macar ca atunci cant eu eram la inceput, am cunoscut un om care m-a invatat sa nu incep sa cant fara un acordaj si nu din grija pentru urechile celorlalti, ci pentru a le obisnui pe ale mele cu diferenta dintre muzica si zgomot.

Ora 2.34 - Bulevardul Magheru, Scala, colt, doua fete ... se apropie doi baieti .... in uniforma ... jandarmi. Discuta. In rest ... muzica strazii