De ce cred ca sunt misogin

Plec intr-o zi de acasa intr-o graba greu de descris in cuvinte. De fiecare data am de inchis trei usi, iar pentru asta folosesc patru chei. Acestea patru, impreuna cu cheia de la cutia de scrisori, cea de la lantul de bicicleta, cea de la sala de repetitie si cea de la poarta de la sala de repetitie alcatuiesc ciorchinele pe care il car zilnic dupa mine si pe care acum cu greu il mai gaseam in viteza aia nebuna prin dezastrul din camera.
Era ora 16.30, la ora 16.30 aveam o sedinta importanta prin zona Garii de Nord si, pentru acest motiv, m-am hotarat sa-mi incalec bicicleta, nadajduind ca va razbi traficului infernal si va limita proportiile intarzierii. Cobor.
Afara, o intreaga simfonie a traficului ma asteapta sa ma "bucure" cu disonantele ei halucinante. Motoare care torc asemeni unor tremolo-uri interminabile de contrabasi, avand scapari de expresie individuale, haotice, tin parca o pedala sumbra claxoanelor aleatorii, ce mi se arata ca niste alamuri fara sens, ce sfideaza irevocabil, atat bagheta firava a unui dirijor inexistent, dar mai cu seama auditoriul intamplator.
Incerc sa ma strecor prin fum si zgomot, ajungand la o intersectie blocata. Dau sa trec printre masinile blocate si fac stanga prin fata uneia care incetinea sa se aseze in coloana interminabila, cand, de o data, un tignal asurzitor vine din spatele radiatorului acelei masini care statea deja pe loc.
Un claxon inversunat cum nu am mai auzit de mult. Am oprit si m-am intors vanat de suparare si sperietura, cand, spre stupoarea mea, constat ca la volan nu era un cocalar abject, cu un X5, cu numar de .... (a se completa spatiul liber cu indicativul judetului "favorit"), ci o doamna, aparent respectabila, bine ascunsa intre doua varste si cu o ura in ochi demna de un lider de galerie (de fotbal sau subterana. La alegere). Stimata doamna, pastrand geamul lateral inchis, se napustea cu botul in el, asemeni unui doberman uitat in parcare la Mall, probabil injurandu-ma de mama focului pentru ca am indraznit sa exist ca biciclist in aria ei de comprehensibilitate.
M-am dat jos de pe bicicleta si m-am indreptat usor spre ea, injurand-o si eu, asa cum n-am injurat niciodata o femeie si refuland violenta prin toti porii. Imi venea sa o scot prin parbriz si sa ii pun dintii pe bordura (a se urmari scena similara din American History X), dar .... la ce bun sa faci asa ceva? Dar ea de ce face asa ceva? Dar toti participantii la trafic de ce emana atata violenta? Oare acea interminabila simfonie a disonantelor si a zgomotelor sa ne faca atat de rau?
Gratuitatea si lipsa de sens, pe de o parte si furia, pe de cealalta, cu care a claxonat acea femeie, mi s-au parut iesite din comun si absolut ingrijoratoare.
Nu stiu daca s-a facut un studiu serios, dar cred cu tarie ca cele mai dese actiuni pe care le fac femeile la volan sunt uitatul in oglinda (pentru aranjarea fardului, desigur) si claxonatul.
Pedaland in continuare, mi-a trecut prin cap ca ar fi frumos, dar mai ales sanatos, daca intr-un viitor cod rutier ar interzice claxonatul pentru femei. Dupa care m-am gandit ca sunt cam misogin si am abandonat ideea.
Astazi cred ca sunt misogin si de aceea ma "tratez" (sau poate m-au ajuns niste blesteme ale unei soferite) scriind si la Hotcity, care este un site de cultura urbana feminina. Va astept acolo sa vorbim despre muzica si fluturi in stomac. Cand ajungeti, sa nu spuneti nimanui ca sunt misogin.