Atentie, Police!

... la Amsterdam
Am plecat pana acolo sa-i vad.
Cateodata mi se pare ca exagerez, dar noroc ca imi trec repede astfel de ganduri.
De fapt mi se pare un motiv foarte bun sa calatoresti. Turism muzical .... hmmmm ... ar putea fi o idee.

Despre intreaga mea vacanta de acolo voi povesti pe larg intr-un articol viitor (stati sa-mi revin), acum voi ataca doar subiectul concert.

Arena ..... Amsterdam Arena. Ar trebui sa-l vezi!
Am intrat pe la poarta J si dupa un control sumar ne-am trezit direct pe teren, unde, spre marea deosebire de Lia Manoliu sau de orice "reusita" a vreunui organizator roman, am gasit de-a lungul terenului 2 tejghele lungi a cate (poate) 25-30 de barulete mici cu dozatoare de bere. Iti dai tu seama, iubite cititor, concert pe stadion fara coada la bere .... parca n-are farmec, nu?
Terminand cu rautatile si totodata cu comparatiile (pentru ca acestea incep sa nu-si mai aiba locul), aruc o privire in sus si constat ca a fost inchisa cupola stadionului.
Incep sa ma gandesc la sistemul de ventilatie. In jur mirosea puternic a iarba. Eram pe un teren de fotbal. Acoperit.
Incepe trupa de deschidere. Fiction Plane. Se spune ca ar fi chiar baiatul lui Sting. Dupa ce i-am vazut mi s-a parut indubitabil. Sunet relativ prost (incet. se aud delay-uri din cupola). Sunt un pic speriat din cauza asta, dar ma linisteste prietenul meu, spunandu-mi ca sunetul este bun de obicei acolo. Astept.
Cred ca tanarul Joseph Sumner nu a fost prea bine sfatuit de tatal si a inteles ca trebuie sa faca exact ca el, ceea ce .... nu pare promitator. Ramane de vazut.

Pauza. Bere. Lume. Bere. Multa lume. Din ce in ce mai multa lume.
Ne hotaram sa ne inghesuim mai in fata, incercand sa fortam pe lateral. Olandezii sunt foarte puternici si, de asemenea foarte inalti. Din punctul asta de vedere nu este un avantaj sa fii la Amsterdam, mai ales daca nu vrea nimeni sa te ia pe umeri.

Deodata, din instalatia de sunet incepe sa se auda Get Up! Stand Up! (Bob Marley). Tare, ca si cum acesta ar fi inceput un concert. Se sting progresiv luminile. Stadionul e plin ochi.
Pe scena apar The Police.
Message In A Bottle.
Lumea canta. Tot timpul, toate versurile (acolo oamenii se pregatesc de concert).
Extraordinara atmosfera!!! Mi s-a ridicat parul pe mine cand ii auzeam.
Sunetul, intr-adevar foarte bun. (nu stiu de ce ma mir)
Every Little Thing She Does ...
Walking in Your Footsteps ...
Walking on the Moon....
Don't Stand So Close To Me....
De Do Do Do, De Da Da Da ....
Pe cele trei ecrane de proiectie au aparut la inceput culorile albastru, galben si rosu. Nu va bucurati, nici o legatura. Sunt culorile de pe coperta albumului Synchronicity. In rest, au aparut in general imagini portret cu ei, ce ne-au permis sa-i vedem mai bine.
Wrapped Around Your Finger - cu o prestatie exceptionala a lui Stewart Copeland. (imaginile sunt din concertul de la Seattle din cadrul aceluiasi turneu)
Reggata De Blanc ...
King Of Pain ....
Roxanne ... evident mult rosu
si gata.

A urmat un bis compus din Can't Stand Losing You, So Lonely si Every Breath You Take si au plecat. A ramas pe scena Andy Summers, care si-a readus colegii cu riff-urile de la Next To You.
Acesta a fost al doilea bis si ultimul

A fost minunat. Am plecat fericit, iar ei da, au mai imbatranit, dar si noi cei care ascultam in tinerete (copilarie) am imbatranit si practic vor ramane in ochii si in sufletele noastre intotdeauna la fel de tineri.

PS. Azi uitandu-ma pe internet si revazand filmuletele, m-am hotarat sa ii mai vad o data. Plec maine la Viena.